Poliţia Rutieră a trimis la SRI o filmare neclară realizată de camera unui radar, care surprinde autoturismul lui Răducu Mazăre mergând cu viteză mare pe A2 şi care trebuie analizată cu aparatură performantă, pentru a se stabili cine se afla la volan, au delarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie, transmite Realitatea.net.
Poliţiştii Direcţiei Rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) au trimis la Serviciul Român de Informaţii (SRI) o filmare realizată de aparatul radar pe A2, la 22 august, în care un autoturism Jaguar al fiului primarului Radu Mazăre, Răducu, a fost surprins în dreptul kilometrului 49, pe sensul de mers dinspre Constanţa spre Bucureşti, în timp ce mergea cu 194 de kilometri pe oră. Poliţiştii au solicitat SRI să editeze imaginile până când acestea devin clare, în condiţiile în care, din cauza faptului că soarele bate în parbrizul automobilului, nu se poate distinge figura persoanei care se află la volan.
Poliţiştii au declanşat o anchetă după ce autoturismul respectiv a fost oprit la kilometrul 30, iar şoferul, în persoana lui Răducu Mazare, le-a spus că, în momentul în care maşina sa a fost înregistrată de radar, nu el se afla la volan, ci un un prieten de-al său.