Harry Kane l-a egalat pe Kylian Mbappe

Internaţionalul englez Harry Kane, atacantul echipei Bayern Munchen, a marcat al optulea său gol în actuala ediţie a Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara pe Allianz Arena, în meciul cu Real Madrid, egalându-l astfel pe francezul Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain) în fruntea clasamentului golgheterilor celei mai importante competiţii continentale intercluburi.

Cei doi sunt urmaţi de norvegianul Erling Haaland (Manchester City) şi de francezul Antoine Griezmann (Atletico Madrid), ambii cu câte 6 goluri, dar ale căror echipe au fost eliminate din competiţie.

Brazilianul Vinicius Junior, autorul unei duble pentru Real Madrid în partida de la Munchen, a ajuns la cinci reuşite în actuala ediţie din Champions League, fiind acum la egalitate cu compatriotul şi coechipierul său Rodrygo.

Real Madrid şi Bayern Munchen se vor înfrunta din nou în data de 8 mai, pe stadionul Santiago Bernabeu, în manşa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor.

În cealaltă confruntare din penultimul act al competiţiei-fanion a fotbalului european, Borussia Dortmund va primi miercuri seară vizita formaţiei Paris Saint-Germain, returul fiind programat pe 7 mai.

Finala actualei ediţii a Ligii Campionilor se va disputa în data de 1 iunie, pe stadionul Wembley din Londra.

Clasamentul golgheterilor Champions League 2023-2024:

8 goluri: Kane (Bayern Munchen), Mbappe (PSG)
6 goluri: Griezmann (Atletico Madrid), Haaland (Manchester City)
5 goluri: Alvarez (Manchester City), Morata (Atletico Madrid), Foden (Manchester City), Galeno (FC Porto), Hojlund (Manchester United), Rodrygo (Rea l Madrid), Vinicius Junior (Real Madrid)
4 goluri: Bellingham (Real Madrid), Evanilson (FC Porto), Gabriel Jesus (Arsenal), Immobile (Lazio Roma), Openda (RB Leipzig), Saka (Arsenal), Sikan (Şahtior Doneţk), Trossard (Arsenal)
3 goluri: L. de Jong (PSV Eindhoven), Elyounoussi (FC Copenhaga), Felix (FC Barcelona), Joao Mario (Benfica), Joselu (Real Madrid), Lerager (FC Copenhaga), Lewandowski (FC Barcelona), Lino (Atletico Madrid), Mendez (Real Sociedad), Raphinha (FC Barcelona), Torres (FC Barcelona).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.