Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat joi că instituţia din subordinea sa este dispusă să ajute Ungaria, dar are nevoie de „dovezi tangibile” în legătură cu bunăvoinţa autorităţilor de la Budapesta.
„Înainte ca Fondul să se decidă în legătură cu oportunitatea angajării negocierilor (pentru un împrumut acordat Ungariei) şi o eventuală dată în acest sens, are nevoie să vadă dovezi tangibile ale unui angajament real din partea autorităţilor de a rezolva toate chestiunile politice în raport cu stabilitatea financiară”, a indicat Lagarde, potrivit unui comunicat remis presei.
Şeful FMI a dat publicităţii acest text la finalul unei întrevederi de o jumătate de oră cu negocitorul ungar Tamas Fellegi.
Budapesta, aflată într-o disperată nevoie de a contracta un împrumut în valoare de 15-20 de miliarde euro, a stârnit iritarea FMI şi a Europei din cauza unor controversate reforme.
Înaintea întâlnirii, un purtător de cuvânt al Fondului a declarat presei că aceasta va reprezenta ocazia „unei discuţii neoficiale” şi în niciun caz „negocieri”. „Înţelegm perfect că Ungaria trebuie să urmeze politici care să întărească încrederea pieţelor”, a declarat la sfâşitul întrevederii Fellegi. „Avem nevoie de propuneri concrete, şi nu de declaraţii politice”, a mai afirmat el.
FMI şi UE şi-au întrerupt la jumătatea lunii decembrie vizita la Budapesta în semn de protest faţă de noua Constituție ungară, considerată abuzivă prin noile prevederi adoptate.