EXCLUSIV Miruță, prima reacție după prăbușirea liftului de la Transporturi: „Cineva nu și-a făcut treaba”

„Dacă și după revizie pică, evident că undeva e o problemă. Am cerut și eu un raport, ce scripete s-a schimbat și cine a închis ochii dacă nu s-a schimbat”.

Alex Tudor - senior editor
EXCLUSIV Miruță, prima reacție după prăbușirea liftului de la Transporturi: „Cineva nu și-a făcut treaba”

„Dacă și după revizie pică, evident că undeva e o problemă. Am cerut și eu un raport, ce scripete s-a schimbat și cine a închis ochii dacă nu s-a schimbat”.

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a oferit în exclusivitate la Podcasturile Cotidianul o primă reacție după ce un lift cu șapte persoane în interior s-a prăbușit în clădirea Ministerului Transporturilor. Radu Miruță a precizat că nu există consecințe medicale grave pentru persoanele rănite.

„Este extraordinar de evident că cineva nu și-a făcut treaba. Înțeleg că liftul făcuse o revizie zilele trecute. Dacă și după revizie pică, evident că undeva e o problemă. Am cerut și eu un raport, ce scripete s-a schimbat și cine a închis ochii dacă nu s-a schimbat. Am anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă, se face o anchetă, probabil va fi și un dosar pentru a se vedea vinovăția”, a spus Radu Miruță.

Ministrul a mai precizat că riscul ca astfel de incidente să se petreacă și la alte instituții din țară crește.

„Pe mine mă îngrijorează, însă, altceva. Dacă în centrul decizional, în sediul ministerului nu se respectă legea și cineva nu își face treaba, îmi imaginez că cu cât de îndepărtezi de sediul ministerului în țară riscul ca alții să aibă o asemenea abordare similară crește.

Pe mine, ca ministru, mă interesează ca deciziile care se iau în urma acestui eveniment să fie unele care scad gradul de a se repeta o astfel de situație. Oamenii trebuie să își facă treaba. Nu se poate să te bagi în față doar să ceri sporuri, promovări, însă atunci când e vorba de a avea responsabilitatea din fișa postului să închizi ochii. Fie interesat, fie din neștiință, nu știu. Urmează ca ancheta să se desfășoare”, a spus Radu Miruță.

Interviul integral cu Radu Miruță poate fi citit în curând pe site-ul Cotidianul și urmărit pe canalul de YouTube.

Cinci răniți după prăbușirea liftului

În lift se aflau șapte persoane. Dintre aceștia, cinci au fost transportați la spital, după cum urmează:

• bărbat 38 ani transportat la Spitalul Militar Central cu fractură membru drept inferior

• ⁠femeie 42 ani transportată la Spitalul Universitar cu fractură membru drept inferior

• ⁠femeie 46 ani transportata la Spitalul Militar Central cu dureri în zona membrului inferior stâng

• ⁠femeie 53 ani care prezintă dureri în zona membrelor inferioare

• ⁠femeie 33 ani care prezintă dureri în zona membrului inferior drept (zona gleznei)

CITEȘTE ȘI: UPDATE Cinci persoane rănite în liftul de la Ministerului Transporturilor

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Lasă bă Miruță provincia in pace! Daca pestele se impute la București,acolo trebuie făcut curat, nu la Cucuieții din Vale!

  2. Prabusirea unui lift prapadit este o nimica toata in comparatie cu prabusirea Romaniei dupa involutia din 1989.

  3. Când explodează blocuri, când explodează spitatale, când mor oameni in spitale, când se decopertează a patra oară podul de la Brăila, când se decopertează piata Unirii ( fara statuia lui Mihai Viteazu) din Oradia, cineva nu- și face treaba științific! Niste hoți incompetenți! După ce că fura mai fac și munca de „mantuiala”! Succesuri guys!

  4. Ne-ar interesa prima reacție a lu’ chiruță după prăbușirea liftului CU EL…
    Altfel, emportante sunt părerile medicilor!

  5. In Romania exista foarte multi care nu isi fac treaba si totusi stau incontinuare in functiile lor ,asa ca si in acest caz sigur nu se va lua masuri cu nimeni din cei care se fac vinovati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.