Nu există doar propaganda deja insuportabilă, repetitivă, încărcată de silogismele aroganţei şi dispreţului public. Mai există o inerţie istorică de care această propagandă se foloseşte ca bază a caracterului ei concentraţionar, plasându-şi sacoşa cu material electoral şi conserve.
Aceste aisberguri menţin un autoritarism inimaginabil în condiţiile prăbuşirii sistemului comunist. Ceea ce în alte părţi poate conduce la dezbateri publice fulminante, la noi face parte din porţia de ameninţare zilnică, a la carte.
Puterea politică actuală se susţine constant dincolo de orice sentiment al normalităţii. O ilegitimitate totală, până la absurd, a transformat această putere într-un teritoriu al derizoriului, autonom, exterior realităţilor curente. În aceste condiţii, nici nu se mai poate pune problema unor schimbări. Fapt grav, pare să nu mai existe această posibilitate atât de necesară nici într-un deceniu.
Clasa politică actuală este, cu evidenţă, un monolit terorist pentru România, fiind solidarizată până la distrugerea oricăror tentative democratice ale societăţii. Democraţia este o noţiune total goală de conţinut în gura persoanelor politice actuale. Dacă ar înţelege ceva din această obligatorie noţiune filosofică şi socială, ar părăsi imediat scena politică şi s-ar dedica apariţiei unei noi clase politice.
Născută din nimic, fără aura adevărurilor sociale, existenţiale, umane, la ordinele fostului aparat represiv, această clasă politică are o siguranţă de sine care reprezintă un pericol public fără limite. Singura ei operă o reprezintă distrugerea societăţii civile, încolonarea de tip sovietic.
Acest blocaj al viului social face imposibile evoluţia partidelor , manifestarea opoziţiei. Lehamitea generală are cauze cu adevărat tragice, logice. Este neputinţa celui corect, sensibil, agresat, aflat dincolo de sârma ghimpată.
Viziunea asupra societăţii, a viitorului, este limitată la clientela acestor inşi de aparat, la propriile lor interese. Orice inovaţie, orice iniţiativă o vedem lovindu-se de un zid care poartă tot felul de nume cu pretenţii de stabilitate socială, statală. Însuşi comentariul politic televizat legitimează, indirect, mişcările acestui mamut al sistemului concentraţionar, din cauza unui marxism prost înţeles, şi înainte, şi acum. Spusele, deseori lipsite de sens, bâlbâieli de inşi fără Dumnezeu, ale liderilor politici sunt transformate în chei ale unui viitor. O trăncăneală asezonată cu mondenităţi, cu bufoni, cu drame umane inerente unei aşa realităţi, ia locul unui calm susţinător al vieţii.
Dacă startul n-ar fi fost într-o direcţie inversă, am fi avut astăzi o altă conduită publică şi politică. Legile s-ar fi impus prin farmecul vieţii înseşi, fără această încărcare a tribunalelor cu responsabilităţi care blochează orice sistem. Fără această spoliere de energii şi umanitate.
Dacă infracţiunea politică din 1947, cu forţata abdicare a Regelui, ar fi fost curmată în 1990, românii n-ar mai fi astăzi într-un război între ei înşişi, o simplă masă de manevră. Pentru că trebuie înţeles, structura intimă pshică, morală, intelectuală, afectivă a poporului român este dramatic ameninţată, afectată. Trivializarea libertăţii şi rigorilor, a legilor elementare, a produs o mutaţie morală cu un orizont de recuperare imprevizibil.
Dezvoltarea corectă şi-ar fi dovedit amploarea pe orizontală, angajând întregul potenţial popular. În absenţa acesteia, s-au făcut şi se fac exerciţii concentraţionare permanente, 24 de ore din 24. În practica publică şi în mesajul politic al oficialităţilor. În viaţa privată şi în Agora plasmatică. Suntem o naţiune ameninţată.
Vânzarea de ţară pare să fie, cu toate conotaţiile contradictorii cumulate, adevărul tot mai vizibil al deturnării economice. Este aici decuplarea potenţialului creator naţional, eliminarea lui contribuind la adâncirea sentimentului de teritoriu al nimănui. Toată mafia internaţională legalizată de somnul raţiunii şi-a găsit în România un loc perfect de dezvoltare şi cooperare. Ajunge să ne gândim la privatizarea serviciilor publice şi la degradarea totală a calităţii acestor servicii. La serviciul bancar care a scos din uz cointeresarea economică internă, însăşi dezvoltarea.
În acest context s-a promovat o lege a arhivelor naţionale prin care documentele de interes public ajung în sfera privată, din motive lesne de înţeles. E vremea ca statul român, românii, să-şi regăsească forţa interioară, fără a accesa naţionalismul, xenofobia, ci exclusiv sentimentul faţă de valorile care constituie o ţară liberă şi prosperă. Dar o ţară, nu un teren de vânătoare. Altfel riscăm să intrăm într-o disoluţie care poate produce dezechilibre majore, inclusiv în zonă.
Ce mai poate face Guvernul României, când sfera capitalului, a valorilor materiale, intelectuale este deja sub alte jurisdicţii? Fostele ţări comuniste, de la Polonia, Cehia şi Bulgaria, îşi păstrează identitatea de parteneri, nu de subalterni, pe scena relaţiilor politice. Clasa politică a României actuale, coruptă până la ultimul conţopist, nu face decât să negocieze cu cinism viaţa cetăţenilor români. Acest drept l-au câştigat prin asasinatele în masă din decembrie 1989, a căror elucidare a rămas suspendată prin palatele puterii populate de monştri.
Societatea românească este, în acest moment al istoriei sale, fără lideri autentici, fără clasă politică, total expusă riscurilor majore. Nişte impostori au intrat în topul miliardarilor vânzând şi sarea din vatra ultimului amărât al acestei ţări. Suntem săracii Europei datorită acestor hoţi de buzunare ajunşi în fotografia de familie a elitei a lumii.
Vorba prietenei mele, distinsa doamnă, jurnalista Nicolette Franck, căreia îi place să citeze un cunoscut poet ardelean: asta i-a rămas bietului român, să-şi ia munţii şi apele şi să plece!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.