(GALERIE FOTO/VIDEO) Guvernul „Superman”, demis cu un scor istoric

Foto: Timi Slicaru

Moțiunea de cenzură a trecut, astfel că Guvernul Cîțu este demis! Au votat pentru moțiune 281 de parlamentari, cel mai mare număr de voturi din istoria moțiunilor.

Parlamentul a dezbătut și votat, marți, moțiunea de cenzură inițiată de PSD. USR și AUR au anunțat de la început că votul lor va fi „pentru”.

Cele mai importante declarații – S-a tras în toate direcțiile

UPDATE Puțin după ora 14.00 a început votul la moțiunea de cenzură

UPDATE Diana Șoșoacă, către Cîțu: Dacă sunteți Superman, eu sunt Xena, prințesa războinică 

„Ați spus că 70% din popor este formată din proști, vă aduc aminte că sunteți prim-ministru peste o țară formată din proști, iar dumneavoastră sunteți cel dintâi”, a spus senatorul Șoșoacă de la tribuna Parlamentului.

În timpul discursului, Diana Șoșoacă i-a amenințat pe guvernanți că îi va băga într-un sac pentru cadavre.

„Voi sunteți cei care ați omorât oameni.. când o să aduc sacul următoarea dată, vă bag în el și trag fermoarul”, a amenințat senatorul independent.

La finalul discursului, parlamentarul i-a cerut premierului „să dispară”

„Dacă dvs sunteți Superman, eu sunt Xena, prințesa războinică. Lipsește autorul moral al tuturor crimelor, criminalul moral, Raed Arafat. Când o să aduc sacul următoarea dată, vă bag în el și trag fermoarul.Să vă spun pe limba dvs de la CIA: Get Lost!”, a spus Șoșoacă.

UPDATE Cristian Băcanu (PNL): Votul pentru moțiunea de cenzură este un vot împotriva dezvoltării României.

UPDATE Gabriel Andronache (PNL) îl invocă pe Caragiale

Moţiunea de cenzură „aduce cu spusele personajelor politice ale lui Caragiale”, iar semnatarii care au citit-o dau dovadă de „ipocrizie”, a afirmat, în plenul reunit al Parlamentului, deputatul PNL Gabriel Andronache.

„Vreau să cred că foarte puţini parlamentari dintre cei care au semnat moţiunea de cenzură dezbătută astăzi au şi citit textul acesteia, sunt de acord cu el şi şi-l asumă. Dacă mă înşel, adică dacă l-au citit şi au fost de acord cu textul acesteia, atunci nu pot să trag decât concluzia că semnatarii dau dovadă de ipocrizie. Mă aşteptam, aşa cum este firesc şi cum spiritul Constituţiei proclamă, să regăsim în textul moţiunii o evaluare a stadiului de implementare a programului de guvernare, în temeiul căruia Guvernul condus de Florin Cîţu a fost învestit”, a spus parlamentarul liberal, la dezbaterea moțiunii.

El a afirmat că a căutat în textul moţiunii critici şi alternative. „Din păcate nu le-am găsit”, a arătat el şi a apreciat că „textul moţiunii de cenzură conţine numai sloganuri şi titluri asemănătoare celor utilizate la mitingurile electorale – ‘Jos Guvernul!’ şi atât”. „Fără argumente temeinice, fără motive pentru a fi depusă, moţiunea de astăzi aduce tot mai mult cu spusele personajelor politice ale lui Caragiale”, a susţinut el.

Totodată, liberalul a precizat că opoziţia face „jonglerii” cu cifre privind îndatorarea României.

„A lăsa România fără guvern cu puteri depline în timpul celui mai puternic val de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 în momentul în care se iau cele mai importante decizii cu privire la stabilirea majorării salariului minim, când se demarează implementarea PNRR şi se pun la pun la punct mecanisme ale noului cadru financiar european 2021 – 2027 este dovada supremă a nepăsării pentru interesele esenţiale ale românilor şi de lipsă de responsabilitate”, a mai declarat Andronache.

