Europenii își fac de cap în Bangladesh: „Profituri în detrimentul vieţilor”!

ONG-urile Human Rights Watch şi Shipbreaking Platform au denunţat joi dezmembrarea în Bangladesh a navelor ce provin de la „numeroase companii maritime europene” în şantiere „periculoase” pentru muncitori şi care „poluează” mediul şi care profită de „lacunele reglementărilor internaţionale”, transmite AFP.

În opinia acestor ONG-uri, Uniunea Europeană trebuie să modifice reglementările pentru a „umple aceste lacune legale” şi să promoveze dezmembrarea navelor care şi-au încheiat activitatea fără pericole pentru muncitori şi mediu.

La rândul lor, companiile de transport maritim trebuie să „investească în construirea” unor unităţi de reciclare care „să protejeze pe deplin drepturile muncitorilor” şi să asigure tratarea „sigură şi responsabilă” a deşeurilor, au declarat Human Rights Watch şi Shipbreaking într-un comunicat.

Aceste organizaţii, care au publicat joi un raport cu privire la activităţile de acest tip din Bangladesh, acuză şantierele din această ţară care se ocupă cu dezmembrarea vapoarelor că în multe cazuri nu respectă măsurile de siguranţă, că „aruncă deşeurile toxice direct pe plajă şi în natura înconjurătoare”, că expun personalul la „condiţii de muncă periculoase” şi „că le refuze muncitorilor un salariu decent, odihnă sau compensaţii în caz de vătămare”.

Potrivit raportului, „în Bangladesh, speranţa de viaţă a bărbaţilor care lucrează în industria de dezmembrare a navelor este cu 20 de ani sub medie”. Navele demontate „conţin materiale toxice”, precum „azbest, metale grele, ulei” sau „vopsele şi compuşi toxici”, dar, „în multe cazuri, aceste substanţe periculoase nu sunt identificate corect”, iar „muncitorii sunt astfel expuşi la vapori şi materiale toxice fără protecţia necesară”, conform raportului.

„Companiile care demontează nave în şantierele periculoase şi poluante ale Bangladeshului obţin profituri în detrimentul vieţilor bangladezilor şi al mediului”, a protestat Julia Bleckner, cercetător principal pe problematica asiatică în cadrul Human Rights Watch, citată în comunicat.

Cele două ONG-uri notează că Bangladesh este „o destinaţie preferată pentru dezmembrarea navelor”. Din 2020, „aproximativ 20.000 de muncitori din Bangladesh au dezmembrat peste 520 de nave, un tonaj cu mult superior oricărei alte ţări”.

„Dezmembrarea navelor în zone afectate de de maree expune muncitorii la riscuri inacceptabile, cu consecinţe mortale, şi provoacă daune ireparabile ecosistemelor de coastă vulnerabile”, a avertizat Ingvild Jenssen, director şi fondator Shipbreaking Platform.”Costul reciclării durabile a navelor trebuie suportat de sectorul transportului maritim, nu de oamenii şi mediul din Bangladesh”, a adăugat ea.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

15 Comentarii

  1. Chinezii au construit in Laos sute de kilometri de linie de tren de mare viteza cu zeci de tuneluri si viaducte , de la granita lor pana in capitala Vientiane. Cei din Laos au acum o vorba: capitalistii vestici ne-au bombardat iar chinezii ne-au construit.

  2. Ce hahaiala de la caposi. Daca sunt scufundate, ocupa adancul apei si probleme la ajungerea la mal a altor vase, dar sunt descoperite peste ani, dar ca orice tara civilizata care se respecta, trebuie sa plateasca o taxa pentru stationarea vasului si nu platesc. Problema e alta, nu mai au puncte de control acele tari, indiferent ca sunt sau nu dezmembrate, nediul tot poluat este, de ce nu ar scoate finante saracii din zona pentru a trai?

  3. Mâncare de kkk globalista. „Ei „creează dezechilibre uriașe , ei le valorifica, apoi tot ei le critica, pt a avea acoperire. Si isi trag profit si de la exploatati si de la exploatatori.(Si de la bla bla bla omgisti unde spăla banii).Scuzati terminologia marxistă.Sau nu, pt.ca a fost resapat si Marx.

