EXCLUSIV „Încă o mizerie și o răzbunare a sistemului”. Toni Greblă tună și fulgeră după decizia ANI împotriva sa

„O mizerie. E o legătură cu relatările pe care le-am făcut în presă în legătură cu organizarea alegerilor”.

Alex Tudor - senior editor
EXCLUSIV „Încă o mizerie și o răzbunare a sistemului”. Toni Greblă tună și fulgeră după decizia ANI împotriva sa

„O mizerie. E o legătură cu relatările pe care le-am făcut în presă în legătură cu organizarea alegerilor”.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat joi că Toni Greblă a fost în stare de incompatibilitate și conflict de interese administrativ pe perioada în care a ocupat funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP). Starea de incompatibilitate a fost generată, susține ANI, din faptul că în perioada martie 2023 - februarie 2025 a ocupat simultan funcția de președinte al Secției de drept privat a Consiliului Legislativ și funcția de președinte al AEP. Totodată, referitor la acuzația de conflict de interese administrativ, ANI notează că în perioada martie 2023 - septembrie 2024, Toni Greblă a semnat, în calitate de președinte al AEP, trei ordine prin care și-a majorat salariul.

În august 2024, Snoop.ro dezvăluia că Toni Greblă „a încasat, în 2023, mai mulți bani decât avea dreptul legal ca președinte al Autorității Electorale Permanente. Curtea de Conturi a descoperit ilegalitatea, conform documentelor obținute în exclusivitate de Snoop și i-a cerut să returneze o parte din sumă, să își reducă salariul lunar, dar și diurna”.

Contactat de Snoop pentru un punct de vedere, Toni Greblă a dat vina pe fostul secretar general al Autorității, Constantin-Florin Mitulețu-Buică.

„A fost o eroare pe care a făcut-o fostul secretar general de atunci. Eu am primit decizia în ziua în care am fost numit, fără să mă uit de unde vine asta. Am crezut că așa este”, a declarat Toni Greblă, pentru Snoop.ro.

„O răzbunare a sistemului”

Contactat de Cotidianul pentru un punct de vedere referitor la decizia ANI de joi, Toni Greblă a criticat dur decizia ANI.

„Încă o mizerie și o răzbunare față de acum trei săptămâni de zile, când am ieșit în spațiu public și am relatat ceea ce am constatat personal în calitate de președinte al AEP în legătură cu anularea alegerilor. Deci o mizerie.

E o sesizare făcută în 2023 lăsată în nelucrare până la zilele trecute. Și în zilele trecute au dat drumul la chestia asta. O mizerie. E o legătură cu relatările pe care le-am făcut în presă în legătură cu organizarea alegerilor”, a spus Toni Greblă.

Întrebat a cui este răzbunarea, fostul președinte al AEP a precizat că „a sistemului”.

„A celor care au fost deranjați de afirmațiile făcute de mine în interviurile pe care le-am dat în urmă cu trei săptămâni. Este o prostie. Se zice că am exercitat în același timp funcția de președinte șef de secție la Consiliul Legislativ și președinte al AEP-lui.

Eu președinte al AEP-lui am venit din funcția de prefect al municipiul București. Așa că eu am încetat activitatea la Consiliul Legislativ când a fost numit prefect. Am stat un an și jumătate prefect, după care Parlamentul m-a numit în funcția de președinte al AEP. Nu aveam cum să le exercit în același timp”, a mai susținut Toni Greblă.

„Este clar că este o atenționare, o șicană”

Acesta a mai adăugat că decizia ANI „este inutilă”.

„Eu nu mai sunt președinte la AEP de un an de zile. Acum m-au găsit incompatibil. Nu mai dețin nicio funcție publică. Deci, o eventuală interdicție a mea de a ocupa…am 73 de ani, nu mă mai interesează. Este clar că este o atenționare, o șicană care mi se face din nou”, a spus Toni Greblă.

Fostul președinte al AEP a mai anunțat și că va ataca în instanța decizia ANI.

„Dar, de data asta, față de până acum, când aveam și funcții publice și nu am solicitat nici daune materiale, nici daune morale, acum, însă, o să le solicit daune morale pentru mizeriile care mi le fac”, a spus Toni Greblă.

Referitor la banii pe care i-a încasat în plus, acesta susține că i-a returnat.

„I-am plătit atunci când am aflat că există o altă interpretare a legii împotrivă cu stabilirea salariului. Salariul se stabilește în prima zi în care vii la serviciu. Atunci îți dă un ordin în care îți zice salariul, ce alte drepturi ai și așa mai departe. Habar nu am avut. Adică așa mi-au venit ordinele la semnat, așa le-am semnat. E o interpretare greșită”, a completat Toni Greblă.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Grebla a deservit cu succes PSD. A inchis ochii la multe nereguli, masluirea voturilor la sectiile de votare la sectoare Bicuresti, dar si in alte locuri din tara.

  2. Pai Grebla asta e incompatibil inca de vremea caprelor lulutei, cand a incalcat embargoul lu putin Acum ce voia ? Sa fie pus georgescu presedinte-evident de rusi-in locul olimpicului nostru, al lu macron si a baidenului? Bai, nea Grebla, ani e o institutie serioasa ,nu casa de toleranta cum crezi tu!, PS Totusi nu inteleg, in afara de capre pazn icii democratiei noastre nu i-a mai gasit nimic acestei greble? Sa dormim si #noi linistiti!

  3. A intervenit cineva sau i-a deranjat vreun candidat de anunta incompatibilitatea dupa consumarea faptei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.