UPDATE Kafka, motiv de replici între Cîțu și Firea 

Florin Cîțu și Gabriela Firea (PSD) au avut un schimb de replici la dezbaterea moțiunii de cenzură, după ce premierul a caracterizat situația USR drept absurdă și l-a citat pe scriitorul Franz Kafka. „Îi văd pe colegii din PSD că se uită în telefoane, căutați detalii despre Kafka, nu-i așa?”, a spus Cîțu.

„Azi e Ziua Educației. Mă așteptam ca dl. prim-ministru să facă o referire în discursul său la profesori, învățători, la elevi, pentru că așa e normal. Nu a făcut nicio precizare. Să spunem că îl scuzăm. În schimb, a îndrăznit să facă o referire din sfera educației, a culturii, care consider că nu îi face cinste și cred că această atitudine, nu vreau să spun obraznică, această autosuficiență, această aroganță a domniei sale, l-au pierdut, pentru că să vii sub cupola Parlamentului și (…) să vii la microfon citind – apropos, dle. prim-miistru, concediați-vă consultanții – de pe foaie, deci nu improvizând, să spui că pesediștii nu știu cine e Kafka, eu cred că nu vă face cinste această referire”, a spus Gabriela Firea.

Ea i-a dat replica premierului.

„Probabil dvs. nu știți cine e Dinu Săraru și nu ați citit romanul <Niște țărani>, deși maestrul Săraru e din zona dvs, din Vâlcea. Sunt absolut convinsă că nu știați acest lucru și vi-l aduc la cunoștiință”, adaugă Firea.

Premierul i-a ironizat pe social-democrați.

„Este o moțiune a frustrării și absursului. (Franz-n.r.) Kafka ar fi mândru de voi. Îi văd pe colegii din PSD că se uită în telefoane, căutați detalii despre Kafka, nu-i așa?”, a spus Florin Cîțu.

UPDATE Replica lui Barna pentru PSD

„Dacă ipocrizia gălăgioasă ar fi ţinut loc de bună guvernare, astăzi PSD ar fi condus România. E o realitate. Dar românii s-au prins că cu gargara nu se poate face treabă în această ţară. Şi vă spun asta pentru că am urmărit şi discursurile celorlalţi reprezentanţi ai PSD, care îşi rupeau cămaşa de pe dânşii de grija faţă de România şi responsabilitate. Cuvinte frumoase, sforăitoare, bune, dar nimic nu vă împiedica încă de acum o lună, dacă voiaţi să ieşiţi din criză, să nu susţineţi guvernarea Cîţu – Ciolacu şi această criză s-ar fi încheiat. Astăzi România ar fi avut un guvern stabil. Asta e realitatea pe care trebuie să o afle fiecare român. Dezbaterea aceasta din Parlament este foarte bună, pentru că toată România vede că primul ministru Florin Cîţu, PSD, PNL, braţ la braţ, încearcă să scoată cămaşa dând vine pe un USR care a luptat să facă reforme în această ţară”, a spus Barna.

UPDATE Sorin Grindeanu (PSD) înțeapă USR

Votul de astăzi la moțiune nu este suficient pentru a poza în virgină, le-a transmis Sorin Grindeanu parlamentarilor USR. El spune că aceștia au „născut împreună cu liberalii, în beția Puterii, un zombie politic numit Cîțu”. Grindeanu cere USR să-și asume răspunderea guvernării alături de PNL.

„Mă adresez exclusiv reprezentanților USR. Vă spun direct: astăzi, trebuie să vă recunoașteți public contribuția majoră la dezastrul acestei guvernări! Să vă asumați răspunderea în fața românilor! Și să votați moțiunea de cenzură a PSD! Moțiunea nu este doar despre Cîțu! Deși… știu – și știu toți românii!… ați vrea să dați delete anului în care ați fost acolo, la guvern! Moțiunea PSD este și despre voi, cei de la USR-PLUS. Despre eșecul vostru în a administra țara! Despre reformele promise când erați în Opoziție! De care s-a ales praful… când ați urcat treptele de la Victoria”, a spus Sorin Grindeanu.

