F1: Detalii mai puțin știute despre MP al Principatului Monaco (video)

Dublul campion mondial a semnat a patra victorie a sezonului în fața lui Fernando Alonso și Esteban Ocon de la Alpine. A fost un weekend perfect pentru el. Sâmbătă, a obținut pole position, iar duminică, după ce a plecat primul de pe grila de start, și-a adjudecat cursa.
I-au urmat Lewis Hamilton (4) și George Russel l(5) de la Mercedes. Monegascul Charles Leclerc a ajuns abia al 6-lea.
După Bahrain, Melbourne, Miami și Monte Carlo, campionul mondial en-titre conduce în clasamentul general al piloților cu 144 de puncte, urmat de colegul său de la Red Bull Racing, Sergio Perez -105  și spaniolul Fernando Alonso – 93.
 Ajuns la cel de-al 80-lea sezon, Grand Prix de Monaco reprezintă pentru piloți, pentru echipe și fani, televizuni și jurnaliști apogeul automobilismului.

Detalii mai puțin știute despre MP de Formula 1 al Principatului Monaco

Cosmopolitismul principatului si tribunele aproape de traseu fac din circuit regina reginelor. Pentru cei familiarizați cu orașul și mai ales cu traseul să venim cu câteva detalii.
Fotografiile au fost realizate de sus din zona Palatului Princiar, zona cunoscută publicului ca sectorul Rocher.
Ele surprind monoposturile care intră pe Route de la Piscine după ce trec de șicana Tabac, denumită așa după magazinul din colț.
Acest sector este cel mai puțin dificil, chiar dacă rămâne complicat mai ales în șicana piscinei Rainier III, bazinul de înot care se află în spatele Tribunei Belvedere.
Piloții trebuie să treacă printr-o șicană din stânga, care traversează portul Hercules din cartierul La Condamine. Înainte de a începe S-ul piscinei apare un cot foarte îngust unde cea mai mica greseala poate fi fatala. O traiectorie prea spre interior, roata atinge șina și te trezești direct în peretele de sub ziduri.
În dreapta, se poate o observa o tribună mare, mare de tot. La ultimul nivel, are sectorul VIP. Nu au lipsit nici de astă dată Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, Prințul Albert de Monaco și designerul de moda Tommy Hilfiger, Orlando Bloom și Maria Sharapova; Marco Verratti și Neymar și mulți, mulți alții.
Trecute de bazinul de înot, monoposturile intra în ultimul viraj, La Rascasse. Barul care există acolo e ocolit parțial dacă piloții mențin mașina pe pistă sau total dacă intră la boxe să schimbe pneurile. Barul Rascasse este locul emblematic în care fanii se întâlnesc imediat ce pista își deschide porțile. Beau, dansează și se bucură de atmosfera care face din Monaco un loc mitic. În timpul cursei, cei norocoși să fie pe terasă au parte de o priveliște de aproape a finalului de tur.
Tradiția de a marca sfârșitul calificărilor oficiale și desemnării celui care va pleca din pole position ca și a câștigătorului Marelui Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco s-a menținut. Odata încheiate atât calificările cât și Grand Prix-ul, pornește un concert infernal al sirenelor tuturor bărcilor, yachturilor și vapoarelor aflate pe mare și în port.

</div>

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Am înțeles că grupul Werner analizează posibilitatea de a alipi teritoriul Monaco la Rumania!!…ce, numai Republica Franceză să aibă teritorii peste mări?…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.