Fără dublă măsură – Și alegerile parlamentare ar trebui anulate

Anumite instituții fundamentale ale Statului au opinat (demonstrația, se pare, urmează a fi făcută! deși, la acest nivel și la importanța subiectului, ea, demonstrația, trebuia să însoțească opinia) că procesul electoral prezidențial a fost viciat grav, drept urmare Curtea Constituțională a României s-a grăbit să anuleze alegerile prezidențiale și a dispus reluarea acestora “în integralitate”. Să zicem că acceptăm această logică. Dar alegerile parlamentare sunt cel puțin la fel de importante ca cele prezidențiale. Dacă un actor statal (recte Rusia!), a intervenit în procesul electoral prezidențial, de ce nu cercetăm dacă a intervenit și în cel parlamentar. Poate avem surprize! La cum au fost conexate alegerile prezidențiale cu cele parlamentare (24 nov – turul I prezidențial, 1 decembrie – alegeri parlamentare, 8 decembrie – turul II prezidențial), putem trage concluzia rezonabilă că, da!, un astfel de actor statal avea tot interesul să intervină pentru a-și trimite reprezentanți în Parlamentul României!

Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER) precizează, într-o cerere de anulare a alegerilor parlamentare înaintată BEC, că Partidul Oamenilor Tineri (POT) a fost menționat în documentele declasificate de CSAT. Prin urmare Curtea Constituțională a României ar avea un prim element pentru ca să ia o decizie similară celei pentru alegerile prezidențiale, anulând, din aceleași considerente, alegerile parlamentare.

Să mai adăugăm încă un element deloc de neglijat. Nu discutăm acum în detaliu (deși, la o primă vedere, ne mirăm foarte cum două partide – Partidul Social Democrat Independent (PSDI) și Partidul Social Democrat Unit (PSDU) – au fost înregistrate de către Tribunalul București deși au denumiri și sigle evident foarte asemănătoare cu PSD, lucru categoric interzis de Legea  Nr. 14 din  9 ianuarie 2003, republicată ART. 5 (1)

“Fiecare partid politic trebuie să aibă denumire integrală, denumire prescurtată şi semn permanent proprii. Denumirea integrală, denumirea prescurtată şi semnul permanent trebuie să se deosebească clar de cele ale partidelor anterior înregistrate…”) cum au reușit PSDI și PSDU să participe la alegeri. Cert este că cele două partide au însumat la alegerile pentru Camera Deputaților, spre exemplu, un scor de 4,08% (PSDI a înregistrat la Camera Deputaţilor  1,07% (1.942 de voturi) iar Partidul Social Democrat Unit (PSDU) a obținut la Camera Deputaţilor 3,01%, respectiv 5.466 de voturi), scor evident obținut prin confuzia creată în rândul electoratului. Vorbim de un procent foarte mare, care a influențat consistent topografia rezultatului electoral.

Apoi, dacă, din considerentele știute, președintei Partidului SOS, Diana Ivanovici Șoșoacă, CCR -ul i-a interzis participarea la alegerile prezidențiale, oare nu putem ridica întrebări rezonabile privind modul cum și-a desfășurat campania electorală on line acest partid. Și oare nu suntem îndreptățiți să bănuim un ajutor venit de la un anumit actor statal, frecventat asiduu de aceeași DIȘ?

Să mai amintim maniera în care formațiunile participante la alegerile parlamentare și-au întocmit documentația aferentă, oprindu-ne la listele de semnături ale susținătorilor pe care BEC-ul le-a verificat superficial (lucrurile acestea s-au detaliat la vremea respectivă în paginile acestui ziar), aplicând metode neprecizate în textul legislativ, urmare a unei interpretări originale ce frizează aplicația pe un text literar.

Dacă instituțiile Statului, inclusiv, sau mai ales!, Curtea Constituțională a României, sunt interesate cu adevărat în validarea unor alegeri parlamentare desfășurate corect și consecvente atitudinal, atunci anularea alegerilor parlamentare se impune de la sine!

Altfel, suntem în fața aplicării dublei măsuri, precedent periculos, cu consecințe foarte grave pe termen mediu și lung asupra firavei noastre democrații!

Recomanda 5

19 Comentarii

  1. Eu ma întreb daca, vreun roman care lucrează in Occident si a asistat la circul cu ‘uite votarea, nu e votarea ‘se va mai gândi măcar o data sa se întoarcă in tara ,unde, a constatat singur si in prime time, a democrația e o vorba goala si dictatura CCR si a magistraturii masonice poolitizate acționează din plin

  2. Democratică argumentație. Partidele care au înregistrat la alegeri scor sub marja de eroare trebuie să poată să anuleze alegerile.

  3. Acum 35 de ani am plecat de la propusul model suedez si am ajuns la cel din Dominicana, Guatemala si Paraguay-ul anilor 50 – 60. Nu singuri, cu mult ajutor prietenesc.

