FMI a primit veşti bune de la Guvern

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, în cadrul întâlnirii sale cu delegația FMI, la Guvern, că România are una dintre cele mai mici datorii publice guvernamentale din Uniunea Europeană, fiind sub pragul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, remis Mediafax, delegația de experți a FMI, condusă de Jaewoo Lee, șeful misiunii Fondului pentru România și Bulgaria, se află în vizita anuală de evaluare a situației macroeconomice, procedură de consultare periodică cu autoritățile naționale.
Șeful Executivului a declarat că România a înregistrat în ultimii ani una dintre cele mai mari creșteri economice din UE. Potrivit Guvernului, pentru anul acesta, avansul economic este estimat la 5,5% din PIB, „în condițiile unui an agricol normal şi ale redresării sectorului serviciilor şi investițiilor, iar în 2020, creșterea economică este estimată la 5,7%”.
Viorica Dăncilă a declarat că datele Eurostat și INS au arătat o creștere PIB național, al doilea cel mai mare avans din UE pe primul trimestru al 2019.
”Chiar în această dimineață Eurostat și Institutul Național de Statistică ne-au dat din nou vești bune legate de creșterea Produsului Intern Brut. România înregistrează a doua cea mai mare creștere economică din UE pe primul trimestru al acestui an. Este un avans sustenabil, la care au contribuit aproape toate ramurile economiei. Datele oficiale privind evoluția economică validează măsurile guvernamentale și ne confirmă că suntem pe drumul cel bun”, a afirmat prim-ministrul, citat în comunicare.
Executivul transmite că, în acest context, investițiile se vor consolida pe fondul unei îmbunătățiri în implementarea proiectelor finanțate din fonduri UE, în condițiile în care rata absorbției a crescut la 29%, „foarte aproape de media europeană de 31%, a creșterii veniturilor populației, precum şi a amplificării şi diversificării surselor bugetare naționale de finanțare”.
Guvernul transmite că măsurile de stimulare fiscală acordate sectorului construcțiilor au condus la „o revigorare semnificativă a acestei activități în trimestrul I 2019, evoluție pozitivă care va contribui la creșterea economică, precum și la redinamizarea investițiilor”.
„Totodată, prim-ministrul a arătat că ocuparea forței de muncă are o dinamică pozitivă, concomitent cu majorarea consistentă a salariilor atât în mediul privat, cât și în sectorul public. De asemenea, România își menține nivelul de competitivitate, înregistrând o creștere robustă a exporturilor și continuă să obțină câștiguri semnificative în cota de piață la export, captând o parte tot mai mare din comerțul legat de lanțurile de producție ale UE”, potrivit sursei citate.
Comunicatul de la Palatul Victoria mai transmite că premierul Dăncilă a spus că România are una dintre cele mai mici datorii publice guvernamentale din UE, fiind sub pragul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht.
De asemenea, Guvernul notează că datoria publică reprezintă 38,7% din PIB la finalul lunii martie 2019, potrivit legislației naționale, iar în conformitate cu metodologia UE, datoria administrației publice este de 34,9% din PIB, raportată la aceeași dată.
”Executivul va continua aplicarea Programului de Guvernare, în beneficiul românilor, în condițiile asigurării echilibrelor economice menite să vizeze o dezvoltare sustenabilă a României, prin măsuri care vor duce la creșterea investițiilor și o alocare eficientă a resurselor”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.
La întrevedere au mai participat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, șeful Cancelariei Primului-Ministru, Costin Mihalache, și președintele ANAF, Mirela Călugăreanu.
Eurostat a publicat, joi, datele privind economia UE. România a avut în primul trimestru al anului, în comparație cu perioada similară din 2018, a doua creștere economică din UE, de 5,1%, după Ungaria (5,2%) și înaintea Poloniei (4,7%), potrivit Eurostat.
INS a anunțat că economia României a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5%, pe serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi cu 5,1% pe serie ajust

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. De aceea votează romanii cu PNL si USR ,pentru a da in cap PIB -ului si cresterii economice ! Nu e bine ,trebuie sa scadă economia si PIB-si implicit salariile si pensiile! VOTATI ROMANI PNL SI USR!

  2. Profesoara de lucru manual,bucatereasa,cofetara-Dăncilă Viorica pe numele ei-o materie ce se preda în școlile generale-clasele V-VIII.Era un fel de maistru pîna-n anii 89.Apoi deveniră prefesoare..De aia este agramată.Că la bază e o simplă maistoră! Fără multă ,,șîcoală**.Acu sta în genunchi în fața sassului ,și a lu Timmermans,Junghers,și alții-serviciile (antiromânești)! Eu zic sa loăm și vreun imprumut de la FMI cu dobîndă grasă,deși nu avem nevoie! Ce zici fă veorico? Cum ajunge o maistoră să conducă guvernul României?? Atît de jos n-a fost România niciodata ca resurse umane în conducerea guv.și …preșidenție !Adica asemenea oameni slab pregatiți !

  3. Marcu Anton,
    Vrei sa-ti arati superioritatea fata de PM si foloseste un limbaj suburban, al unui om care in ultimii 30 de ani nu a invatat nici cat 7 ani de acasa. Nu cred ca doamna PM are un limbaj atat de modest pe cat il ai tu. Nu cred ca un maestru de atelier nu avea instruire, cel putin ce-i care mi-au fost dascali in gimnaziu si liceu aveau. In CV nu apare nici o scoala profesionala, a inceput un liceu de cultura generala si dupa treapta a urmat un liceu de specialitate, energetic, in vremea cand examenele erau serioase, apoi a urmat o facultate de inginerie. Ceea ce nu puteti intelege este ca unii n-au inclinatie spre parte umanista si pot avea dificultati in limbaj, dar pot fi buni profesionisti, pot fi oameni deosebiti. Nu inteleg ce are critica pe care i-o faci cu evolutia economica buna a Romaniei, pare ca are o guvernare de succes, poate de aceea o critici, invidia, gelozia te mistuie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.