Prim-vicepreședintele PSD a amintit de promisiunile făcute de liderii USR înainte de a ajunge la guvernare.

„Mai țineți minte cum promiteați soluții miraculoase pentru orice? De la autostrăzi, educație și sănătate… până la încâlzirea globală?! V-ați cocoțat pe așteptările românilor de a avea o viață mai bună, dar ați uitat să vă dați jos de pe Facebook. Ați uitat că antreprenorii din această țară nu au nevoie de lozinci, ci de măsuri concrete, de sprijin financiar concret și accesibil! Sau ați crezut că antreprenorii români ar putea plăti salariile și furnizorii cu citate din postările ministrului economiei, dle Năsui? Ați venit la putere promițând reforme majore în sănătate și eficiență, în lupta cu pandemia. Dar v-ați purtat ca și cum bolnavii cronici din România nu mai există, iar pe mulți dintre ei i-ați condamnat la moarte! Ministrul Vlad Voiculescu a avut ca prioritate mai degrabă privatizarea sistemului sanitar decât sănătatea românilor. Dezastrul lăsat de el se vede, din păcate, în fiecare zi! Nici o măsură nu a fost luată… pentru ca bolnavii să nu mai ardă în spitale”, adaugă Grindeanu.

El a afirmat că guvernarea unei țări „nu este un război de gherilă, în care cauți non-stop adversari pe care să dai vina pentru a explica de ce nu faci nimic”.

„Votul pentru moțiunea de cenzură, pe care sper că-l veți da astăzi… să nu credeți că va șterge anul de mariaj cu PNL-ul! Votul de astăzi la moțiune nu este suficient pentru a poza în virgină. Ați născut împreună cu liberalii, în beția Puterii, un zombie politic numit Cîțu! Sunteți Părinte 1 și Părinte 2 pentru acest zoomie! Iar zombi-ul a încercat să vă imite. Iar la început v-a plăcut mult. V-ați despărțit de el doar atunci când nu v-ați mai înțeles pe bani și pe funcții. Doamnelor și domnilor de la USR, Aveți curajul să vă asumați astăzi adevărul și să votați moțiunea de cenzură”, a conchis Sorin Grindeanu.

UPDATE Simion (AUR) nu se mai obosește să critice

„E târziu acum că ne-a chemat domnul Orban la microfon, pentru că nu mai avem ce spune, nu mai putem să alocăm nicio secundă pe acest prim-ministru distrugător, care de astăzi este istorie, aşa că nu o să irosim nicio secundă pe Florin Cîţu”, s-a rezumat să spună Simion, la dezbaterea moţiunii de cenzură.

UPDATE Dan Barna către premier: „Ați sacrificat cinic stabilitatea politică pentru o mână de voturi în partidul dvs”

„Ați fi putut fi premierul reformator de care țara aceasta are disperată nevoie, dar ați preferat rolul de frânarul programului de guvernare. Ați fi putut fi eroul luptei cu pandemia, dar ați preferat această iresponsabilitate relaxată în care ați explicat că valul patru nu ne privește pe noi. Ați sacrificat cinic stabilitatea politică pentru o mână de voturi în partidul dvs”, i-a spus premierului Barna.

În ceea ce privește campania de vaccinare, Barna a spus că „ați dat-o grav de gard și ați organizat un congres cu 5.000 de oameni după care ați anunțat restricțiile”.

Vicepeședintele USR susține că Florin Cîțu a distrus o coaliție cu un capital uriaș de încredere: „În miercurea aceea, în care ați decis să aruncați în aer stabilitatea țării, eu v-am spus că aici vom ajunge și, da, noi ne respectăm cuvântul dat: vom vota această moțiune de cenzură”.

„Chiar ați fi putut Superman, dar ați ales să fiți doar un oarecare banal Florin Cîțu”, a încheiat Barna.