  4. 1- Noul Parlament va aproba o noua Lege prin care ” Presedintele Romaniei va fi ales cu 2/3 din voturile parlamentarilor , Camera + Senat „

  5. Totuși, de ce nu se anulează parlamentarele daca niciun partid nu a ajuns la 51% voturi, în fond nu e cu mult peste 35% rotunjit și toți au negociat peste noaptea alegerilor procentul între ei? Vezi in vremeanoua de Vaslui cum se fac cărțile noaptea ca hoții între politicieni,! Anul asta, PNL și-au primit plăcută suedeză in totalitate, PSD o parte.

  6. Ha, ha! Io donez procentele comasatâluor pintru o dezbatere ilectorală televizată. Ș’ ca să hie echilibru propui ca dint’o tabără (ai roșie) să facă parte dom’ Ciordacu, Popotaru, ș’ Gâsca . Asistaț’ dân culise în caliati di rezervă di Plicușor. Di ailaltă parte (echipa verde) dom’ Jiorjescu. Iel n-ari nevoi di rezervă că țâne la târâială…

  7. Din intelepc.iunea netarmu.ita a poporului roman: „Nu m.or caii cand vor cainii” !

  8. In situatia de acum nu vor sub nici o forma. Daca ar fi acum alegeri parlamentare, PSD, PNL, si USR ar lua impreuna maxim 15 %.

  9. Actorul statal, sau orice a fost, s-a lovit la parlamentare de „stânca” votului dirijat de primari și până în final „din urnă a ieșit cine trebuie”. Raportul de voturi PSD/PNL este dat de raportul dintre numărul de primari și raportul dintre procentajele acestor partide în 2020 și acuma este dat de raportul prezenței la vot. Dacă s-ar repeta parlamentarele acuma nu se știe ce s-ar întâmpla, avânf în vedere situația actuală și cum s-a creat totuși o majoritate corectă politic „e bine să o lăsăm așa”. De ce de reorganizarea administrativ-teritorială toți vorbesc dar nimeni nu o face ? De ce s-au alocat locuri de parlamentari de diaspora, foarte puține în raport cu cetățenii români domiciliați în afara țării, când în organizarea teritorială nu avem județul diaspora și voturile respectivilor cetățeni nu sunt dirijate, la locale și parlamentare, în circumscripțile unde au/au avut ultimul domiciliu în România ? De ce parlamentarii pot migra oricând dintr-un partid în altul iar primarii numai dacă se deschide „un sezon de transferuri ” ?

  10. „Daca ar fi acum alegeri parlamentare, PSD, PNL, si USR ar lua impreuna maxim 15 %”

    Noroc ca alegerile au fost acum 10 zile si au luat 67%. Vezi ca vorbesti singur ca televizorul.

  11. Nu, pentru ca atacùl cibernetic al rusilor a afectat inteligenta romanilor doar la prezidentiale! La parlamentare romanii s-au aparat si au inchis Tiktokul.

  12. Fugi bre ciumete,. Ești nebun.. Soluția normală imediată este de reluare a turului doi cu candidații ieșiți din primul tur,. Urgent,.. Că nu ai timp de pierdut , te costă fiecare zi,.

  13. “Vorbești singur ca televizorul”… Ți-ai dat seama! Ai spus o vorbă ca 100. Și nu ești singurul…

  14. Ha,ha, asta-i grija reper-ului, că i-au intrecut cu mult șoșocarii! Ce le-ar mai placea sa fie interzis definitiv SOS.

  15. Deci ni se spune că forțele străine au atacat o săptămână la alegerile de președinte , apoi obosite fiind în săptămâna următoare, la alegerile de parlament au luat liber , să se repauseze !

    Pe frontul din Ukraina nu se i-a liber!

    De unde tragem concluzia că la alegerile din țară au atacat niște forțe mai democrate.

  16. Articol prost, scris de un habarnist care-și dǎ cu presupusul. Aflǎ dle Sesserman cǎ CCR nu are competențe cu privire la alegerile parlamentare, ci doar la cele prezidențiale! Pe care le valudeazǎ sau nu, potrivit legii.
    Deci toatǎ argumentația dumitale este maculaturǎ.

  17. Da, daca e sa se faca lumina, ar trebui anulate si alegerile parlamentare…Ce se intampla acum, demonstreaza cat de multa mizerie s-a strans in Romania, postrevolutionara (sa-i zicem asa)..Descoperim apa calda practic: partide politice praf, parlament praf, guvern praf, presedintie praf, iar de serviciile asa-zis speciale, putem spune ca sunt coautorii (sau actorii principali), in aceasta nebunie…Fara o sustinere masiva din partea agentilor din serviciile speciale (secrete, cica), Rusia nu reusea nimic in Romania…Rusii au speculat din plin carentele statului romanesc si au pompat bani, cat au putut de mult…Am urmarit cu atentie declaratiile lor si asta reiese din cele spuse de Putin, Lavrov, Zaharova, Simonian…Nu mai vorbesc de stupefactia celor de la UE si NATO….Chiar ca, STAT ESUAT…

  18. Ar TREBUI ca pragul electoral al partidelor parlamentare SA FIE RIDICAT la 25% !
    Adica, MAXIM, vreo 4 partide majore si ATAT.
    Oare cate dintre partidele actuale din ROMANIA s-ar INCADRA acestui prag ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.