De la șapte colegi de apartament la propria garsonieră
Înainte de a se muta, tânărul a locuit împreună cu alte șapte persoane, așa că încă se acomodează cu traiul pe cont propriu, care, per total, îi place, potrivit Il Messaggero.
„Este foarte plăcut să am propriul meu spațiu”, spune tânărul.
Un avans de 50.000 de dolari și o rată pe 30 de ani
Pentru achiziție a fost nevoie de un avans de 50.000 de dolari, iar diferența a fost acoperită printr-un credit ipotecar contractat pe 30 de ani, cu o dobândă de 4,29%. Rata lunară se ridică astfel la 2.060 de dolari.
Întreținerea, în care intră încălzirea, apa și mentenanța clădirii, îl costă încă 496 de dolari, iar pentru utilități, adică electricitate și servicii de streaming, mai plătește 57 de dolari lunar.
Analist în securitate cibernetică, în sectorul financiar
Pettersen lucrează în sectorul financiar, ca analist specializat în răspunsul la incidente de securitate cibernetică. Câștigă un salariu de bază de 74.700 de dolari anual, la care se adaugă un bonus care îi aduce venitul total la 78.000-79.000 de dolari.
Angajatorul îi permite, totodată, să cumpere acțiuni ale companiei la un preț cu 25% mai mic, plătite printr-un avans din salariu, fără dobândă.
Beneficii dincolo de salariu
Beneficiile extrasalariale reprezintă o componentă importantă a remunerației, arată sursa citată. Tânărul are acces la consultanță financiară, la cazare la prețuri reduse atât în Norvegia, cât și peste hotare, și la prânzuri de doar 5 dolari la cantina firmei.
Primește, de asemenea, reduceri la asigurări și condiții mai bune pentru creditul ipotecar și pentru contul de economii.
Vara, programul de lucru scade la 35 de ore pe săptămână. Celor 25 de zile de concediu plătit prevăzute de legislația norvegiană, compania le adaugă încă trei zile libere.
Datoria pentru studii, redusă cu ajutorul statului
Deși câștigă relativ bine și și-a cumpărat deja locuința, tânărul mai are de plătit un împrumut consistent, contractat pentru facultate. Datoria era la început de 88.000 de dolari, însă 40% din ea va fi preluată de statul norvegian, printr-un program de sprijin pentru absolvenți.
Suma rămasă, de 53.000 de dolari, are o dobândă variabilă de 4,6%, iar rambursarea va începe în ianuarie 2027, în rate lunare de circa 400 de dolari.
Impozite mai mici datorită dobânzilor
Pentru impozite plătește în jur de 1.380 de dolari pe lună. Dacă nu ar avea creditul ipotecar și împrumutul pentru studii, suma s-ar ridica la aproximativ 1.700 de dolari, deoarece sistemul fiscal din Norvegia permite deducerea a 22% din dobânzile achitate pentru datoriile făcute în țară.
Din salariu îi sunt opriți, de fiecare dată, și 71 de dolari pentru unele beneficii, adică 31 de dolari pentru creditul ipotecar cu dobândă avantajoasă, 9 dolari pentru abonamentul de telefon pus la dispoziție de firmă și 31 de dolari pentru asigurarea medicală de grup.
Economii, investiții automate și pensie plătită de firmă
După toate aceste rețineri, îi rămân lunar, net, aproximativ 4.774 de dolari, din care pune deoparte în jur de 1.000. O parte din bani merge automat spre investiții, 400 de dolari pe lună fiind direcționați către fonduri indexate.
Are în prezent circa 14.000 de dolari în astfel de fonduri și încă 3.700 de dolari în acțiuni, potrivit sursei citate.
Și la capitolul pensie este avantajat, întrucât angajatorul depune în fondul de pensii 7% din venitul său brut, adică aproximativ 5.230 de dolari anual.
Întreaga contribuție este plătită de companie, fără ca tânărul să fie nevoit să pună bani de la el.
