Generalul Oleksandr Sîrski. „Situaţia s-a deteriorat considerabil”

Situaţia de pe frontul de Est s-a „deteriorat considerabil în cursul ultimelor zile”, a spus sâmbătă şeful statului major ucrainean Oleksandr Sîrski, care a vorbit despre o „intensificare” a ofensivei armatei ruse, care încearcă să avanseze în special în direcţia Ceasiv Iar, transmite AFP.

„Situaţia de pe frontul de Est s-a deteriorat considerabil în ultimele zile. Asta se datorează în special unei intensificări semnificative a ofensivei duşmanului după alegerile prezidenţiale din Rusia”, care au avut loc la jumătatea lui martie, a scris el pe Telegram.

Armata rusă atacă poziţiile ucrainene în sectoarele Lîman şi Mahmut „cu grupuri de asalt susţinute de vehicule blindate”, precum şi la Pokrovsk, a spus el.

„Asta a fost posibil datorită timpului cald şi uscat, care a făcut ca majoritatea zonelor deschise să fie accesibile tancurilor”, a explicat Oleksandr Sîrski.

În pofida pierderilor, armata rusă desfăşoară „noi unităţi blindate”, ceea ce îi permite să realizeze „succese tactice”.

Ruşii şi-au intensificat presiunea în jurul Ciasiv Iar în ultimele zile, această localitatea din Est aflându-se acum „sub un foc constant”, potrivit Kievului.

Localitatea se află la mai puţin de 30 km sud-est de Kramatorsk, principalul oraş din regiune aflat sub control ucrainean şi un important nod feroviar şi logistic pentru armata ucraineană.

Oleksandr Sîrski a afirmat că zonele „cele mai problematice” au fost întărite, în special cu mijloace de apărare antiaeriene.

„Chestiunea superiorităţii tehnice asupra duşmanului în domeniul armelor de înaltă tehnologie se pune din nou”, a spus el.

Şeful statului major a vorbit şi despre „ameliorarea calităţii formării personalului militar”.

Kievul le cere de luni de zile aliaţilor săi occidentali mai multe muniţii şi sisteme de apărare antiaeriană.

Ajutorul a ajuns însă să se epuizeze din cauza blocajelor politice de la Washington, ceea ce îi constrânge pe militarii ucraineni să economisească muniţiile.

Armata ucraineană întâmpină de asemenea dificultăţi în efectuarea de recrutări, în faţa unor forţe ruse mai numeroase şi mai bine echipate.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

44 de Comentarii

  1. sa isi recruteze carne pentru tocator in strainatate dar nu mai vine nici dracul nici macar din tadjikistan

  2. Sarsailă , d-aia te-au pus ăștia antrenor să te vaiți în timpul meciului ? Vezi poate-mi faci pocinogul, cu vreo neprezentare pe 17 iunie că eu am pus 1 solist pe voi .

  3. Urcacanii nu mai au munitie, rachete anti-aeriene si soldati dar ii bat pe rusi cu borcane de muraturi, maturi, farase si caprele cu coarne foarte ascutite de le suna apa-n cap. Rusii trag 9 obuze de 155 milimetri iar urcacacii numai 1 si-i omoara pe rusi ca pe muste. SlavaZ.

  4. Mancatori de kkt american si occidental… In loc sa faca pace, neonazistii povestesc despre deteriorarea frontului.
    Urmeaza sa auzim din gura ucrainienilor motto-ul fascistilor: „Traiasca moartea !”
    Slava Z !

  5. Unde sunt cele 800.000 proiectile care se aduna de luni de zile, la inițiativa Cehiei ? Tot citesc ca ajung ” curând „, dar n-a ajuns nimic, nici măcar 10%, este o rușine incredibila, dacă ucrainienii n-ar fi luptat și capitulau din prima, înțelegeam ca nu avea rost efortul, am înțeles acum doi ani ca nu era nimeni pregătit, dar nici acum ?

  6. Daca rusii castiga, ne trebuie rachete nucleare. Lumea se va intoarce la legea celui mai puternic – legea internationala va valora fiz zero. Statele mici TREBUIE, sunt obligate sa se inarmeze nuclear. Apoi – sansa unui razboi apocaliptic creste semnificativ la aproape sigur. Daca Rusia castiga, planeta se intoarce la pietre si bate si pesteri. Si o iarna lunga. Nucleara. Mai devreme sau mai tarziu.

  7. Occidentul colectiv încă nu si-a, arătat nici 5% din forța și capacitatea militară, în timp ce Orcia și-a arătat cam toate bubele. Putem învinge Rusia la pachet cu China.Trebuie sa fii scăpat de la Balaceanca sa crezi altminteri.

