
Duminică seară, s-a mai scris un episod din derby de România, cum e denumită confruntarea dintre Dinamo și Steaua, iar din 2017 dintre Dinamo și FCSB. Un serial care tinde să se transforme într-un monolog al roș-albaștrilor, care au învins cu 2-1, pentru a opta oară consecutiv marea rivală.
Meciul de acum a semănat ca două picături de apă cu cel din februarie. Dinamo a lovit prima, prin croatul Perica, pentru ca, la final, punctele să meargă către echipa lui Elias Charalambous. Poate că, acum, mai corect ar fi fost un rezultat de egalitate, dar campioana a înclinat balanța în favoarea ei cu câteva minute înainte de final grație unei execuții fabuloase a ghanezului Baba Alhassan.
Dinamo avusese șansa ei imensă la scorul de 1-1, același croat Perica, fiind singur cu poarta goală în urma unei gafe a portarului Târnoveanu. Dar Perica a explicat, marcat profund de faptul că ar fi putut aduce bucuria primul succes dinamovist după mai mulți ani, că efectiv nu a mai știut în care colț să tragă și în final a trimis pe lângă poartă!
După ce a văzut prostia comisă de Târnovanu, Becali a decis ca începând din următoarea partidă titular să fie cehul Lukas Zima. Oricum, sunt șanse mari ca la vară portarul FCSB să fie subiectul unui transfer, Galatasaray oferind momentan 4,5 milioane euro. Becali vrea 7 milioane pe portarul său.
Dinamo 1948 (anul infiintarii sec.uritatii com.uniste) sunt „Caini pana la muarte” si „Singuri impotriva tutror” !