Fluier final. Ce nu s-a văzut la TV de la înmormântarea lui Mircea Lucescu – REPORTAJ

61 de ani mai târziu, Mircea Lucescu își încheie definitiv relația cu fotbalul. Pentru nea Mircea, finalul carierei sportive a însemnat și finalul vieții. A căzut din picioare pentru sportul rege. Ultimul loc în care a poposit în afara spitalului a fost chiar terenul de fotbal, de unde a căzut în picioare, luptând să lase o ultimă impresie bună la cârma naționalei.

Așa că este firesc ca ultimul său drum să pornească tot de pe un stadion. La 9 dimineața, în fața unei Arene Naționale al cărui perimetru era închis, se auzea imnul național, cântat pentru Mircea Lucescu. Distanța mare dintre jurnaliști și stadion n-a permis surprinderea unui moment esențial: ultima plecare a trupului lui nea Mircea de la sportul pe care l-a iubit mai mult decât s-a iubit pe sine însuși.

Fostul selecționer urma să plece pe penultimul drum: de la stadion către biserica Elefterie. Cu dricul printre primele mașini, coloana oficială a trecut repede pe lângă jurnaliștii adunați într-un sens giratoriu.

Fenomenul Becali

Autobuzul care leagă cele două puncte n-a avut nicio șansă în cursa cu cortegiul funerar. Am ajuns cu vreo 15 minute întârziere la Elefterie, iar slujba deja începuse. Au fost alții însă care au ajuns mai târziu. Spre exemplu Gigi Becali: într-o mașină de lux, a fost întors din drum de polițiști și instruit să parcheze deasupra unui petec de spațiu verde.

Deși întârziat, Becali tot și-a găsit timp să stea la declarații. A promis să-l învețe pe Răzvan ce trebuie să facă astfel încât nea Mircea să ajungă în rai. „Răzvane, toate camerele și toată lumea, toate stadioanele, nimeni nu te poate ajuta acum!”, spune Gigi în stilul caracteristic, lăsat pe spate. A mai vorbit ce-a mai vorbit și a intrat în biserică. A fost ultimul ajuns și primul plecat, așa cum îi stă bine unui latifundiar.

Slujba a ținut ceva mai mult de o oră. În afara bisericii, jandarmii îmbrăcați pentru ocazii speciale își făceau pregătirile. Fanfara a mărșăluit către intrarea în biserică. Gărzile de jandarmi din interior s-au schimbat.

Jandarmul care-i cară lui Lucescu crucea

Mircea Lucescu a fost un antrenor extrem de tânăr. La 33 de ani prelua frâiele Corvinului Hunedoara, drept antrenor-jucător. Pierdea primul meci, în cupă, împotriva unei divizionare secunde care era net inferioară corbilor. N-a contat însă acest rezultat, cum n-a contat nici retrogradarea sa cu Corvinul. Lucescu a construit la Hunedoara o generație de aur, pe care locuitorii orașului n-au uitat-o. De altfel, la baza tribunei mari din orășelul de provincie, zeci de candele au fost lăsate în memoria lui Lucescu.

Omagiul de la Elefterie arăta diferit, însă. Treptele au fost acoperite de petale de trandafir, un covor pe care jandarmii care mai urcau scările către biserică alunecau ușor. În jurul acestui covor au ieșit cei 20 de clerici care au oficiat slujba. Cât preoții și crainicii cântau afara, înăuntru se vedea doar un jandarm care-i ducea lui Lucescu crucea.

Sicriul lui nea Mircea a fost cărat cu greu de șase jandarmi. În spatele lui era familia. Toți se țineau tari, fiind conștienți de faptul că toate camerele sunt pe ei. Au mers încet, sub cântecul fanfarei, către dric.

Peluza din copac

Pentru generația de aur a Hunedoarei, stadionul era neîncăpător. Locuitorii orașului se suiau în pomii din jurul arenei pentru a vedea cum luptătorii lui Lucescu încărcau adversarii cu norma hunedoreană: de la 3 „boabe” în sus. În jurul stadionului corbilor se născuse un vulcan, care erupea cu goluri în fiecare meci de-acasă.

Ajuns în fața dricului, sicriul lui Lucescu nu era privit doar de obiectivele camerelor jurnaliștilor și de cei rămași după slujbă. De la mai multe ferestre din blocul de trei etaje de peste drum de Elefterie se uitau la ultimul drum făcut de Lucescu. Sentimentul, însă, era total altul decât acela simțit de lucrătorii la combinatul hunedorean care stăteau cocoțați în pomii de pe lângă stadion și-l vedeau pe Lucescu tot de la înălțime.

Cortegiul a pornit în aplauzele celor 100 de oameni adunați în afara bisericii pentru a-i aduce un omagiu lui Lucescu, deși mulți nu l-au cunoscut niciodată.

Privilegiul pe care Lucescu și l-a oferit singur

Mircea Lucescu a fost cel mai bătrân fotbalist din Divizia A. E un privilegiu pe care și l-a oferit singur: la 7 ani după ultimul meci la senior, Il Luce se introducea el însuși pe teren pentru Dinamo într-o partidă contra Sportului Studențesc. Un record de vârstă a rupt și la ultimul său meci ca antrenor. În înfrângerea cu Turcia, Lucescu a devenit cel mai bătrân selecționer din istoria fotbalului.

Între Elefterie și Cimitirul Bellu, cortegiul a fost escortat. Mircea a fost grăbit pe ultimul drum de agitația Bucureștiului în care s-a născut. De la sărăcia lucie în care s-a născut, din Apărătorii Patriei, unde frații Lucescu își împărțeau perechile de adidași, marele antrenor a ajuns să fie înmormântat în cimitirul legendelor.

Publicul și presa s-au uitat de departe, prin poarta cimitirului, la ultimele clipe în care Mircea Lucescu mai era la suprafață. După mai multe salve de pușcă, sicriul lui „Il Luce” a fost coborât în groapă. Încet, cei prezenți la slujbă plecau pe rând. De la politicieni precum Geoană, la foști patroni din fotbal ca Nețoiu sau Copos, sau foști elevi precum Hagi sau Sabău, toți au fost la Elefterie și o parte importantă au venit și la Bellu. Cu nea Mircea până la capăt.

„Bună dimineața, Nea Mircea!”

„Pe mine nu critica mă omoară, pe mine autocritica mă distruge”, spunea Lucescu într-un interviu pentru Golazo acordat în 2025. De altfel, începutul sfârșitului ar fi venit tot așa. După meciul cu Turcia, la antrenament, lui Lucescu i s-a făcut rău chiar în timpul ședinței tehnice. A ajuns la spital, de unde nu a mai plecat în viață, din cauza unui infarct suferit chiar înainte de externare.

În urmă, Lucescu a lăsat o mare de fotbal. A luat zeci de trofee, a intrat în sufletele fanilor din mai multe țări și, poate mai important decât toate acestea, a creat sute de oameni mari. Oameni care azi îl plâng, așa cum o face și Răducioiu.

„Bună dimineața, Nea Mircea! Nu! Nu sunt pregătit pentru ziua asta…”

Citește și: REPORTAJ de la priveghiul lui Mircea Lucescu. Omul care n-a putut trăi fără victorie