Rapid pare că se află într-un tunel al dezastrului, după ce a mai adăigat o piatră de moară de gâtul Centenarului care se dorea a fi sărbătoare încununată, dacă nu de un trofeu, măcar de o calificare europeană. Echipa lui Cristiano Bergodi a pierdut pe teren propriu în etapa a 19-a din SuperLiga în fața celor de la FC Voluntari cu scorul de 2-1, iar la finalul partidei suporterii din Giulești, la cea mai mică prezență din acest sezon, nu au înjurat jucătorii, nu le-au cerut să li se dea tricourile pentru că ar fi nedemni că le poartă, ci au ales o variantă neașteptată, care i-a șocat și pe învingători, la care cuvântul suporter este rara avis. Pur și simplu la inițiativa liderului galeriei, Liviu Ungureanu, toată suflarea alb-vișinie din tribune a început să cânte imnul echipei învingătoare: Viața mea o împart cu Voluntari! A fost un moment șocant, jucătorii oaspeți s-au oprit din drumul spre vestiare, iar veteranul ceh Adam Nemec a recunoscut că nicăieri unde a evoluat în cariera sa nu a mai avut parte de o asemenea surpriză. Desigur, a fost o formă de ironie fină din partea fanilor din Giulești nu doar pentru acest meci, ținta fiind salba de rezultate negative de la gâtul fiecărui jucător rapidist din ultimele săptămâni, dar cu toate acestea Liviu Ungureanu a vrut să evite o relație și mai proastă cu jucătorii și a venit cu o versiune care se vede de la o poștă că este doar de formă.
Nea’ Gică, liderul lor de galerie, este un mare rapidist. Noi, aseară, îi cântam lui: «Viața ta ți-o împarți alături de Voluntari». A fost o caterincă de-a noastră, cum facem noi, galeria. Noi improvizăm mereu. Când e ceva greu, o trecem într-o altă direcție, să râdem, să ne simțim bine pe stadioane, nu să înjurăm jucătorii. Am preferat să ne distrăm, să ne rupem de realitate, să mergem într-o altă parte, pentru că eram foarte supărați. Așa că i-am cântat lui nea’ Gică. Nu am cântat cum cântă ei: «Viața mea mi-o împart alături de Voluntari». Noi i-am cântat lui nea’ Gică: «Viața ta ți-o împarți alături de Voluntari». Nea’ Gică e fan Rapid declarat. A fost o figură de stil, marca Giulești. Am văzut că am fost criticați… Păi, e ușor să stai în fotoliu și să critici. Mai greu e să vii să stai în frig și să vezi meciul. Așa, din fotolii, toți vorbesc. Nu vreau să vorbesc deloc despre echipă. Să vorbească oamenii care sunt autorizați să vorbească. Nu am crezut niciodată în titlu, eu cred în Rapid. Noi, suporterii, credem în Rapid. Nu ne interesează titlul, cupe și așa mai departe. Noi nu suntem suporteri pentru cupe și flori.
Stelit fiind , admir ” fenomenul Giulesti” . Felicitari galeriei. O pot alatura celor de la Liverpool , Borusia Dortmund , Manchester United, etc. Sunteti nebuni , sunteti frumosi , sunteti inima care bate pentru RAPID!Ati fost sunteti si veti fi ,cea mai frumoasa galerie din fotbalul romanesc. Va stimeaza un stelist!
Gata, viața mea o împart cu Voluntari !
Liviu Ungureanu, esti un lord, un domn, cum rar se poate vedea in tribunele stadioanelor de fotbal. Te respect si te pretuiesc din tot sufletul meu. Declaratia ta este dovada unui gentlement sportiv urias, reconfortanta si dezrobitoare mental pentru oricine la infrangerea sportiva de pe terenul de fotbal. Esti unic ! Eu cel putin nu am mai vazut asa ceva.
Cand galeria face asa mijto de jucatori, cum pot sa scrie/vorbeasca numaratorii de cornare ca trebuie schimbat antrenorul ?
Este incredibil la meciul CFR – Fcsb a fost delegat din nou arbitrul Coltescu care știe toată lumea fotbalistica ca este „omul de casa” al lui g. becali, în multe meciuri Coltescu a trantit meciuri fără jena în favoarea fcsb!!
Si in meciul de azi în prima repriza Coltescu nu a acordat doua penaltiuri clare pentru CFR!!
Se pare ca g. becali face orice sa câștige campionatul inclusiv cumparand arbitrii și comisii, ne întrebam de ce FRF se face ca nu vede aceste mizerii făcute de acest interlop becali ce a distrus fotbalul romaneesc???