Mesele, planificate cu ajutorul inteligenței artificiale
Atenția la bani se vede și în cheltuielile de zi cu zi. Pentru cumpărăturile alimentare apelează chiar la inteligența artificială.
Un agent conectat la o aplicație îi planifică mesele săptămânii și îi face automat lista de cumpărături, iar o altă aplicație îl ajută să afle care supermarket are prețurile cele mai mici.
Bugetul pentru mâncare este de circa 295 de dolari pe lună, la care se adaugă 112 dolari pentru prânzurile de la cantina companiei și 100 de dolari pentru mesele luate în oraș.
Bicicleta în locul mașinii
Tânărul nu are mașină și nu plănuiește să cumpere una prea curând, pentru că, în Oslo, o asemenea investiție nu s-ar justifica, mai ales din cauza costurilor de parcare, explică el.
Pe transport cheltuiește doar 32 de dolari lunar, pentru transportul public, autobuze și biciclete închiriate, iar până la birou ajunge în zece minute pe bicicletă.
„Pentru mine, o mașină aici este un bun care se depreciază”, spune Pettersen.
Tratament pentru păr și ieșiri în oraș
Lunar, aproximativ 40 de dolari merg pe îngrijirea părului. Pentru că a moștenit de la tatăl său predispoziția la chelie, a început un tratament cu minoxidil, de 30 de dolari pe lună, la care se adaugă un alt medicament, de 10 dolari. Face tratamentul de circa un an și jumătate și se declară mulțumit de efecte.
Viața socială îl costă aproximativ 100 de dolari pe lună, bani cheltuiți în cluburi și baruri, unde merge de câteva ori. Comparativ cu anii de studenție, alocă acum mult mai puțin distracției.
Schiul, cea mai scumpă pasiune
Pasiunea care îl costă cel mai mult este schiul. Pettersen practică atât schiul alpin, cât și schiul de tură, în care schiorul urcă muntele pe jos și abia apoi coboară pe schiuri.
Pentru un weekend la munte poate cheltui între 200 și 400 de dolari, iar în ultimii șapte-opt ani a dat pe echipament până la 5.000 de dolari, dintre care circa 2.400 doar pe schiuri, legături și clăpari.
Medic, dentist și suplimente, la costuri reduse
Sistemul de sănătate norvegian îi scade semnificativ cheltuielile. Asistența medicală nu îl costă nimic lunar, fiind acoperită din sistemul național de asigurări sociale.
O vizită la medic îl costă în jur de 25 de dolari, însă plățile anuale, inclusiv cele pentru medicamente, nu pot depăși 330 de dolari.
În timpul iernii, când în Norvegia sunt mult mai puține ore de lumină, ia suplimente cu vitamina D, la care adaugă omega-3, cu atât mai mult cu cât peștele e destul de scump. Pentru suplimente dă circa 12 dolari pe lună.
Nici dentistul nu îi încarcă prea mult bugetul, o vizită costând aproximativ 20 de dolari, grație subvențiilor de care beneficiază tinerii adulți.
Regula celor două săptămâni
Rata pentru apartament, taxele, împrumutul pentru studii, cheltuielile curente și micile plăceri îi cer, totuși, atenție în gestionarea banilor.
Un salariu stabil, beneficiile primite de la angajator și prudența la cumpărături îi permit însă să facă față costului vieții din Oslo, să își achite locuința, să economisească și să investească lunar, arată Il Messaggero.
Când vrea să cumpere ceva, tânărul are o regulă simplă: își ia un răgaz de una sau două săptămâni înainte să decidă. Așa, susține el, evită multe achiziții făcute din impuls.
„Mă consider o persoană destul de disciplinată din punct de vedere financiar. Încerc să cumpăr doar lucruri de care am cu adevărat nevoie și pe care mi le doresc cu adevărat”, conchide Sondre Pettersen.
Citește și: Cine are chiriași în gazdă dă statului 8% din chirie. Până când se plătește și când se datorează CASS