  4. De cand e lumea si pamantul „secretul imbogatirii este sa te organizezi pe resursele altora ”
    Si in minele de aur ale dacilor,abunda inscriptii romane si grecesti,daar nici una in limba daca,care arata ca altii exploatau aurul din galerii,dacii culegeau aurul aluvionar
    PS o tot tinem gaia cu aceste lozinci comuniste „altii ne fura resursele”dar noi nu facem nimic,nici un gazetar sau politician nu se deranjeaza sa lucreze intr-o fabrica sau mina,sa dea un exemplu

  5. Am auzit o și p-asta. Se poluează Bangladesh ul. De parcă e vreun Monaco sau o Elveție acolo. ONG-urile astea sunt formate pe bază de inepție congenitala.

  6. Dar marile centre urbane cu peste 10 milioane de locuitori si milioane de masini, zeci de mii de firme, mii de tone de gunoaie, nu polueaza?!!!

  7. Ăștia sunt, atâta pot. Europenii, zic. In schimb aici se dau campionii drepturilor omului, ai protecției sociale. In Europa vor sa impună un venit minim garantat in schimb, pe unde-și fac veacul, îi țin pe băștinași la nivelul de subzistenta. Ca sa trăiți bine, puturosilor!

  8. Nu „europenii” ci baștanii europeni.Și n-au, oricum, cum să le recicleze aici pentru că verzoii au distrus siderurgia.

  9. De acord cu ONG-istii ba chiar propun ca dezmembrarea navelor vechi sa se faca in Monaco la standarde europene! Muncitorii sa aiba doua facultati si cazati in hoteluri de lux din Monaco eventual Nice si sa faca naveta doar pe biciclete. Sa nu se foloseasca energie electrica pe santier decat daca e din panouri solare.

  10. 20000 la 520 de nave ?!? Pai la noi a fost un singur „dezmembrator” al unei intregi flote, un securist chior si ticalos, care nu s-a mai obosit sa le taie in bucati, ci a vindut navele una cite una, in medie pe cite doua sticle de whiskey bucata ! E adevarat ca are si alte metode inca si mai radicale, citeodata le da foc, cu port cu tot, cum s-a intimplat la Rouen (Franta) …

  11. Era o varianta a organizeze decompunerea vaselor in Bangladesh-ul european, adica Romania.
    Nu s-a stabilit pretul corect pentru slujbasii statului roman…

  12. Dezmembrarea vaselor vechi e tare poluantă și costisitoare. În UE este imposibil de făcut acest lucru căci nu-i convenabil. Ce credeti ca spun companiile internaționale folosind sclavia.. Pai zic ca ii ajuta pe papuași să civilizeze.. Și așa peste tot. Un loc de muncă în SUA sau UE e f.scump(sindicate, drepturile omului!!și altele).. Cetățenii unor țări sunt deja obișnuiți să parazitează pe spinarea altora.. Dacă cineva va îndrăzni să-i pună la muncă pe cetățenii SUA, ca pe bangladezi,să vedeți ce revolte vor fi..Dupa ce au fugit cu coada între picioare din Afganistan treaba hegemonului se înrăutățește pe zi ce trece..

  13. Okțidentul a scufundat organizat de zeci de ani în ocean zeci de mii de butoaie metalice conținînd material radioactiv – deșeuri, combustibil epuizat de la centralele nucleare!
    Navele nu ajung acolo în Bengalu’ de Est pentru dezmembrare trase cu lanțu’ de bengalezi, ci tranzacționate de companiile de transport okțidentale apropitare, care le-au exploatat pînă atunci cu materialele toxice și alte cele în ele! N-ar fi mai bine ca OeNGeauăle $$oroșizde OKȚIDENTALE să se ocupe de sursa navelor, adeca de companiile okțidentale? ..și nu de sărăcanii ăia cu arzătoarele de acetilenă în mînă care abia așteaptă să cîștige 1,5 $ pe ziua de lucru de 14 ore, ca să aibă ce pune de mîncare a doua zi acasă, la ăia 8-10 copii……[RumBurak Rishi]

  14. Pacat ca le taie ! … Ar mai fi putut sa serveasca inca zeci de ani de acum incolo, ca sa aduca alte milioane de emigranti in Europa !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.