Fost jucător al lui Dinamo, ajuns în stare gravă la Fundeni

Ionuț Șerban are 28 de ani și în prezent este legitimat la o echipă din campionatul județean Prahova, CS Vălenii de Munte. Însă Ionuț Șerban nu este deloc un nume oarecare în lumea balonului rotund din România, pentru că timp de un deceniu a îmbrăcat tricoul alb-roșu al lui Dinamo. Șerban a fost unul dintre ultimii jucători formați la Sportul studențesc și vândut în Ștefan cel Mare de patronul Vasile Șiman.
Șerban nu a fost niciodată un jucător care să evolueze meci de meci la Dinamo, dar nu a putut pleca până ce Dinamo nu a intrat în insolvență ca urmare a unei anomalii de clauze pusă în contractul său la plecarea de la Sportul studențesc de Vasile Șiman, care presupunea plata unei sume importante de bani în cazul în care pleca din haita câinilor la alt club. Șerban a scăpat de aceastî piedică abia după ce Dinamo a intrat în inslovență. Spera ca la micuța echipă din Văleni să își găsească liniștea.

Numai că la acest moment se află internat în regim de urgență la spitalul Fundeni, secția de hematologie, unde este supus unui set de investigații amănunțite, medicii suspicionând o gravă afecțiune a sângelui, dar încă neconfirmată.
Șerban acuză probleme de sănătate și stări de rău de aproximativ trei săptămâni, însă a dat vina peste programul încărcat și pe faptul că vrea să pună la punct o școală de fotbal.
Totul s-a complicat însă în urma unui antrenament. Colegii lui Șerban și staff-ul tehnic au remarcat că acesta este foarte palid și nu mai reușește să se concentreze la ce are de făcut. Hemoglobina i-a scăzut foarte mult, cei de la spitalul din Ploiești au rămas uimiți și a ajuns direct la București, fiind acum internat în spital. Când au văzut ce are, l-au trimis direct la Fundeni. El va face în continuare mai multe investigații, fiind chiar suspect de o boală gravă.

Clubul Petrolul Ploiești s-a implicat în acest caz și a lansat un apel pe pagina de Facebook pentru donare sânge în sprijinul jucătorului, mai ales că acesta are și o grupă sanguină mai rară.

„Ionuț are nevoie urgentă de donare de sânge DOAR gurpa B(3) cu rh NEGATIV!!!
Cei care au grupa sanguină respectivă și pot și vor să ajute sunt rugați să se prezinte de urgență, zilele următoare, la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești, și să anunțe că au B(3) NEGATIV. La donare vor avea prioritate.
De asemenea, în momentul donării, trebuie făcută mențiunea: „Șerban Ionuț Daniel – Fundeni – Secția Hematologie 1 – dr. Barbu Sânziana”, se arată în comunicatul postat pe Facebook de Petrolul Ploiești.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

4 Comentarii

  1. vândut … de patronul Vasile Șiman,
    siman, un rusnac nascut la 14.08.1971 in raionul Rahovo, Regiunea Transcarpatia, Ukrayna, CCCP, si-a facut avere pe spinarea Romaniei, dupa ce ai lui au trecut …

    shiman sa-i doneze sange!

    probabil duce lipsa de B12,
    3-4 doze. si scapa

  2. A facut VAXXIN?
    Aproape ca as paria.
    Dar, chiar daca Ionut NU are CE are pe Cale lu’ Vaxxinuu’ Multimi de OAMENI au murit IN Spitale,
    „CURATATI” de Medicii „Eroi in Halate Albe” cu Oxigen si Sedative,
    cand era mai simplu cu IverMectina sau cu Banalul MTILEN BLUE, Uz Intern.
    Si mai era un Medicament simplu. da’ la-m uitat. Stiu ca era CAH! CAH! ca ar fost pentru CAI … …
    CE ar fi avut Prefectura cu ArgumentA?
    Mai erau UNII si chiar UNA, altFEL in general Fata de Treaba care respingea Consumul de OVAZ,
    pentru ca il consuma SI CAII si, n’ASA, Noi NU suntem CAI …
    CE ar fi avut ArgumentA CALULUI cu Consumul de OVAZ?

    Iin MOD NORMAL, sigur NIMIC.
    Da’ OVAZUL din Graunti Striviti si fiert numai maximum ZECE Minute, ca sa dispara ACIDUL FITIC,
    ala de SCOATE OligoElemente din Talica si te miri DE CE faci diverse Cestii, de te duci mai repede, scapand STATuu’ DEGEABA de o Pensie.

  3. Vaccinul incepe asa cum sa si preconizat ininte ,sa isi arate efectele .Cum asemenea situatii foarte multe pe care le auzim astazi ,inclusiv decese rapide, fara ca omul sa fi fost bolnav, nu erau inainte de vaccinare ?

  4. Re-amintesc un Banc BUUUN, de pe Vremile cu Zapezile de Alt’Dat’.
    Ceausestii isi faceau Socotelile cu CE au castigat din DONATII Internationale la Cutremurul din 4 Martie 1977.
    “FA, ii zice EL lu’ Dansa.
    Am iesit pe PLUS cu muuuult!
    DATA Viitoare punem FOC”!
    Bancuu’ are Farmecuu’ lui din Spatiul IMAGINAR Colectiv, pe Fonduu’MICILOR Carteli ale ROMANilor din ttotdeauna, ca in 1977
    INCA se traia RELATIV Bine, CelMaiBineBine din Istoria Romanilor.
    NU stia Nimeni CE ni se pregatea de catre Strainezia SI din Vest, SI din Est , shuckariti pe NOI, Romanii ca ma indraznit sa facem INDUSTRIE si sa ne Dezvoltam PoliValent.
    Era un MODEL InAcceptbil:
    “DACA fac TOTI Mititei si Medii din Lume ASA, NOI, Leii si Gorillas ale Lumii CE si pe CINE mai … 😊😊😊FXXXEM?
    ReVenind la TOPIC, Mizeria CRIMINALA Tupeista CINIC la EXTREM, a fost doar o Manevra in Timp REAL, cu Munitie REALA de Razboi al Dreacs contra OMului.

    Perfectionata, ACTIUNEA lu’ Dreacuu’ SE VA REPETA …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.