Generalii SRI și corupția

Anul viitor, dacă termenele sunt respectate, la Mioveni, județul Argeș, se va inaugura cel mai scump spital din România. În total, peste 55 milioane euro din bani publici sunt preconizați a fi investiți. Nu în cine știe ce echipamente sofisticate, dar scumpe, cât și pe mobilier. Spitalul va avea șase etaje, iar ca specializări, acesta va oferi tratamente de pediatrie, neurologie, chirurgie, cardiologie, secții de maternitate, ginecologie, bloc operator și spații auxiliare cu birouri. Capacitatea spitalului va fi de 295 de paturi.

Mare parte din zecile de milioane de euro cheltuite de primarul Ion Georgescu se duc pe echipamente și mobilier cumpărate la prețuri mari. Câștigătorul licitației de construire a spitalului este o asociere de firme al cărei Project Manager este Medicare Technics. Numele acestei firme a fost vehiculat în mai multe cazuri privind achizițiile supraevaluate realizate de autoritățile locale.

Medicare Technics SA, firma condusă de George Tudor Coldea, vărul fostului prim-adjunct al SRI, a primit în ultimii ani câteva mii de contracte de la stat. Valoarea acestora este uriaşă: nu mai puţin de 85 de milioane de euro. Printre clienţii Medicare Technics SA s-a aflat inclusiv SRI, generalul Florian Coldea cumpărând astfel consumabile şi servicii medicale de la propriul său văr. Firma este deţinută din 2008 de offshore-urile cipriote Powerax Limited şi Compania Associates Limited. Ceilalţi asociaţi sunt Neculai Mazilu, Gabriel Corneliu Albu, Fănica Niculescu Şandru, BT Leasing Transilvania IFN şi Dominion Investments SRL. Administratorul Medicare Technics SA este Mugurel Stancu, iar director general este George Coldea, vărul primar al lui Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI.

Pe lângă lovitura de 55 de milioane de euro reuşită la Mioveni, Medicare Technics SA a mai bifat înţelegeri semnificative cu Spitalul Judeţean Neamţ (4,3 milioane de euro în aprilie 2013, pentru amenajarea unui bloc operator), Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ (3,1 milioane de euro pentru analizoare de sânge), Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi (implanturi şi proteze de 1,8 milioane de euro). Firma condusă de George Coldea a raportat în ultimii trei ani fiscali un profit net cumulat de peste 11 milioane de lei.

Prezentăm astăzi o altă listă de cumpărături pe care primăria Mioveni o face pe bani publici și ne vom referi la mobilier. Astfel, primăria Mioveni plătește pentru taburete pentru medici 1.038 de lei/bucată (872,19 lei fără TVA), iar instituția cumpără 28 de taburete cu aproape 29.000 lei! Pe piața liberă, la alți furnizori un taburet de calitate bună costă între 80 și 100 de lei. Cel mai scump, cu piele și cu nasturi, costă mai puțin de 600 de lei. Pe lângă cei 28 de tabureți, primăria Mioveni mai cumpără și 477 de scaune cu 733 de lei/bucata, în total, peste 800.000 euro numai pentru scaune.

Alte achiziții scumpe sunt 176 de noptiere cu 3.624 lei/bucată, în total 638.000 de lei; cântar pentru copii – 10.122 de lei; 228 de coșuri de gunoi la 700 de lei bucata; 61 de canapele la 3.800 de lei bucata; 167 de cuiere la 600 lei bucata; dulap tip vestiar 75 de bucăți la 5.300 de lei/bucată.

Totodată, primăria va plăti un aparat RMN marca General Electric cu 5,92 milioane de lei, adică aproximativ 1,31 milioane euro. Același tip de aparat se poate achiziționa cu mai puțin de 630.000 euro.
Mugur Stancu, reprezentantul Medicare Technics, a refuzat să comenteze asupra valorii contractului de la Mioveni, invocând secretul comercial, dar s-a rezumat în a transmite că echipamentele beneficiază de garanție extinsă la cinci ani. Specialiști în domeniu au afirmat că garanția extinsă este de maxim 45.000 euro/an, ceea ce nu ar duce la prețurile foarte mari cerute de Medicare Tehnics.

