Europa crizelor: Noul contract social are nevoie de o mare sperietoare

Economia stă pe loc, datoria publică crește, cheltuielile militare cresc, criza imigrației se accentuează, rata popularității președintelui se prăbușește, guvernul este minoritar, partidele radicale sunt în ascensiune. Pare a fi rețeta perfectă pentru o criză. Este situația din Franța, iar Franța este doar una dintre țările europene care se află în această situație.

Premierul francez Francois Bayrou vrea tăieri bugetare de aproape 50 de miliarde de euro, pentru a reduce din deficitul bugetar de 5,8% din PIB (de aproape doua ori mai mare decât pragul de 3% pe care ar trebui să-l respecte țările din zona euro). Creșterea economică din 2024 a fost de doar 1,2%, iar pentru acest an este estimată la 0,6%. Premierul Bayrou plănuiește înghețarea beneficiilor sociale, reducerea unor suplimente de care beneficiau pensionarii, reduceri masive de personal bugetar, creșteri de taxe pentru francezii bogați. Doar cheltuielile militare sunt cele care vor crește – de la circa 2% din PIB, la 3,5% din PIB, la care se vor adăuga încă 1,5% din PIB, pentru cheltuieli de infrastructură cu dublă folosință.

Francois Bayrou a cerut un vot de încredere în Parlament, pentru a putea trece aceste planuri. Bayrou este prim-ministru pentru că, în urmă cu nouă luni, predecesorul sau Michel Barnier a căutat un vot de încredere pentru reduceri bugetare. A pierdut votul și a guvernul a căzut – prima astfel de situație în Franța după 1962. Bayrou are mari șanse să fie al doilea premier care este îndepărtat în mai puțin de un an de la preluarea mandatului. Rassemblement National, partidul Marinei Le Pen, și Noul Front Popular, coaliția stângii din Parlament, au arătat că nu vor susține guvernul Bayrou. Jean-Luc Melenchon, liderul socialiștilor radicali, a cerut chiar demisia lui Emmanuel Macron, dacă guvernul va pierde posibilele alegeri anticipate. Aceste două forțe politice sunt cele mai puternice, după alegerile anticipate convocate de președintele Macron în 2024; atunci, a dorit să oprească ascensiunea partidelor radicale, însă nu a făcut decât să le dea un nou impuls.

Și în Germania sunt probleme bugetare. Coaliția ”sistemului”, a creștin-democraților și social democraților, a căzut de acord să crească împrumuturile statului de la 33 de miliarde de euro în 2024, la 81 de miliarde de euro în 2025 și apoi la 126 de miliarde, până în 2029. Asta pentru a plăti pentru dublarea cheltuielilor militare și de infrastructură. Nu se va putea face fără reduceri importante in cheltuielile sociale. La fel ca și în alte state europene, aceste probleme sunt agravate în Germania de îmbătrânirea populației, ceea ce duce la reducerea populației care poate fi taxată masiv și la un lobby puternic împotriva reducerii pensiilor și a altor cheltuieli sociale.

Pe acest fond, la fel ca și în Franța și în multe alte state, avem de-a face cu o ascensiune a partidelor așa-zis extremiste. În sondaje, Alternativa pentru Germania suflă în ceafa Uniunii Creștin Democrate. Alegerile la termen trebuie să aibă loc în 2029; dacă situația economică se menține, fie AfD va da primul guvern de extremă dreapta de după 1945, fie actuala coaliție împotriva AfD se va menține (trebuind să includă și alte partide – Verzii, liberalii aflați în cădere, ba chiar și extrema stângă). Războiul Rusiei împotriva NATO, în următorii 2-5 ani, despre care avertizează tot mai mulți analiști de mainstream, poate juca rolul de sperietoare care să-i facă pe germani să aleagă varianta continuării coalițiilor ”contra naturii” de până acum.

Și în Marea Britanii sunt probleme similare. Premierul laburist Keir Starmer nu este deloc popular. Se confruntă cu revolte chiar în partid, pentru că încearcă să reducă aceleași cheltuieli sociale pentru a majora aceleași cheltuieli militare, ca și în Germania și Franța. Totul pe fondul creșterii datoriei publice la peste 100% din PIB. Și în Marea Britanie avem de-a face cu ascensiunea populiștilor. Reform Party, al lui Nigel Farage, crește în sondaje și există posibilitatea ca Farage să conducă următorul guvern.