UPDATE Marcel Ciolacu de la tribuna Parlamentului: „Echipa câştigătoare este de fapt echipa ucigătoare”

„Astăzi facem dreptate! Guvernul Cîţu va pleca acasă! Sper că sunteţi de acord, domnule Barna! La ultima moţiune, eraţi alături de domnul Cîţu. Şi v-au căzut ochelarii. Astăzi sper să nu vă cadă şi bilele! Domnule prim-ministru, dumneavoastră trebuie să plecaţi azi, pentru că nici măcar nu aţi început să guvernaţi. Nouă luni v-aţi bătut ca chiorii pentru şefia PNL. Şi astăzi aţi ajuns şef peste un hoit politic. PNL a ajuns să miroasă a PNŢCD. Dar asta e problema voastră! Problema noastră şi a românilor este că aţi distrus ţara în lupta voastră absurdă pentru ciolan”, a declarat Ciolacu în discursul de la tribuna Parlamentului.

El a spus că „echipa câştigătoare este de fapt echipa ucigătoare”.

„Aţi jucat golf cu vieţile românilor! Sub patronajul lui Iohannis şi al PNL, românii mor carbonizaţi în spitale! După şapte ani de mandat, şeful statului, Klaus Iohannis, ne spune relaxat că statul a eşuat! Aşa este! În „Guvernul meu” românii au ajuns să moară arşi în spitale! Nu o dată, nu de două ori, ci de 12 ori la rând. 12 tragedii şi zeci de oameni care au murit nevinovaţi din cauza incompetenţei voastre”, a susţinut Marcel Ciolacu.

Liderul social-democraţilor a arătat că „oamenii nu au nevoie de supereroi închipuiţi, ci de salarii şi pensii decente”.

„Oamenii au nevoie de căldură şi apă caldă! Oamenii au nevoie de spitale şi şcoli decente! Oamenii au nevoie de respect şi de un guvern responsabil. Oamenii s-au săturat de voi. Acest Guvern a minţit, a furat şi a distrus România. Acest Guvern a împrumutat miliarde de euro, dar în continuare românii suferă de foame şi frig. Joaca de-a Dumnezeu a domnului Cîţu cu vieţile şi sănătatea românilor trebuie să înceteze astăzi. (…) Trebuie să trimitem acasă acest guvern iraţional şi iresponsabil. Trebuie să salvăm România de un guvern care a devenit un pericol la adresa cetăţenilor săi. Acest guvern trebuie să plece azi. Moţiunea PSD va trece cu un scor istoric. Florine, Superman, ai căzut în cap! Zboară acasă”, a conchis liderul PSD.

UPDATE În discursul său, premierul Florin Cîțu a atacat USR.

„Astăzi a murit moralitatea. Moţiunea PSD, cel mai mare inamic al vostru şi al nostru, este susţinută şi votată de USR. Aşa-zişii reformişti s-au aliat cu PSD şi cu extremiştii. Dragi români, aţi fost trădaţi! USR, partidul pe care l-aţi votat să facă bine, vrea să dea jos guvernul din care face parte, guvern în care au ajuns datorită încrederii dumneavoastră. Se poate să fie mai josnici de atâta liderii acestui partid? S-au făcut fraţi cu PSD şi cu extremiştii neo-fascişti pentru a-l înlătura pe singurul om care i-a pus la treabă şi care i-a împiedicat să se joace cu vieţile românilor. Le-am arătat foarte clar – cu mine prim-ministru guvernarea nu este un joc de copii răsfăţaţi”, a afirmat Florin Cîţu, la dezbaterea moţiunii de cenzură iniţiate de PSD.

