Este mai bună școala acasă?

Decizia cântăreţei Dana Nălbaru şi a soţului său, actorul Dragoş Bucur, de a o retrage de la şcoală pe fiica lor Sofia, în vârstă de nouă ani, pentru a urma sistemul „home schooling“, a generat valuri de comentarii, unele foarte critice, în mass-media şi pe reţelele de socializare. Ce nu se ştia până acum este că sute de părinţi români deja au luat, pe fondul degradării sistemului tradiţional, această decizie, iar copiii lor învaţă acasă de ani buni. Şerban Iosifescu, directorul ARACIP, a confirmat şi el că într-adevăr există această posibilitate, iar părinţii acţionează legal înscriind copiii la şcoli din străinătate care furnizează cursurile şi testează elevii de la distanţă. Școlile sunt mai ales din SUA, Australia, UE (unde acest sistem este recunoscut şi reglementat), şi pot elibera un certificat de absolvire care, de altfel, este recunoscut la noi. Se echivalează notele, iar copilul poate fi integrat în sistemul formal de educaţie. Condiţia ar fi ca părinţii să verifice mai întâi dacă certificatul eliberat de şcoala respectivă este recunoscut la noi în ţară şi în Uniunea Europeană.

Keren Rosner, psiholog şi psihoterapeut, a cumpănit pentru dumneavoastră avantajele şi dezavantajele retragerii copilului de la şcoală şi înscrierea lui în sistemul „home schooling“ .

Care sunt implicaţiile deciziei de retragere a copilului de la şcoală, de eliminare a lui din sistemul clasic de învăţământ?

Decizia de a retrage un copil de la şcoală, plasându-l în afara sistemului de învăţământ, de stat sau particular, este foarte dificilă şi implică o responsabilitate uriaşă, pe care părinţii şi-o asumă. Nu neg problemele, limitele şi degradarea învăţământului, însă este bine să chibzuim, să analizăm raţional nu să luăm hotărâri emoţionale. Binele copilului este în prim-plan. Acţiunile sfidătoare, revolta demonstrativă nu ar trebui să aibă loc în acest caz. Balanţa este greu de înclinat între şcoală şi a învăţa la domiciliu pentru că avantaje şi dezavantaje găsim în ambele situaţii. Dacă privim lucizi, nu doar enumerând lipsurile sistemului de educaţie, vom înţelege că până la urmă testarea şi evaluarea se vor face tot după acest sistem.

Un sistem care se degradează de la an la an şi pare că nimeni nu este decis să oprească declinul.

Este adevărat că programa şcolară este foarte încărcată şi metodele nu îşi ating scopurile. Sunt de acord că forma de învăţământ actuală este obositoare, randamentul este scăzut pentru că elevii sunt prea solicitaţi şi nu au puterea de asimilare în egală măsură la toate materiile studiate. Nu au răgazul ca să sedimenteze cunoştinţele învăţate şi, mai ales, nu reuşesc să integreze cunoştinţele într-un puzzle al cunoştinţelor generale.

Cum se reflectă goana după note asupra copilului?

Copiii uită de la un an la altul fiind goniţi de vânătoarea notelor bune, care contează la intrarea în liceu şi apoi la facultate. În această tumultuoasă nelinişte în care se implică părinţii, bunicii, bonele, profesorii, meditatorii, copiii sunt goniţi spre a face cât mai multe, pentru a bifa în jurnalul sarcinilor cotidiene sau pentru a linişti orgoliul unui părinte aflat el în competiţie mai acerbă decât copilul.

La sfârşitul zilei, copiii nu trăiesc bucuria unei zile cu satisfacţia celor învăţate, ei nu reuşesc mereu să savureze lectura unei cărţi sau rezolvarea unei probleme pentru că nu mai au energie, fiind epuizaţi de presiunea de a-şi face temele. Nu este de mirare că nu se simt fericiţi şi nu simt plăcerea de a merge la şcoală.

La ce duce dorinţa de a fi bun la toate materiile ca să scoţi o medie cât mai mare?

Sunt mulţi copii foarte inteligenţi care îşi irosesc potenţialul studiind materii care nu îi pasionează. Dorinţa de a fi bun la toate scade performanţa pentru domenii la care copilul are înclinaţie. Competiţia nu este pe domenii şi abilităţi, ci pe materii luate la grămadă fără a face diferenţa firească la ceea ce i se potriveşte copilului, unde ar putea să aibă rezultate foarte bune.

Din această prefăcătorie, copiii ajung să fie plictisiţi, părinţii stresaţi şi îngrijoraţi, iar profesorii foarte solicitaţi şi toţi nemulţumiţi.

Care sunt soluţiile de supravieţuire pe care le găsesc copiii?

Am observat că ziua unui copil sau adolescent este extrem de aglomerată, solicitările sunt uneori peste puterile lui şi, în acest context, el va găsi soluţii de “supravieţuire”, copiază, îşi face lucrări de pe internet. Dacă ar opta să fie creativ, nu s-ar încadra în standardele strâmte ale sistemului. Timpul liber în care să îşi descopere şi să-şi dezvolte pasiuni, să se bucure de copilărie este prea puţin. Întâlnim copii trişti, nefericiţi, fără joacă sau fără a şti ce înseamnă copilăria.