„Să luăm exemplul unui echipament de 625.000 de euro la care adaugi 3 ani de garanție, prețul poate crește la 760.000 de euro, mai puțin decât prețul de 1,3 milioane de euro plătit la Mioveni“, ne-au declarat surse din domeniul medical.

Rudele înstelaţilor din servicii s-au mufat la banii din durerea românilor. Exemplu, viitorul spital din Mioveni

Computer tomograf de 2,5 ori mai scump

Pentru spitalul din Mioveni, primăria plătește un computer tomograf cu echivalentul a 637.000 euro, mai mult decât dublul prețului pieței (258.000 euro). La aparatele de tomografie computerizată (computer tomograf – CT), diferențele sunt încă și mai mari. Astfel, se va plăti 637.000 de euro pentru un computer tomograf cu 16 secțiuni (2,87 milioane de lei, fără TVA). Același producător oferă același tip de computer tomograf unei policlinici private, la 260.000 de euro.

La sfârșitul anului 2016, orașul Sebeș a cumpărat un computer tomograf mult mai avansat, cu 64 de secțiuni, cu 360.000 euro.

Un analizor automat de biochimie este plătit de primăria Mioveni cu 123.000 euro, față de 38.000 euro – prețul pieței, un ecograf Doppler pentru medicină internă este 66.000 euro, în loc de 29.000 euro, iar prețul unui analizor de gaze și ioni în sânge a fost de 29.000 euro, față de 8.000 euro cât este pe piață.
Din cele peste 4.500 de contracte primite de Medicare Technics SA de la instituţii de stat, câteva zeci au fost oferite de SRI. Ultimul şi cel mai important a fost atribuit în decembrie 2014, când UM 0521, prin Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Agrippa Ionescu“, a cumpărat de la firma condusă de George Coldea consumabile medicale în valoare de 223.865 euro. Aceeaşi unitate a SRI achiziţiona în decembrie 2010 servicii de reparare şi întreţinere a echipamentului medical şi chirurgical de 135.284 euro, consumabile medicale de 107.093 euro în iulie 2012, săculeţe sau plicuri din hârtie pentru sterilizare în valoare de 88.818 euro, în august 2010. Tot din cadrul SRI au mai cumpărat echipamente şi servicii de la Medicare Technics SA și UM 0929, componentă a structurii Financiar- Logistice a SRI, şi UM 0510 (Policlinica SRI). Valoarea totală a contractelor încheiate de societatea lui Coldea, prin licitaţie sau încredinţare directă, cu serviciul secret condus de vărul său, este de aproximativ 700.000 de euro. Firma manageriată de vărul fostului prim-adjunct al SRI a avut cel mai bun an al său în 2015, al cărui final a fost marcat de tragedia de la Colectiv şi scandalul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, precum şi al mafiei sistemice din Sănătate. Medicare Technics SA a primit atunci contracte în valoare totală de 59.983.034 de euro.

Așchia nu sare departe

Din consorţiul care a câștigat contractul pentru construcţia spitalului orășenesc din Mioveni face parte și firma Eyecom Medical, care îi aparţine lui Ioan Răzvan Cârstocea. Acesta este fiul generalului Benone Cârstocea, fost șef al Societăţii Române de Oftalmologie. Generalul Cârstocea este cel care a condus și clinica de oftalmologie a Spitalului Militar Central, dar și cel care a înfiinţat clinica privată Laser Optics. La această clinică privată lucrează și locotenent-colonelul Ovidiu Mușat, oftalmolog la Spitalul Militar. Mușat a semnat mai multe lucrări știinţifice împreună cu Uliana Ochinciuc. Aceasta din urmă a fost soţia lui Dan Condrea, patronul firmei Hexi Pharma, companie implicată în scandalul dezinfectanţilor diluaţi. Dan Condrea a murit într-un accident de circulaţie la scurt timp după ce presa dezvăluise afacerile penale cu dezinfectanții din spitale și conexiunile cu serviciile secrete ale acestuia. Întâmplător sau nu, Ioan Răzvan Cârstocea și-a extins afacerile și în Republica Moldova, unde a livrat ambulanţe pentru Serviciul de Asistenţă Medicală de Urgenţă de la Chișinău.

