Filmul crimei care a îngrozit Brașovul

O femeie a fost ucisă în orașul Brașov în timp ce dormea, pentru a-i fi furate bunuri din casă. Bănuită de crimă este o fată de 18 ani, care alături de o altă tânără a intrat în locuința victimei și a furat mai multe bunuri, la lumina telefonului mobil. Femeia ucisă era mătușa celei de 18 ani, potrivit televiziunilor.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, care au propus arestarea fetei în vârstă de 18 ani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „omor” şi „furt calificat”, descriu într-un comunicat cum s-a petrecut crima.

„Din actele întocmite în cauză a rezultat faptul că, în seara zilei de 30.11.2020, inculpata ante-menționată, împreună cu o altă coinculpată, s-au deplasat la domiciliul victimei din mun. Braşov, au escaladat poarta imobilului şi s-au ascuns vreme de mai multe ore într-o anexă a apartamentului acesteia unde au aşteptat până s-au stins luminile din acest apartament precum şi din apartamentul vecin.

În jurul orei 03.00, cele două au forţat un gard de lemn, au ajuns în dreptul geamurilor apartamentului victimei, au spart unul din geamuri şi au pătruns în interiorul apartamentului în sufragerie. Cele două s-au descălţat pentru a nu face zgomot şi au sustras mai multe bunuri din sufragerie, la lumina telefonului mobil.

Apoi, inculpata propusă spre arestare s-a dus în dormitorul casei unde era victima şi a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori cu un cuţit, aceasta decedând.

Cele două coinculpate au mai luat ceva bunuri din sufragerie, moment în care au fost observate de un martor.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. Educatia tinerei generatii a epocii de aur capitaliste isi spune cuvantul.
    Viitor de aur tara noastra are!…..[Leo]

  2. Astia sunt tinerii hashtagisti educati in spiritul noii politici sorosiste. Au nevoie de telefoane pentru a beculi la mitingurile sasului. Astia l-au votat pe sas si se regasesc in usereul lui borna. Este o zona userista infecta in devenire.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.