Președintele ANI, Bogdan Sticlosu, a vorbit pentru Cotidianul de amendamentul supranumit de presă Fritz, după numele primarului Timișoarei. Amendamentul prevede ca aleșii declarați în trecutul recent în conflict de interese își pierd mandatul. Acesta a trecut testul CCR, fiind declarat constituțional. Șeful ANI a explicat faptul că pentru instituție este important ca discursul să treaca de spețele individuale către fenomene sistemice.
„Ca instituție publică, cu un mandat legal foarte clar, consider că este important să trecem treptat de la o comunicare centrată exclusiv pe individ la o comunicare centrată pe riscul de integritate și pe fenomenul pe care instituția îl identifică.
Este o direcție pe care încercăm deja să o construim în comunicarea publică a Agenției. Dacă în trecut comunicatele de presă puneau accent în principal pe 3–5 persoane și, implicit, pe numele acestora, în prezent încercăm să prezentăm situațiile într-un context mai larg. Avem comunicate în care sunt prezentate 10–18 persoane tocmai pentru a putea evidenția tiparul, riscul și fenomenul de integritate identificat, nu doar cazul individual”, a explicat președintele ANI.
„Obiectivul nu trebuie să fie acela de a comunica public un număr cât mai mare de nume”
Bogdan Sticlosu a transmis că nu doar Dominic Fritz se află în fața pierderii mandatului în urma promulgării amendamentului. 122 de aleși vor fi afectați de această modificare în lege, dacă aceasta va fi adoptată.
„În ceea ce privește situația persoanelor cărora li se aplică interdicția de 3 ani de la încetarea mandatului sau a funcției publice, în sistemele Agenției sunt în prezent 122 de persoane care au acest atribut. Dintre acestea, am identificat până în acest moment 47 de persoane pentru care există declarații de avere și de interese, însă această situație trebuie analizată în continuare, inclusiv prin raportare la data la care raportul de evaluare a rămas definitiv.
În același timp, Agenția verifică și situațiile în care, deși legea impunea încetarea raportului de serviciu sau a mandatului ca urmare a unei situații de integritate constatate definitiv, această măsură nu a fost dispusă.
Este important de precizat că nu discutăm doar despre situații teoretice. În Raportul de activitate al Agenției pentru anul 2025 sunt consemnate 15 persoane pentru care au fost dispuse măsuri de eliberare din funcție, acestea ocupând 16 poziții.”
Președintele ANI susține că important pentru instituție este să identifice și să elimine fenomene din interiorul administrației.
„Din perspectiva mea, însă, obiectivul nu trebuie să fie acela de a comunica public un număr cât mai mare de nume. Rolul unei instituții de integritate este să identifice riscul, să îl înțeleagă, să îl facă vizibil și să contribuie la eliminarea lui din sistem.
Dacă identificăm același tip de încălcare în cazul a 15 sau 20 de persoane, important este să putem explica și de ce acel fenomen apare, unde există vulnerabilitatea legislativă sau administrativă și ce trebuie făcut pentru ca situația să nu se repete.”
Diferența dintre conflict de interese și incompatibilitate
Bogdan Sticlosu a vorbit și despre diferența dintre incompatibilitate și conflict de interese pe forma nouă a legii. Președintele ANI a explicat diferența dintre cele două, dar și că poziția instituției referitor la pedepsirea celor găsiți vinovați.
„Poziția Agenției este că nu ar trebui să existe diferențe de tratament sancționator care să nu fie justificate de gravitatea concretă a faptei, iar în acest context trebuie să avem în vedere că, din perspectiva riscului de integritate, un conflict de interese produce un impact direct asupra credibilității instituției publice.
Incompatibilitatea presupune, în esență, exercitarea simultană a două funcții sau deținerea unor anumite calități pe care legea le consideră incompatibile. Uneori, aceste activități nici măcar nu sunt remunerate și nu au o legătură directă cu activitatea desfășurată în funcția publică. De exemplu, în anumite situații, unei persoane îi poate fi interzis să dețină o altă funcție sau calitate, chiar dacă aceasta presupune o activitate care nu interferează în niciun fel cu atribuțiile exercitate în cadrul instituției publice.
De exemplu, nu ai voie să ai un PFA pentru creșterea albinelor și valorificarea produselor apicole sau să înființezi un ONG pentru protejarea animalelor deși activitatea respectivă nu interferează absolut deloc cu atribuțiile pe care le deții sau exerciți.
„Cele două situații trebuie analizate distinct”
Conflictul de interese are însă o altă natură. În termeni generali, acesta apare atunci când o persoană aflată într-o funcție publică participă la luarea unei decizii (de exemplu, propune, aprobă, votează sau dispune o măsură) într-o situație în care există un interes personal și sau patrimonial, de natură să afecteze obiectivitatea deciziei.
De aceea, din perspectiva riscului concret pentru integritatea administrației, cele două situații trebuie analizate distinct. O incompatibilitate poate reprezenta încălcarea unei reguli privind exercitarea simultană a unor funcții sau calități, fără ca persoana să fi intervenit într-o decizie în propriul interes. În cazul unui conflict de interese, însă, există riscul ca exercitarea atribuțiilor publice să fie influențată de un interes personal, ceea ce afectează în mod direct încrederea în imparțialitatea deciziei publice și credibilitatea instituției.
Tocmai de aceea, consider că discuția nu trebuie purtată exclusiv în termenii unei comparații abstracte a sancțiunilor. Trebuie să ne întrebăm care este riscul de integritate pe care îl produce fiecare faptă și care este răspunsul legislativ proporțional cu acest risc”, explică Sticlosu.
Dacă omu este incompatibil din diferite motive atunci trebuia stopat înainte de a candida.Spunând acuma că nu i se cuvine fotoliul de primar al oraşului Timişoara,nu mi se pare corect.Trebuia respectată legea.
Mi se pare că explicațiile date sunt elocvente. Nu înțeleg ce îi deranjează pe unii.
oamenii care au peste 8 clase, ii deranjaza.
Toata treaba e cusută cu ață albă, numai și numai pentru eliminarea lui Fritz, și destabilizarea axului politic central USR-PNL-UDMR. Justiția și CCR sunt subordonate politic, și acționează ca o ghioagă împotriva tuturor acelora care vor să le distrugă beneficiile. Vezi cazul demiterii puciștilor din PNL, cum Thuma a contestat aceea decizie, iar aceasta s-a judecat intr-o zi. Hmmmm….
Ia uite cine vorbeste de integritate ! Doamne, feri !
cine te-a catarat domnule aici, doar vocea si talentul??
Fritz, ai greșit, plătești. În Germania erai dat jos imediat așa că nu mai sta cocoțat că mă plictisești.
In Germania nu există această speță, că dovada ca s-au deșteptat și parlamentarii noștri și au dezincriminat-o în legea pe care o vor votată acum! Deci Fritz pe legea nou eră perfect compatibil cu funcția! Mai lăsați punctajul PSD va făceți de ras!
Un intretinut al sistemului, un parazit ne povesteste in limba de lemn, specifica politrucilor, cat de mult are de munca un inspector. Daca nu face fata indatoririlor de ce nu isi da demisia? Acei bugetari care se plang ca au de munca si nu fac fata, sa isi dea demisia.