Afacerea penală

Firma vărului generalului Florin Coldea este implicată într-un dosar penal de corupție. Mai mult, administratorul acesteia este inculpat pentru dare de mită. Este vorba despre dosarul fostului președinte al Consiliului Județean Arad Nicolae Ioțc (PNL), trimis în instanță, în care societatea SC Medicare Technics este acuzată de dare de mită și implicarea în trucarea de licitații publice, în vederea obținerii de contracte cu statul. Menționăm faptul că generalul Coldea este foarte apropiat de liderii PNL Arad, în special de primarul Gheorghe Falcă. De altfel, viceprimarul liberal, Călin Bibarț, mâna dreaptă a lui Falcă, este finul lui Florian Coldea. În același timp, firma Medicare Tehnics a obținut numeroase contracte cu statul în județul Arad.

În presa locală arădeană a apărut la începutul acestui an un articol în care procurorii ar ancheta societatea Medicare Technics pentru dare de mită în cazul fostului șef al Consiliului Județean Arad Nicolae Ioțcu. Potrivit acuzațiilor procurorilor, firma Medicar Technics (director general – George Tudor Coldea) este acuzată că reprezentanții societății ar fi încercat să influențeze caietele de sarcini pentru licitații organizate de Consiliul Județean Arad, totul pentru a le câștiga fără problemă. În acest dosar au fost trimiși în judecată pentru trafic de influență și luare de mită fostul șef al Consiliului Județean Arad Nicolae Ioțcu (PNL), directorul tehnic din cadrul CJ, Adrian Nedelciu, și administratorul firmei SC Medicare Technics SA, Alin Mircea Pătrașcu. „La întrebarea martorului Drăgan Cristian dacă inculpatul Nedelciu Adrian a beneficiat sau nu de foloase băneşti pentru sprijinul ilegal acordat la adjudecarea contractului din perioada 2012 – 2014, inculpatul Pătraşcu Alin a confirmat, fără să rostească explicit suma, indicând cu toate degetele de la mâna dreaptă, apoi și de la mâna stângă, apoi cu ambele mâini, cifra 10. Pentru a se asigura că este înţeles de către interlocutorul său, inculpatul Pătraşcu Alin a ţinut să-i repete martorului Drăgan Cristian: «Acuma e OK. Și acum e cam așa (indică cifra zece cu ambele mâini, cu toate degetele răsfirate – n.r.)»“, spun surse judiciare din acest dosar, citate de aradon.ro. Potrivit procurorilor, Adrian Nedelciu ar fi fost persoana desemnată de Nicolae Ioţcu să se ocupe de licitaţia pe care societatea deținută de vărul lui Coldea trebuia să o câştige. După cum rezultă din înregistrări, Ioţcu l-a prezentat pe Nedelciu lui Pătraşcu şi i-ar fi spus administratorului societăţii că directorul tehnic din cadrul CJA va fi omul de legătură. „Inculpatul Ioțcu Petru Nicolae l-a desemnat pe inculpatul Nedelciu Adrian ca, în mod neoficial, să fie intermediar/liant în relația dintre C.J. Arad/președinte C.J. Arad cu S.C. Medicare Technics S.A., aspect pe care inculpatul l-a comunicat inculpaților Pătraşcu Alin-Mircea și Nedelciu Adrian, dar și martorilor Pătrașcu – Șandru Fănica și Lucaci Nadia, care aveau rolul de a se ocupa de întocmirea documentației de atribuire în baza căreia să se organizeze licitația în scopul achiziției aparaturilor medicale în colaborare cu Hotăran Claudia“, spun procurori.