Părinţii sunt supăraţi pe copii că nu ştiu ce vor, că nu-şi găsesc prieteni compatibili, că se revoltă sau nu îndeplinesc sarcini, însă trebuie să recunoaştem că nu mai au timp.

Se spune că strategiile didactice au o orientare modernă, însă câţi copii pot să îşi exprime punctul de vedere, sunt încurajaţi în acest sens şi apreciaţi? Continuă stilul de a urmări doar prelegerea şi explicaţia profesorului. Realizarea schimbului de idei cu ceilalţi, argumentarea, cooperarea în rezolvarea problemelor sunt încă în faza incipientă. Profesorii nu au timp de dialog, să lase elevului posibilitatea să se exprime, pentru că sunt presaţi de timp şi de programa care trebuie respectată. Învăţarea prin formarea de competenţe şi deprinderi practice este doar un ideal. În prezent, tot memorarea şi reproducerea rămân principalele strategii didactice. Se doreşte măsurarea şi aprecierea competenţelor, adică ce poate să facă elevul cu ceea ce ştie. Însă este clar că acest mod de evaluare nu este adoptat, se menţine nota care reflectă cât de mult ştie elevul şi ce ştie. Evaluarea calitativă rămâne un deziderat.

Este pedepsirea simbolică a sistemului românesc de învăţământ o bună soluţie pentru viitorul copilului?

Cu toate aceste grave deficienţe ale învăţământului, trebuie să comparăm cu înţelepciune avantajele şi dezavantajele din perspectiva copilului. A pedepsi simbolic sistemul de învăţământ refuzându-i oferta poate să pericliteze evoluţia copilului, şansele egale cu ale copiilor de aceeaşi vârstă. Va fi tratat ca din afara grupului, ceea ce nu este uşor de trăit pentru copil. Poate dezvolta anxietate legată de evaluare şi performanţă. Nu va fi obişnuit cu reacţiile grupului şi cu evaluarea corectă a manifestărilor celor din jur. Generaţia lui va avea nişte caracteristici şi standarde cărora copilul din afara sistemului nu le va putea face faţă uşor. Da, ideea este de a-l scoate tocmai din aceste tipare, însă evaluarea lui va fi făcută tocmai prin acestea, că altele nu avem deocamdată. Izolarea poate să îi creeze alte oportunităţi şi avantaje, însă va fi rupt de validarea semenilor, a celor de-o vârstă cu el. Varianta individuală este dificilă pentru că nu există persoane specializate care să ofere astfel de servicii, iar părinţii cu siguranţă nu sunt indicaţi. Faptul că totul se desfăşoară în zona casnică îi va reduce acceptarea disciplinei, care în perioada copilăriei se formează.

Mulţi vorbesc despre nevoia de a face parte dintr-un grup. Alţii spun că, dimpotrivă, anturajul nepotrivit cauzează integrităţii morale a copilului. Cine are dreptate în această controversă?

A face parte dintr-un grup este o nevoie de bază. Acolo învaţă copilul să se integreze, să se descurce, să lege relaţii, să le păstreze. Dacă alege grupul în mod selectiv îi va fi, cu siguranţă, dificil să se adapteze în grupuri profesionale în care nu îşi alege colegii, aşa cum se întâmplă şi în şcoală. În şcoală învaţă să fie tolerant, să empatizeze, să îşi găsească rolul potrivit şi să-l păstreze. Acolo întâlneşte persoane de vârsta lui cu care învaţă să comunice, nu doar adulţi la care se raportează diferit. În colectiv îşi dezvoltă spiritul competitiv pentru că are posibilitatea să observe alţi copii, să înveţe şi din experienţele celorlalţi.

Până la urmă învăţământul acasă poate fi o bună soluţie?

Învăţământul acasă ar putea fi o variantă dacă am avea oameni specializaţi, competenţi, care să poată pregăti un copil şi dacă ar exista un sistem care să recunoască astfel de studii în urmă unor examene, evaluări. Acum nu avem astfel de persoane şi programe. Copilul cred că este privat de oportunităţi din dorinţa de a-l proteja şi de a-i oferi variante mai bune. Chiar dacă sunt mai bune din punctul de vedere al programului, al posibilităţii de dezvoltare a unor abilităţi, de a-i stimula creativitatea şi imaginaţia, de a se axa pe lucruri care îi sunt plăcute şi interesante, el va pierde contactul cu viaţa reală, cu dinamica vieţii, pentru că este scos din context.

Faptul că cineva face ceva concret, arătându-şi făţiş nemulţumirea, este de lăudat. Dacă această revoltă ar fi luată în considerare, dacă mai mulţi părinţi ar cere să se schimbe sistemul prezent, poate chiar s-ar modifica ceva. Nemulţumirea tacită, acceptarea submisivă a unui sistem de învăţământ care nu este funcţional şi adaptat nu înseamnă că este varianta cea mai bună şi trebuie încurajată. A te preface că totul este bine în legătură cu școala când vezi şi simţi că nu este aşa, când alegi să-ţi blamezi copilul că nu este cuminte, că nu învaţă suficient, când de fapt programul și cerințele sunt unele nepotrivite, nu formează un copil şi viitor adult de succes.

Problema în cazul de faţă poate însă să apară la copilul supus unui experiment inedit care poate să aibă succes însă, la fel, poate să trăiască traumatizant diferența de ceilalți. Din această perspectivă consider că ar trebui analizată hotărârea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.