Front comun împotriva Rusiei

Președintele Georgiei, Gheorghi Margvelașvili, și omologul său ucrainean Petro Poroșenko au creat marți la Tbilisi un Înalt Consiliu bilateral ce își propune ca obiectiv principal „eliberarea teritoriilor ocupate” de Rusia și integrarea Georgiei și a Ucrainei în NATO și UE, informează agențiile AFP și EFE, citate de Agerpres.

„Ucraina și Georgia au în fața lor aceleași provocări. Nu vom permite nimănui să ne spună ce viitor trebuie să ne construim” a spus în timpul primei sale vizite în Georgia președintele Poroșenko, el descriind popoarele georgian și ucrainean drept „victime ale agresiunii Rusiei”.

Președintele ucrainean a mulțumit cu acest prilej voluntarilor georgieni care participă la luptele împotriva separatiștilor proruși în estul Ucrainei. „Ucrainenii își înclină capul în fața georgienilor care apără suveranitatea Ucrainei, cu convingerea că în acest fel ei luptă și pentru Georgia”, a mai afirmat Poroșenko la conferința de presă comună cu Margvelașvili.

Acesta din urmă a spus la rândul său — cu un ton puțin mai conciliant — că politica Rusiei ‘constă în apărarea intereselor ei privilegiate, de unde rezultă instabilitate, tragedii umane și diviziuni între popoare’.

„Deși avem două regiuni ocupate (de către Rusia), dorim cooperare și prietenie”, a adăugat președintele georgian, în timp ce țara sa depune eforturi de a restabili relațiile cu Rusia, rupte după războiul din anul 2008, în urma căruia provinciile georgiene Abhazia și Osetia de Sud au rămas sub controlul armatei ruse.

Margvelașvili a calificat drept „istorică” vizita lui Poroșenko, președintele ucrainean urmând să se deplaseze miercuri în zona așa-numitei „linii de ocupație” ce desparte Osetia de Sud de restul teritoriului georgian.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.