Procurorii anticorupţie fac percheziţii, marţi, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu într-un dosar în care se investighează infracţiuni săvârşite în perioada 2023 – 2024.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că în dosar sunt vizaţi mai mulţi funcţionari din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Ilfov suspectaţi de luare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA, marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în patru locaţii situate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în perioada 2023 – 2024”, se precizează în comunicat.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.