Funeriu, cu unii mumă, iar cu alţii ciumă!

Ca să-i protejeze pe profesorii înregimetaţi politic să-şi păstreze posturile, Daniel Funeriu păstrează în legea educaţiei câteva prevederi în acest sens, deşi ministrul, teoretic, vrea să scape de titularii pe perioadă nedeterminată. Parlamentarii, primarii, prefecţii, subprefecţii care sunt şi profesori sunt astfel în avantaj comparativ cu acei colegi de breaslă care nu au o carieră […]

De cotidianul.ro - Autor
Funeriu, cu unii mumă, iar cu alţii ciumă!

Ca să-i protejeze pe profesorii înregimetaţi politic să-şi păstreze posturile, Daniel Funeriu păstrează în legea educaţiei câteva prevederi în acest sens, deşi ministrul, teoretic, vrea să scape de titularii pe perioadă nedeterminată. Parlamentarii, primarii, prefecţii, subprefecţii care sunt şi profesori sunt astfel în avantaj comparativ cu acei colegi de breaslă care nu au o carieră […]

Ca să-i protejeze pe profesorii înregimetaţi politic să-şi păstreze posturile, Daniel Funeriu păstrează în legea educaţiei câteva prevederi în acest sens, deşi ministrul, teoretic, vrea să scape de titularii pe perioadă nedeterminată.

Parlamentarii, primarii, prefecţii, subprefecţii care sunt şi profesori sunt astfel în avantaj comparativ cu acei colegi de breaslă care nu au o carieră politică.

„Cadrele didactice titulare, cu contract pe perioadă nedeterminată, alese în parlament, numite în guvern sau care îndeplinesc funcții de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Administrației Prezidențiale, al guvernului și în Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, precum și cele alese de parlament în organismele centrale ale statului au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada în care îndeplinesc aceste funcții”, potrivit noii legi a educaţiei naţionale.

De asemenea, acelaşi act normativ susţine depolitizarea sistemului de învăţământ.

Începând cu anul viitor, profesorii nu se vor mai putea titulariza în aceleaşi condiţii ca până acum. Este foarte posibil ca debutanţii să lucreze pe o perioadă determinată, având posibilitatea prelungirii contractului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.