Veşti proaste pentru femei. Paradoxal, în acest moment femeile sunt avantajate când vine vorba despre asigurări, fie auto, fie de viaţă, potrivit România TV. Dar lucrurile se schimbă. De la sfârşitul anului, femeile vor plăti pentru asigurări şi cu până la 30% mai mult, scrie rtv.net.
Când vine vorba de asigurări de viaţăfemeile au un tarif preferenţial, întrucât asiguratorii consideră că ele au o speranţă mai mare de viaţă decât a bărbaţilor. Toate aceste prevederi au fost considerate discriminatorii de către Curtea Europeană de Justiţie încă din 2007.
În toată această perioadă România nu a aplicat cerinţele CE, însă lucrurile se vor schimba începând cu 21 decembrie 2012, pentru că proiectul de lege în acest sens a fost deja trimis de Guvern către Parlament şi urmează să fie adoptat de Senat şi apoi de Camera Deputaţilor.