  8. Să nu se mai plângă acest general, fiindcă nu trebuie să fii un strateg militat genial ca să-ți dai seama că dacă te iei la bătaie cu unul mai puternic decât tine o să ți-o iei.
    Dacă ar fi fost un general responsabil, trebuia să-l împiedice pe Zelenski să intre în acest joc criminal ruso-rus, doar pentru a face pe plac globaliştilor care deja îi invadaseră şi cuceriseră țara.
    Acum ceea ce face acest general de mucava este să tot repete ceea ce industria militară SUA-Israel îi ordonă: „cumpărați arme şi dați-ni-le nouă, că ne vom trimite în continuare poporul la moarte!”.
    Un trădător.

  9. Ceea ce scapa analizdelor este faptul ca vestul a avut nevoie de doi-trei ani pentru a-si face exitul de pe piata ucraineana. acum ca utilajele au fost scoase, ca stocurile au fost vandute, se poate alege praful de Ucraina. Pentru ce sa mai consume vestul bani pentru rachete si arme in ucraina, cand aceeasi bani pot fi investiti in reconstructia a ceea ce mai ramane?

  10. Facand abstractie de batuti-n cap nesimtiti care arunca epitete pentru cei rationali („orc”, „mujic”, „putinist” s.m.a.), intrebarea tot nai arzatoare, referitor la razboiul din Ucraina, este ce asteapta, realistic vorbind, sustinatorii Ucrainei? Sa intre in colaps Rusia? Nu se va intampla. Sa recupereze teren ucrainienii. Nu va fi! Maximum ce pot obtine ucrainienii ar fi sa mentina linia frontului. Asta in conditiile in care NATO si UE ar pompa sute de miliarde in sacul fara fund numit Ucraina. Cum vor explica liderii occidentali, peste un an sau doi, risipa de resurse financiare si umane? Vor veni tot cu mantra „dupa Ucraina urmeaza altii”? Rusii nu-si doresc nici macar toata Ucraina, i-ar costa enorm reconstructia si regiunile vestice ar presupune eforturi prea mari pentru a mentine ocupatia. Pentru Rusia ca fi suficient sa detina teritoriile in care populatia, cel putin majoritatea, nu le este ostila.
    O infrangere categorica a Rusiei pare deja o utopie, fiecare luna care trece pana la oprirea ostilitatilor urmand a fi contabilizata in zeci de miliarde de euro si zeci de mii de morti. Chiar si incetarea confruntarii, mai ales in stil Coreea, va aduce cheltuieli de sute de miliarde pentru occident.
    Rezumand, unde vom ajunge?

  11. Hai ma pacifistule, da lu Putin nu trebuia sa ii zca nimeni? Si daca razboiul e ruso-rus inseamna ca Putin omoara rusi?

  12. Occidentul colectiv si-a aratat forta vaxxinare bagata pe gat la sclavetii bruxelezi, greendeal, 🌈 si greta trotineta.
    Le-au detonat ucrainenii conducta de gaze rusesti locomotiva UE a ramas fara combustibil, economia UE e moarta. Cu alte cuvine Zelinski si-a taiat de sub picioare nu doar creanga pe care sta a taiat tot pomul cu UE si s-a prabusit cu shandramaua europeana.
    GNL de la Biden nu pare sa tina loc de gaz de la Putin. Si locomotiva UE tot deraiata va ramane, cat timp Ursula este la Bruxelles

  13. @ elena popa/ghita

    Baiete,a zburat baba cu colacii..coboara cu picioarele pe pamant.

    Soroshismul/progresismul a creat deja mai mult rau si victime decat Hitler..

    oamenii vad,inteleg…..

  14. „În pofida pierderilor, armata rusă desfăşoară „noi unităţi blindate”, ceea ce îi permite să realizeze „succese tactice”.”.
    Utopia asta, tâmpenia asta nu putea să o spună și să o scrie decât elena popa, pupincurista haholă!

  15. Statele Unite,aka NATO, vor lupta impotriva Rusiei pana la ultimul ukrainean! Mai mult armament pentru Ukraina insemneaza doar mai multi bani pentru Black Rock, corporatia care detine General Dynamics, Northtrop Grumman, Martin Lockheed, Boieng, Raytheon etc. Mai multe arme insemneaza mai multi morti din randul ukrainenilor, pentru ca si Rusia va arunca in lupta tot mai mult armament si vor fi si mai multi morti in ambele tabere, doar ca ukrainenilor li se vor termnina mai curand rezervele umane. Nu pot sa inteleg cat de batuti in cap sunt ukrainenii sa accepte acest macel programat a se desfasura pana la ultimul soldat ukrainean! Ocupantilor hebrei ai Ukrainei nu mai pot de grija mortilor din tabara ukrana! Pamantul se inghrasa cu gropile comune unde sunt basculati soldatii morti ai Ukrainei, caci de la 71.000 de morti raportati de Pianizdul Nebun, si realitateta de minim 300.000 de morti, sunt cu totii pamant de flori! Spre bucuria Black Rock , care controleaza Monsanto,Dow DuPont, Archer, sau Cargill si smantanesc granele , floarea soarelui, porumbul Ukrainei. Foametea ureaza dupa razboi ..

