Excelenţa baletului la Opera din Paris

Sezonul 2013-2014 la Opera din Paris se anunţă bogat şi strălucitor în domeniul baletului.

Nicolas Joël, directorul Operei din Paris, sublinia că Opera se va confrunta în anii care vin cu o situaţie foarte dificilă, prevăzându-se doar câteva montări pe an. Totuşi, Opera va beneficia de 8 milioane de euro pentru acest sezon. În ceea ce priveşte baletul, va fi un sezon remarcabil cu câteva premiere. Brigitte Lefèvre, fostă dansatoare şi coregrafă, în prezent, directoarea secţiunii Dansului, preciza că pe afişul acestei stagiuni vor fi opere majore ale repertoriului de balet.

Publicul va putea să vadă “Dama cu camelii”, în coregrafia lui John Neumeier, şi “Oneghin” în coregrafia lui John Cranko. O ocazie de a-i celebra pe magnificii artişti. Cu o oarecare nostalgie deoarece două stele ale Operei îşi vor lua adio de la scenă: Agnès Letestu în “Dama cu camelii” şi Isabelle Ciaravola, în “Oneghin”.

Noul sezon al Operei din Paris

În timpul sărbătorilor de sfârşit de an, “Frumoasa din Pădurea adormită”, pus în scenă de Noureev, a ţinut afişul şi datorită interpretărilor excelente ale balerinilor. Opera din Paris celebrează de asemenea 20 de ani ai montării baletului “Parc”, creat de Angelin Preljocaj în 1994, pe muzica lui Mozart pentru Baletul Operei din Paris. Coregraful se interoghează despre drumul pasiunilor şi al războiului sexelor, cu un lirism colorat de o puternică senzualitate.

Împătimiţii baletului vor putea urmări şi o seară pe tema frumuseţii, cu “Doux mensonges”, al lui Jiří Kylián, pe muzica veche a lui Monteverdi, interpretată de “Les Arts florissants”, şi o operă majoră şi aeriană “Glacial Decoy”, în coregrafia lui Trisha Brown, a dansatorilor Companiei care-i poartă numele.

Celebra balerină Agnes Letestu în Dama cu camelii

Un moment special va fi seara care reuneşte doi mari pionieri, Agnès De Mille şi Birgit Cullberg. “Fall River Legend”, axat pe viaţa lui Lizzie Borden, este deja în repertoriul Operei, în care intră acum şi “Mademoiselle July” pe musica lui Ture Rangström. Sunt două poveşti pasionale şi pline de forţă, capodopere ale culturii coregrafice a secolului al XX-lea. Sunt, în acelaşi timp, un omagiu adus tuturor femeilor care au oferit atât de mult dansului veacului trecut.

Glacial Decoy de Trisha Brown

Şi, pentru că este vorba despre mari coregrafi, nu va fi uitată nici Pina Bausch, a cărei creaţie “Orfeu şi Euridice” va fi reluată.

Un alt eveniment al stagiunii va fi reprogramarea “Palatului de Cristal” de George Balanchine, creaţie asociată cu “Daphnis şi Chloe” de Benjamin Millepied, coregrafie prevăzută cu mult timp înaintea nominalizării acestuia.

Nicolas Leriche în rolul Quasimodo din Notre Dame de Paris

“Palatul de Cristal” a fost creat în timpul scurtei treceri a lui Balanchine pe la Opera din Paris în 1947. Model de virtuozitate academică, această versiune a dispărut parţial pentru că Balanchine a reluat coregrafia într-o versiune sensibil diferită la “New York City Ballet”, rebotezată “Simfonie în C”, pentru că este dansată pe “Simfonia în Do major” de Georges Bizet. Va fi deci o renaştere a acestei opere, cu costume de Christian Lacroix, programată în luna mai. Decorurile pentru “Daphnis şi Chloe” vor fi semnate de Daniel Buren.

Dama cu camelii în coregrafia lui John Neumeier

În sfârşit, Nicolas Leriche îşi va lua adio de la scenă în rolul lui Quasimodo din “Notre-Dame de Paris”, în coregrafia lui Roland Petit, înainte ca o seară întreagă să-i fie consacrată în 9 iulie 2014.

Fostul director de la “Bolşoi”, balerinul şi coregraful Alexei Ratmansky va fi şi el prezent cu “Psyché”, pe muzica lui Cesar Frank, în interpretarea balerinilor Operei din Paris, şi cu “Iluzii pierdute” după Balzac, cu balerinii de la Bolşoi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.