„Prin votul de astăzi, USR recunoaşte că a avut miniştri incompetenţi în domeniile pe care le-a gestionat. E bine să ne recunoaştem greşelile, dar să nu le mai repetăm. Aceşti oameni care au recunoscut ei înşişi că sunt incompetenţi nu mai au ce căuta la guvernare. Acesta este USR, dragi români, un partid iresponsabil şi imatur, care nu a făcut niciuna dintre reformele promise. Concluzia este una singură: am fost prea indulgent, nu intransigent, cu incompetenţa şi amatorismul acestor miniştri. Trebuia sa îi fi demis pe toţi mult mai devreme şi poate astăzi aveam un sistem de sănătate pregătit pentru valul patru. Aveam o absorbţie a fondurilor UE mai bună, aveam câţiva kilometri de autostradă făcuţi. Am tolerat o echipă de incompetenţi la guvernare mai mult decât era cazul, din respect pentru dumneavoastră, dragi români, pentru că i-aţi votat să facă reforme. Până la urmă şi-au dat seama că nu pot şi au plecat singuri. Nu voi mai permite aşa ceva. Măcar astăzi USR este transparent faţă de români. Stă lângă PSD, unde îi este locul”, a mai spus Cîţu în discursul său.

Dacă acest guvern va pica azi în Parlament vom face altul, tot în jurul valorilor liberale, a mai zis Florin Cîțu la dezbaterea moțiunii de cenzură.

„PNL nu este un partid perfect, dar este un partid responsabil. Și nouă ne-ar fi ușor să trecem în opoziție în această perioadă dificilă, plină de incertitudini și crize mondiale de creșteri globale ale prețurilor. Nu o facem însă. Rămânem în picioare, luptăm până la capăt, nu dezertăm. Nu suntem lași. Am fost votați să dezvoltăm România și asta vom face, indiferent de cât s-ar opune Ciolacu, tovarășul cu spirala (Dacian Cioloș n.r.) și căpitanul extremiștilor”, a declarat Cîțu.

„Dacă acest guvern va pica azi în Parlament vom face altul, tot în jurul valorilor liberale. Nu voi permite ca România să ajungă sub controlul stângii corupte, a reformiștilor de fațadă sau a extremiștilor anti-vacciniști și anti-europeni”, conchide Cîțu.

UPDATE Textul moţiunii PSD este citit de senatorul Lucian Romaşcanu.

UPDATE Ultimele calcule în tabăra liberalilor

UPDATE Ședința Parlamentului în care e dezbătută moțiunea de cenzură a început. În plen sunt prezenți 379 senatori și deputați.Ședința este condusă de președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.
Ședința a debutat cu un moment de reculegere în memoria victimelor pandemiei de COVID 19, solicitat de senatorul PSD Lucian Romașcanu.

UPDATE PSD: Superman Cîțu îşi încheie croaziera bezmetică

PSD a depus săptămâna trecută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor. Jos Guvernul Cîțu”. Și parlamentarii USR PLUS și AUR au făcut un demers asemănător, însă a fost atacat la CCR. Membrii Birourilor Permanente au decis că moțiunea de cenzură a USR -AUR va fi dezbătută și votată după publicarea motivării Curții Constituționale.

Liderii AUR și USR PLUS au anunțat că vor vota în favoarea primei moțiuni de cenzură care va fi supusă votului în Parlament.

Pentru ca o moțiune de cenzură să fie aprobată, respectiv guvernul să fie demis, este nevoie de votul a minimum 234 de voturi. PSD, USR și AUR au 280 de parlamentari.

Recomanda 6
Author

11 Comentarii

  1. Cine este domnul cu masca neagră de lângă Catu?!
    Foarte serios, mi-au atras atenția mâinile osoase, nu-l pot identifica cu un ministru.
    A, iubi rares are aceleași urme de ochelari de la solar ca și Tuta supremă! ???

  2. unii incet fac pasi. Unii analisti ne spuneau la inceputul anului ca guvernul nu rezista, apoi altii vedeau ca nici Iohannis nu prea sta bine. Zilele astea un jurnalist cita din presa germana articole nefavorabile lui Iohannis. Unii prevad demiterea, deci…daca avem rabdare vom ajunge sa vedem multe. Cred in spusele unor analisti. Se pare ca deja a intrat in mental aceasta ideea, dl Simion promite ca va initia si suspendarea. Daca simpatizantii AUR sunt in crestere atunci peste un milion deja asteapta evenimentul. Oare sunt singurii?

