
Ministrul Cătălin Predoiu ar trebui „să își facă ordine” în Ministerul de Interne, este de părere Gheorghe Ialomițianu. Politicianul a vorbit despre fenomenul traficului și al consumului de droguri arătând spre cazurile de polițiști și alți reprezentanți ai autorităților care au legătură cu astfel de activități ilicite.
„Polițiști, subofițeri încearcă să obțină bani, deci avem de-a face cu activități legat de producerea și distribuirea de droguri să câștige bani. Nu mai e vorba de a consuma, că sunt consumatori. Sunt cei care obțin bani foarte mulți – și la nivel înalt se obțin cred că sute de milioane de euro-dolari, cu complicitatea unora din instituții, și asta e grav. Domnul Predoiu trebuie să își facă ordine în ograda proprie. Probabil și la DIICOT sunt procurori care sunt în legătură cu dealerii și cu producătorii de droguri, și aici trebuie rezolvat, nu numai că sunt consumatori. Deja unii obțin foarte mulți bani, au ajuns să fie dependenți de banii respectiv, afacerile înfloresc”, a declarat Ialomițianu, la un post TV.
„Asta e drama în România, pentru că au început și cei mici de prin Poliție și de prin alte instituții să considere că pot să obțină câștiguri foarte ușor și nu trebuie să mai muncească, aici e problema gravă în România. Sigur că e vorba de tânăra generație, care este victima acestor dealeri, dar dacă nu se duc către cei care câștigă, cei care susțin aceste activități, nu se rezolvă, prindem câțiva peștișori pe acolo și pe urmă ne lăudăm că avem atâtea dosare și atâtea persoane reținute, și nu rezolvăm, nu ne ducem la cauză și la modul în care se acționează”, a conchis politicianul.
Prodoiu ori lucreaza pentru distrugerea Romaniei sub acoperire ori e incompetent. Ciolacu da-l afara si testeaza-l inainte ca e dubios.
Tragicul de droguri se face cu protecția miliției!…Si nu de acum,de zeci de ani de pe timpul lui ceașcă …securitatea asigura transportul din portul constanța până la granița cu ungaria!…
„Domnule Predoiu, înca mai aveți șansa să vă ridicați și ca ministru la nivelul profesionistului în drept care sunteți! Nu o ratați! Ca cineva care a pus câteva căramizi importante la temelia carierei dumneavostră, îmi permit această sugestie”
Pușcăriașa Elena Udrea din Clanul Petroviștilor
Cum să nu facă și ei un ban, când sunt așa de prost plătiți și n-aj siguranța zilei de mâine? Ar cam trebui dată prin ciur poliția asta, suntbmulți veniți, puțini chemați.C-o sa”plece din sistem” nu mă tem.Afară se mjncește or ei tocmai de asta s-au ferit când s-au băgat în poliție.Că mai e câte unu care face ceva, de asta nu mă-ndoiesc, dar „fraierii” de tipul ăsta sunt puțini.