(FOTO) Ca la noi, la nimeni: Ni s-a inundat și spitalul

Spitalul Municipal Arad, dar şi mai multe locuinţe şi străzi au fost inundate în urma unei ploi torenţiale, iar câţiva copaci au fost rupţi şi au căzut pe autoturisme, pompierii intervind pe parcursul nopţii de joi spre vineri.

S-a întâmplat în cursul serii de joi în municipiu, iar pe parcursul nopţii au fost afectate şi alte localităţi din judeţul Arad.

Cabinetele medicale aflate la subsolul Spitalului Municipal Arad au fost inundate de apele pluviale, fiind afectate şi mai multe locuinţe sau subsoluri ale unor case din oraş. Totodată, pe câteva artere rutiere importante, circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate din cauză apei pluviale acumulate pentru că sistemul de canalizare nu a făcut faţă cantităţilor mari de precipitaţii.

Pompierii din Arad au intervenit în mai multe zone ale orașului pentru îndepărtarea unor copaci căzuți peste mașini.

Pe Facebook au apărut imagini din spital în care se vede cum apa acoperă pardoseala.

„După o ploaie de 30 minute, în această seară (joi seara – nr.), au ieșit la iveală, din nou, <investițile> de zeci de milioane de euro cu care se laudă Consiliul Județean Arad că a pompat în Spitalul din Arad. Acum vor fi nevoiți să pompeze la propriu, pentru că deși de ani de zile au fost sesizați și cunosc situația Spitalului Municipal și a Spitalului Matern, nu au mișcat un deget în acest sens. An de an cabinetele și laboratoarele care se află în subsolurile Spitalului Municipal sunt inundate, pline de dejecții și urină printre materiale, echipamente, aparatură și calculatoare. (…) Aceste imagini sunt din Secția de Fiziokinetoterapie de la Spitalul Municipal care, de la începutul pandemiei și până în prezent, este secție tampon pentru pacienți COVID-19”, se arată în postare.

Mai multe zone din județul Arad au fost joi seara sub avertizare Cod roșu de furtuni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. Da, dezastru total!!!.o pisică a fost salvată și trei maidanezi duși la audieri..asta pentru faptul că s-au declarat zona liberă de covid….

  2. Ca la noi nimeni nu se vaita in asa hal. In Franta si Muzeul Louvre a fost inundat nu o cladire oarecare pt care deja va jeliti ca si cum ar fi fost castelul Peles…

  3. Parca si vad cum in maximum 24 de ore apare o firma de apartament si cumetrie care se va oferi ca aduca, la pretul modic de 2000 de euro bucata, masti de scufundator ! … Si, daca se cere, si barci gonflabile pentru circulatia pe culoarele spitalului ! In caietul de sarcini se va specifica „mastile trebuie sa aiba obligatoriu culoarea roz cu mov iar barcile sa fie rotunde, cu diametrul de 1,852 m !”

  4. Daca Romania este guvernata de semidocii-securisti!
    Cind vor fura totul ii va da foc ca la „Colectiv”!

  5. Aradul e galben de vreo 20 de ani parca, acolo a fost pana de curand primar Falca, finul lui Petrov, iar consiliul judetean la fel, plin de pdl-pnl-isti de seama, unul mai hot ca altul…

  6. Chiar si asa,vorba lui Firicel,tot nu spalau femeile de serviciu holurile!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.