Eşec pentru Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei, respins a doua oară

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a lansat miercuri un apel la responsabilitate, după ce proiectul de buget al municipalităţii a fost respins pentru a doua oară de Consiliul General.

El a subliniat că este deschis la dialog cu orice grup politic din CGMB.

„Ieri toată ziua numai asta am făcut. Astăzi, de asemenea, mi-am suspendat toate celelalte activităţi, stau aici până seara târziu, cu o singură condiţie: dacă punem banii într-o parte, aceeaşi sumă trebuie să o luăm din altă parte. Până acum, am primit foarte multe sugestii de la consilieri despre sume pe care să le punem într-o parte, cu care sunt absolut de acord, numai că nu am primit nicio sugestie de unde să le tăiem. Şi asta e discuţia pe care trebuie să o avem. E campanie electorală, e legitim să fie, e legitim să existe dezbateri politice, în care noi, politicienii, să ne certăm între noi. Însă invit la responsabilitate, invit consilierii generali să despartă dezbaterea politică legitimă de chestiunea aceasta foarte importantă a bugetului Bucureştiului, de care depinde viaţa de zi cu zi a bucureştenilor”, a afirmat Nicuşor Dan, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul PMB.

Primarul general a menţionat că principalul reproş care i se aduce de către consilierii municipali care nu susţin proiectul de buget este că acesta nu include toată suma destinată subvenţiilor pentru termie şi transportul public. Astfel, în actuala formă de buget, sunt prevăzute doar două miliarde de lei, în condiţiile în care sumele vor urca până la sfârşitul anului la trei miliarde. Edilul general a menţionat că o situaţie similară a existat şi în anii 2021 şi 2022, când bugetul iniţial a fost suplimentat cu câte un miliard de lei, ulterior, pentru subvenţii.

Nicuşor Dan a mai spus că mizează în acest an pe venituri suplimentare de 1,8 miliarde de lei, faţă de cele prevăzute în forma actuală a proiectului. El a explicat că este de preferat ca în buget să fie prevăzute şi sume pentru investiţii, nu doar pentru subvenţii, astfel încât să fie bugetate şi proiectele Primăriei.

„Veniturile pe care noi trebuie să le punem în buget sunt subevaluate la începutul anului. În primul rând, Ministerul Finanţelor subevaluează suma pe care ne-o dă din impozitele bucureştenilor; anul trecut a spus că vom încasa 4,9 miliarde şi am încasat 6,2 miliarde. În al doilea rând, există fonduri europene care au trecut din 2023 în 2024 şi pentru care, ca să nu le întrerupem, facem plata din buget local şi o să punem banii ulterior din fonduri europene pe care le aducem anul acesta. Deci, cu totul avem 1,8 miliarde lei mai mult decât putem să punem în momentul acesta în buget, bani care vor veni de-a lungul anului. Şi, atunci, e logic ca aceşti bani să nu îi blocăm în capitolul subvenţii. Dimpotrivă, să îi ducem în investiţii: parcuri, spitale, străzi, consolidare de clădiri cu risc seismic, urmând ca banii care vor veni ulterior să îi ducem ca să completăm acea subvenţie. Dacă facem invers şi îi blocăm în subvenţii şi dacă începem investiţiile în iulie – august, când vor veni formal banii despre care ştim sigur că vor veni, acele investiţii nu se vor realiza. Aşa am funcţionat în 2021, în 2022 şi Agenţia de rating Fitch ne-a dat rating foarte bun pe funcţionarea financiară a Bucureştiului”, a explicat Nicuşor Dan.

Proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2024 a fost respins, miercuri, pentru a doua oară, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Acesta a întrunit doar 19 voturi „pentru”, patru „împotrivă” şi 17 abţineri. Voturile „pentru” au fost însă insuficiente în vederea adoptării proiectului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

15 Comentarii

  1. asta nu se incadreaza la tradare, atunci putem sa emigram si noi, astia ramasi!

  2. Le sta în gât acest fagarașan, modest, destept,fara gașcă in spate .

  3. Oare consilierii PSD cred ca daca fac asa porcarii o sa adune voturi mai multe?!!! Dar sunt de platit lucrari de reparatii, consolidare cladiri, de dat bani la gradinite, scoli si spitale, Am ajuns sa fim condusi de oameni fara creier in aceste consilii de primarie.

