Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a lansat astăzi în dezbatere un proiect de lege potrivit căruia tichetele de masă şi de creşă nu vor mai fi intexate potrivit inflației, ci, opțional, după cum dorește guvernul.
Potrivit proiectului, valoarea tichetelor va ţine pasul cu inflaţia doar „în condiţiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat, respectiv creşterea produsului intern brut şi nivelul productivităţii muncii”.
Guvernul motivează decizia prin contextul internaţional dificil, şi prin nevoia de a reduce volumul cheltuielilor bugetare.
„Luând în considerare actualul context internaţional, principalele caracteristici ale politicii bugetare în perioada următoare, care vor fi subordonate obiectivelor de susţinere a creşterii economice şi de reducere a inflaţiei şi atingerii unui deficit bugetar la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice, pentru păstrarea echilibrelor bugetare sunt necesare unele măsuri menite să reducă volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte limitarea cheltuielilor cu indexarea semestrială a tichetului de masă și a tichetului de creșă”, se arată în nota de fundamentare.