Gabriel Oprea vrea reîntregirea UNPR

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, spune că partidul a avut peste 500.000 de membri şi că îi aşteaptă înapoi pe cei care au plecat după demisia sa. El susţine că formaţiunea se află în reconstrucţie. „O să analizăm mult mai atent cu cine ne aliem. Căutăm să fim mai înţelepţi, nu vom mai bate palma cu oricine şi nu ne vom da cuvântul oricui”, mai spune Oprea.

„Pentru europarlamentare ne batem, obiectivul este să ne comportăm onorabil. Însă cele mai importante obiective ale noastre sunt alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. Ne propunem să obţinem peste 10% la locale, la fel şi la parlamentare”, a spus, sâmbătă, preşedintele UNPR, la Reuniunea Regională a organizaţiilor UNPR din Regiunea V Vest Banat.

Gabriel Oprea le-a transmis un mesaj celor care au plecat din partid, după ce UNPR a ieşit de la guvernare.

„UNPR a avut peste 500.000 de membri. Îi aşteptăm să revină acasă pe toţi cei care au ales să se retragă din politică, după ce eu am demisionat. Dacă au încredere în mine, în noi, să vină înapoi. Să vină alături de noi toţi patrioţii români, care îşi iubesc ţara, care urăsc trădătorii de ţară şi care nu acceptă ca România să fie denigrată şi umilită. (…) Am mari aşteptări de la rezerviştii militari pentru că am fost întotdeauna alături de ei, ştiu cu toţii cât m-am bătut pentru ei şi ştiu că o voi face în continuare. UNPR are pregătite proiecte care să vină în continuare în sprijinul militarilor, politiştilor, pompierilor şi jandarmilor în activitate şi în rezervă. Aceste proiecte se referă la pensii, la drepturile şi la statutul acestei categorii profesionale. Pentru a le pune în aplicare, UNPR trebuie să fie în Parlament”, a susţinut Oprea.

Gabriel Oprea a spus că UNPR se află în prezent într-un proces accelerat de reconstrucţie.

„O să analizăm mult mai atent cu cine ne aliem. Căutăm să fim mai înţelepţi, nu vom mai bate palma cu oricine şi nu ne vom da cuvântul oricui”, a mai spus Oprea.

Reuniunea Regională a organizaţiilor UNPR din Regiunea V Vest Banat a avut loc, sâmbătă, la Timişoara, la aceasta participând reprezentanţii  organizaţiilor judeţene Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Mehedinţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. UNPR trebuie declarat partid terorist si interzis prin lege! Daca nu, asteptam reinfiintarea Miscarii Legionare. Oricum, nu mai aduna prea multi membri, ca majoritatea fostilor securisti, militieni si politruci, au dat coltu`.

    • Nu cred ca mai aduna multi membrii ca cei de tipul UNPR sunt acum la Propota dar de ce sa fie declarant terrorist? Sunt altii mult mai teroristi si vad ca au si adepti. De-aia ma tot intreb de ceva vreme cati normali mai sunt prin tara?

  2. Am sa le zic ceva membrilor UNPR , si anume; Ei cred ca Oprea aka gen.IZMANA e singurul care lupta pt. drepturile lor.Sa vedem ! Cind PSD a castigat alegerile-Basescu fiind presh., Oprea a tradat electoratul-romanii care l-au votat si a trecut in barca chiorului! Ce a urmat? Un program de guvernare impus din afara tarii cu taieri de salarii de 25% -real 40% pt. bugetari-recte militie, armata servicii! (fara BNR si bancile bugetare-EXIMBANk si CEC) .Apoi vazind revoltele din strada care aratau ca urmeaza alegeri anticipate si ei-UNPR nemaifiind aliatii PSD riscau sa nu mai fie la CIOLAN,au intors iar spre PSD carma, tradandu-l pe basel.! Dar deja fusese facut un mare rau tarii !.Inchideri de scoli,spitale,desfiintarea politiei rurale facuta dupa model francez inca de acum 100 de ani,plecari in masa-exod catre vest cei mai buni medici!.Asadar care este binele pe care vi l-a facut IZMANA VODA?? Vi se pare a fi un om de caracter? Si daca da,cind a avut caracter? Cind a tradat Romania,aliindu-se cu basescuVoda,si aducind recesiunea in Romania,sau cind a carmit inapoi spre PSD-de frica ca iese de la ciolan?. Avea nevoie de antemergator de la rutiera cind venea de la crasma ragaind,spre casa? Asa a murit Gighina om tanar,sa-i deschida calea lui Izmana Voda prin loboda! A folosit ilegal antemergator de la rutiera?.De ce DNA, a lasat la dospit dosarele lui? Ca sa intre-n parlament si sa fie din nou manevrat-dar nu spre binele Romaniei ,ci tot a alora care ne vor raul.

  3. Ce frumos zic ei și câta dovadă curaj la kakanarii din politica, de toate culorile, cu și fără Hoprea! Cu și fără Monta. Toată doctrina lor consta în doua cuvinte, „ne batem” și „ne vom bate”, când defapt ei dau doar limbi în koor, în special serviciilor.

  4. Cu mesaje bombastice de claritatea noroiului din care vine catelandrul securistilor – ce vor sa capaciteze pensionarii din MAPN – acesta incearca , inca o data, sa prosteasca pe romani. De ce o face? Pentru ca nu a fost scos pe linie moarta. El find, mereu o unealta de ” siguranta” al celor ce au jurat stramb si au tradat Romana. Cine nu intelegee asta ,este ori prea prost , ori interesat.

  5. Oprea si sufrageria lui,declarati dusmani ai patriei ,degradat ,confiscat averile si bagati la puscarie pe tot restul vietii,pentru imensele rele facute Romaniei !

  6. Uitati-va la acest retard! Da, asta a fost vicepremier si-a facut jocul politic in Moldo Vlahia ani buni, impreuna cu rablagitul de Basescu. Ne meritam soarta.

  7. Falcosul asta ordinar,a primit deja ordinul de zi pe unitate,sa puna umarul la debarcarea lui Livache si gastii acestuia,prin invaluire,respectiv prin racolarea catorva pesedei infiati de la dansul rataciti prin meandrele concretului „interes national” cu girofar.Pun pariu ca ordinul a fost transmis de finul sau Pontache,mai mare in grad care la randul sau l-a primit de la nasul Georgel Maiorel,pentru a evita funia care se apropia periculos de par…Si uite asa a fost salvat interesul lor national,iar izmenarul va deveni mai curat si mai uscat…

  8. Oare cat de plecat cu sorcova poti sa fii sa votezi cu astia…

  9. Găbiță, pentru asta trebuie ca UNPR să candideze pe liste separate, nu pe lista de milogi a PSD, după care să-i trădați. Arată forța UNPR dacă zici că are atâția membri. Sau ai înscris în UNPR toți pensionarii militari din evidența Centrelor militare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.