  4. De ce nu ia din banii storsi de la bucurestenti, prin parcarile lui ilegale ?
    Sau banii aia au intrat in „fondul de rulment” ?

  5. @ Un articol care spune că partidele politice care votează bugete și vor funcții politice alese, așteaptă bani de la ”Nicușori”, deși popularii europeni care vor să fie populari, sunt la București, ?

  6. BUNĂ!
    In general consiliile locale nu fac administratie pt cetateni prin hotatarile pe care le iau, ci politica ticaloasa in dauna cetățenilor. Trebuie s3a se opună, să boicoteze proiectele bune pt ca nu sunt ale partidelor lor, acesta e in mod ticălos mod de a face politică.
    Tot ce vine de la noi e bun si tot ce vine de la adversarii politici e rău.
    AȘA, CA SĂ FIE RĂU SI SA NU FIE BINE!

  7. PSDNL e o gasca de interpusi ai infractorilor din imobiliare foarte suparati ca Nicusor nu mai aproba constructii pe spatii verzi sau lipite de cladiri istorice. Sufera fix votantii PSD care nu mai vin la vot.

  8. Spune un tărănist: „Le sta în gât acest fagarașan, modest, destept,fara gașcă in spate” …..hahaha …… stă fix în gâtu’ mă-sii acest poplăcar securist cu toată securitatea pe care o are în spate!
    Ca să-l alegem ne-a minţit că face şi că drege! – NIMIC NU A FĂCUT! CU CHIU CU VAI A REUŞIT SĂ TERMINE CÂTEVA PROIECTE ÎNCEPUTE DE FIRICIOAICA ŞI ÎN REST: NIMIC!
    Un mesaj pentru Curtea de Conturi: Bei nicuşorilor, de ce amenzile pe persoană fizică sunt achitate de primărie? De ce trebuie să plătească bucureştenii amenzile pe care le primeşte Nicuşor Dan?

  9. Banii de parcare sunt platiti in mai toata Europa. Numai in Ro sa fie de pomanna. Cu acesti bani nu se poate plati decat iluminatul stradal si de semafoare pe un an de zile. Cine are masina trebuie sa detina bani de impozit, parcare, mecanic, service spalare. Cine nu cu transportul public.

  10. @ un consilier
    -sa tragi niste dungi pe asfaltul unui drum public, amortizat de mult si sa percepi bani pentru asta, se numeste abuz.
    -sa ai parcari unde plata se face numai cu telefonul mobil (nu-l ai asupra ta, mori ‘te dracu’!), se numeste „apartheid”.
    -sa nu existe in parcare un dispozitiv care sa-ti dea bon cu ora de sosire si sa platesti doar cat ai stat, la ora de plecare se numeste furt pe fata, mai „consigliere”.

  11. „spuneti de unde taiem ca sa dam pomeni (electorale)” s-au mai bine zis hai sa mergem in „grecia” pe banii primariei iar orasul sa ajunga prem johanesbug. bai imbecilor, voi chiar vreti pentru niste fucntii de politruci sa distrugeti tara, asa cum ati distrus aramata romana lundui banii pentru armament, asa distrugeti si locatalitatille lundule banii pentru infrastructura, doar .. doar oti mai apuca si voi ceva de ros
    scuze am uitat ca va uitati cartre rasarit, doar doar o veni o data putin sa va scape de durea de cap numita democratie.

  12. un habarnist cu moaca de milog.. simbol al excelentei ,un model in viata, in actuala Romanie care creste homosexuali violatori in scoala ,analfabeti si drogatii -posibilii asasini de maine..

  13. Daca ar fi destepti , pnl l-ar sustine pe ACTUALUL PRIMAR GENERAL NICUSOR DAN ( care este primarul lor !!! ), care ar cistiga sigur un nou mandat ! Iar la toamna , ar cistiga si postul de presedinte , pt. ca dreapta cisiga mereu in turul 2 ! Dar sunt destepti oamenii care conduc acum PNL ?

  14. Demisia Plicusoare, lumea civilizata nu te vrea ! Esecul Guvernării Liberale se arata și in Capitala

  15. Asta e peneleu, dar se va întoarce împotriva lor, bucureștenii nu sunt prosti

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.