  3. „Tica”-losule stiam ca esti un „NE-OM” internat la psihiatrie in salon cu clonele cunoscute…

  4. Discursul securiciului Gindeanu,tinut conf. ordinului primit din padurea Baneasa,chiar infect a fost,d’a si fatis fara caracter.Cine se poate baza pe un astfel de specimen,care injura in dezbaterea motiunii,chiar pe cei cu care s-au aliat sa voteze caderea guvernului lui Johanis.E cam greu de crezut ca cineva ii va mai vota dupa ce se vor alatura dupa motiune chiar cu PNL-ul iohanist,ce tocmai a fost demis prin motiune,cu toata propaganda urmatoare a noii Secu,ce va inceta subit cu lozinca Ciuma rosie,referitoare la PSD.La ciolacul n-am sesizat chiar acelasi discurs,d’a la Grindi,era exact copie a discursului lui superman Catu,favoritul iohanicesc si al ”baietilor”.

  5. Propunere beton: prim-ministru Johannis, miniștri guvern, toți Johannis și președintele suspendat. Ăă?
    @Cata:?
    Și acuma scuzați, că vreau să votez la sondajul Cotidianul dacă cred în șansele moțiunii de cenzură depusă de PSD.

  6. Sunt mai multi „NE-OAMENI” pe forum care in „Tica”-losia lor mistifica realitatile, in acest caz pentru a-l „umaniza” pe TERORISTUL instalat de Securitate in fruntea celei mai populate facaturi politice, Ciuciu Olacu, care „ar fi luat tzeapa” cand de fapt TREBUIE „TRAS IN TZEAPA”!!! Deci, acest „NE-OM NE-MERNIC”, ne asigura caKapo o sa-i inmaneze tot PDNL, ca si cu un an in urma, INCALCAND CONSTITUTIA, dar asta nu o spune „Tica”-losul, dupa care strecoara alta soparla, cum ca parlamentarii vor vota din nou o ADMINISTRATIE A TRADARII NATIONALE…ca sa mai ramana inca trei ani calare pe venituri si pensii speciale!? Marxism/bolsevismul neomului nu e o UTOPIE, „utopie” sunt anticipatele(!?), pe care Ciuciu Olacu le-a vehiculat cu viclenia fiarei salbatice intrucat nici prin craca unicului neuron nevolnic nu-i trece sa le demareze!!! Si atunci, cat de MARSAV sa fii sa insinuezi ca Ciuciu Olacu o sa ia „teapa”? O concentratie de marsavie pe cuvant otravit rara pana si la cei mai infami agenti ai Securitatii de pe forum…

  7. Daca guvernul lui ca Catu adica guvernul lui Ciolanis a fost demis in mod normal daca Ciolnais ar avea onoare ar trebui sa-si dea singur demisia de urgenta. Mai ales ca chiar Ciolanis a declarat din Germania, chiar mamicii lui de suflet ca statul roman e un stat esuat. Guvern esuat, stat esuat inseamna ca si Ciolanis a esuat ca Presedinte . De aceea Ciolanis trebuie sa plece. Tradatorul nu mai are ce cuata in Palatul Cotroceni ca sa huzureasca pe banii contribuabililor romani, el fiind cel care a dus spre esec chiar statul roman. Johannis a esuat ca presedinte deoarece guvernul ca Catu a esuat si satatul romana a esuat. Acest esuat beica nimeni nu mai are ce cauta in fruntea statului roman esuat chiar de el.

  8. Întors la Guvern, convoacă miniștrii alături de care zăbovește câteva ore asupra problemei, fără să ajungă la o soluție. Pradă disperării, îl sună pe Barna – Ascultă, zi-mi și mie : maică-ta are un copil, taică-tău are un copil și acest copil nu este nici frate-tău, nici soră-ta. Cine este el ?
    Barna răspunde pe loc -E simplu, sunt eu. Câțu fuge glonț înapoi la Cotroceni și intră gâfâind în biroul lui Iohannis. – Știu răspunsul, domnule ! Știu cine este blestematul ăsta de personaj! E Barna! La care Iohannis, cu o nedisimulată grimasă de dezaprobare, îi zice – Esti foarte prost Câțule! E Boris Johnson.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.