De asemenea, anchetatorii mai spun că „inculpatul Nedelciu Adrian și inculpatul Pătrașcu Alin Mircea s-au înțeles să se remită de către acesta din urmă cu titlu de folos bănesc un procent de 5 la sută din valoarea contractului pentru inculpatul Ioțcu Petru Nicolae și inculpatul Nedelciu Adrian, având ca scop întocmirea unei documentații de atribuire favorabilă SC Medicare Technics SA, astfel încât aceștia să câștige licitația și să încheie contractul cu CJA.“ Ce beneficii a avut Nedelciu? Se pare că acesta a primit o sumă importantă de bani direct de la Pătraşcu. Mai mult decât atât, din suma de 45.000 de lei, o tranşă din banii care trebuiau să ajungă la Ioţcu, Nedelciu a mai luat 10.000 de lei pentru el, mai arată jurnaliștii arădeni.

Condamnați în primă instanță

În luna martie 2017 a fost pronunţată sentința în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad Nicolae Ioţcu este acuzat de trafic de influenţă. Magistraţii Tribunalului Timiş l-au condamnat pe Ioţcu la patru ani de închisoare cu executare, în timp ce ceilalţi doi inculpaţi din dosar au primit pedepse cu suspendare. Alin Pătrașcu (administratorul societății SC Medicare Tehnics) și Adrian Nedelciu (fost director executiv în cadrul Direcției Tehnice Investiții din CJA) au primit un an şi nouă luni cu suspendare, respectiv doi ani cu suspendare sub supraveghere. De asemenea, s-a dispus confiscarea sumelor de 35.000 de lei şi 10.000 de euro. Sentinţa nu este definitivă. Nicolae Ioţcu a fost prins în flagrant în 24 iulie 2015, primind 10.000 de euro, după ce a mai primit în prealabil suma de 35.000 de lei pentru a-şi exercita influenţa pentru atribuirea unui contract de achiziţie publică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Fostul președinte CJA Nicolae Ioţcu, Adrian Nedelciu, director executiv al Direcţiei Tehnice Investiţii din cadrul CJA, şi Alin Mircea Pătrașcu, administratorul societăţii Medicare Technics SA, au fost trimiși în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupție în luna august 2015. Ioţcu şi Nedelciu au fost acuzaţi de trafic de influenţă, în timp ce Pătrașcu este acuzat de două infracţiuni de cumpărare de influenţă.
Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2012, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae a pretins de la inculpatul Pătrașcu Alin Mircea, administrator al unei societăți comerciale, suma de 40.000 de euro pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Județean Arad pentru atribuirea preferențială a unui contract de achiziție publică referitor la „Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad“, în valoare de 1.600.000 euro. De asemenea, tot atunci, Adrian Nedelciu, în calitate de director executiv al Direcției Tehnice Investiții în cadrul Consiliului Județean Arad, a acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul Pătrașcu Alin Mircea a unor sume de bani pentru a determina funcționari din subordine să atribuie preferențial contractul respectiv. Atât Nicolae Ioțcu, cât și Adrian Nedelciu au pus funcționarii administrației să întocmească un caiet de sarcini preferențial. Mai departe, cărțile au fost făcute astfel încât să câștige cine trebuie licitația, în toamna anului 2014.

Ioţcu a fost prins în flagrant

Pe 22 iulie 2015, Ioțcu a primit printr-un intermediar de la Pătrașcu suma de 35.000 lei, iar Nedelciu, 10.000 de lei, pentru ajutorul și sprijinul dat în atribuirea contractului respectiv. Pe 24 iulie 2015 inculpatul Ioțcu Petru Nicolae a primit de la inculpatul Pătrașcu Alin Mircea, prin intermediul aceluiași intermediar, suma de 10.000 euro, urmând ca în cursul lunii august 2015 inculpatului să-i fie remisă și diferența de 20.000 de euro din suma totală pretinsă, pentru ajutorul și sprijinul dat în atribuirea contractului. Cu ocazia remiterii sumei de 10.000 euro, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupție, asupra sa fiind găsită suma respectivă de bani.

Eduard Pascu, Cătălin Antohe

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.