Situația marilor economii europene (care influențează decisiv și situația din hinterlandul lor din țările central și est-europene) și presiunile la care sunt supuse de solicitările SUA pentru creșterea cheltuielilor militare și finanțarea directă a războiului din Ucraina prin cumpărarea de arme americane pentru Kiev, plus propria reînarmare rapidă (care nu poate fi făcută decât cu arme americane, în lipsa unei baze industriale în Europa și la un cost al energiei de 2-3 ori mai mare decât in Statele Unite, de unde și vine o parte tot mai mare a gazelor naturale pentru Europa) duce la reacții până de curând de neconceput ale politicienilor.

În urmă cu 12 ani, regele Willem-Aloexander al Olandei spunea că modelul social european postbelic – adică modelul pentru dezvoltarea căruia a fost creată UE – a murit. ”Cetățenii trebuie să aibă grija de ei înșiși sau să creeze soluții la nivelul societății civile pentru chestiuni precum pensiile”, spunea regele Olandei. Fiecare e pe cont propriu; statul nu mai poate ajuta.

Acum, premierul Francois Bayrou spune același lucru și, în plus, incită și la vrajbă socială. Tinerii ”sunt victimele, cei care vor trebui să plătească datorii cât timp vor trai. Și i-am făcut să creadă că datoria aceasta va crește și mai mult. Totul pentru liniștea unor anumite partide politice și a vârstnicilor, care consideră că totul merge bine”. Este o declarație care nu poate fi făcută decât de un politician disperat și care știe că nu mai are nimic de pierdut. Premierul Franței spune că criza datoriilor duce la o nedreptate nu socială (care ar cădea în responsabilitatea guvernului), ci la una generațională (care ar muta responsabilitatea undeva în trecut și în studiile sociologice). Bayrou a încercat să distragă atenția de la criza din Franța, însă nu a reușit decât să învrăjbească societatea (așa cum în România s-a creat vrajba între bugetari și nebugetari, între ”Teleorman” și românii care votează ”bine”, între românii „fără dinți în gură” și „tinerii frumoși și liberi”) și să distanțeze guvernul de un segment electoral important – pensionarii.

În Germania, chiar dacă este un stat cu o libertate de mișcare fiscală mult mai mare, cancelarul Merz a declarat, săptămână aceasta, că statul bunăstării a murit. ”Statul bunăstării așa cum este el astăzi nu mai este viabil din punct de vedere financiar, având în vedere ce facem noi la nivel economic”. Declarația a venit după îngrijorările provocate în Germania de falimente, creșterea șomajului și inflație. Pe de altă parte, aproape jumătate din cheltuielile statului pentru locuințele sociale s-au dus în 2024 către străini, iar peste jumătate din cei 4 milioane de germani cu vârstă activă care primesc beneficii sociale sunt imigranți sau urmași ai imigranților.

Unele dintre partidele radicale în ascensiune în marile țări europene, de stânga sau de dreapta (AfD în Germania sau socialiștii radicali din Franța), se opun sprijinului militar pentru Ucraina și creșterii masive a cheltuielilor militare. Alte partide radicale par să urmeze linia NATO, însă mai puțin trimiterea de trupe în Ucraina și garanții militare pentru Ucraina. Toate aceste partide în ascensiune cred că problemele țărilor lor sunt de natură internă și nu au cum să fie rezolvate prin creșterea cheltuielilor militare. Este unul dintre motivele pentru care percepția amenințării ruse trebuie să fie foarte puternică în rândul populației, pentru ca această viziune a „populiștilor” să poată fi combătută sau învinsă la urne, atunci când este cazul. Treptat, libera exprimare începe să fie considerată în Europa drept incitare la violență, atunci când este în interesul statului să se întâmple astfel. Iar discuțiile despre pace în Ucraina, despre prețul păcii și despre cheltuielile militare ale Europei ar putea fi considerate trădare.

Pentru Statele Unite, situația din Europa trebuie să fie un avertisment: dacă administrația Trump va face presiuni și mai mari pentru majorarea cheltuielilor militare, stabilitatea socială și politică poate fi amenințată, iar aceasta nu este în interesul SUA. Apoi, promisiunile europene privind creșterea cheltuielilor militare și ajutorul pentru Ucraina, la fel ca și crearea unei forte militare care să fie desfășurată în Ucraina trebuie privite cu scepticism.