  16. @IQ100:
    Rusia nu are nevoie să invadeze Europa. Uită-te pe o hartă şi vei înțelege de ce, chiar şi cu IQ60. Au spațiu uriaş şi resurse naturale enorme.
    Asta e de fapt problema Rusiei: că globaliştii au pus ochii pe bogățiile ei şi vor să le acapareze. România, Ucraina şi alte state le-au cedat de bună voie, dar Rusia şi le apără. Iar apărarea presupune ca bazele mitare americane şi NATO să nu fie amplasate foarte aproape de Moscova. La fel cum nici SUA nu ar accepta instalarea de baze mitare ruseşti, iraniene sau chinezeşti în Mexic, de pildă.
    Aşa că propaganda cum că Rusia ar vrea să invadeze Europa şi noroc cu vitejii ruşi Kieveni, recte ucrainienii, că o țin în loc, este o poveste de prostit proştii. Rusia nu are niciun interes să se complice cu o Europă îmbătrânită, fără resurse, cu un tineret debusolat, fără valori, iar în ultima vreme dezindustrializată şi sărăcită de globalişti.
    Înțelegi, IQ60?

  17. Nu stiu cit timp va mai rezista armata rusa, in acest ritm, caci asaltarea unor pozitii intarite produce pierderi foarte mari, pentru asaltatori. Probabil la incceputul lunii mai presiunea asupra frontului ucrainian se va reduce semnificativ, din cauza pierderilor, si a re-prabusirii rublei. Sa speram ca vesticii au un plan de atac asupra sudului Ucraineisi nu un plan de interventzie pe frontul cu rusii.
    Putin fortzeaza nota, caci stie ca o reconfirmare a lui Joe Biden in functie inseamna inlaturarea ultimelor obstacole pentru ajutorul militar american in Ucraina. Iar cea mai buna metoda de a tzine rusii departe este instalarea unei baze americane la Odessa. Mai pupa atunci Putin Odessa cind va inflori cashalotul de pe Kremlin!

  18. Ne e nevoie de Putin.
    Ursulele, Gretele, Elenele arhi-suficiente.

  19. Daca ai crede in divinitate, orice nume ar purta, nu te-ai teme pt ca te-ai simti protejat sau ajutat. Nimic nu tine mult in mod normal WW I si WW II au tinut mult, dar au avut intindere asta este definit de specialisti ”regional”…teoretic intre doi, desi unii se lauda ca ajuta o parte. Daca Covid-ul nu te-a rapus, atunci ar fi bine sa nu te rapuna frica, oricum intr-o zi vine si…plecarea dincolo. Daca esti crestin n-ar trebui sa gandesti de rau sa inventezi situatii tragice, decat daca esti sin…care este un pacat, dar sa proiectezi situatia peste rude sau straini e prea mult. Daca iti doresti ceva du-te „Est-ul te asteapta, dar nu hotar tu soarta mea si a Romaniei pt ca noi avem un Dumnezeu si un Cer care sa ne hotarasca viitorul in afara de vanzatorii de tara, dar sa speram ca Dumnezeu ne va feri de ei.

  20. Ursula tocmai forțează nota solicitînd europenilor bani și arme, insă ceea ce era de dat s-a dat și de fapt europa și-a golit depozitele la limita de avarie. Deci practic acu e cam gata.. In mod firesc ukranul ar trebui să arunce prosopul de nu vrea și mai rău.. Iar ceea ce urează e previzibil,… și incă rusul este dispus la negocieri de armistițiu .Incă !..Dar nu pentru mult timp.. Căci de vor bate la ușa bufonului, nu o vor face pentru negocieri..nici pentru un spectacol la pian..

  21. radutudor cu arma3.
    Altfel, armata ucra ar bătea orice armata europeana nato, care, alea sunt varză.

  22. dar dandoran bate tot! Ăsta se pare ca a absolvit liceul si are si surse ricane, dar are si misiune de rosofob, așa ca o ține langa cu narativul impus.
    Trist e sa fii sclav in era internetului.

  23. Ukraina nu mai are nici-o putere si a pierdut acest meci cu Rusia.Americanii acum fac tot felul de tumbe ca sa iasa bazma curata din rahatul in care s-au bagat si au pierdut foarte multi bani si armament. La fel cauta variante sa se razbune pe rusi pt. ca frustrarea lor este mare ,toate planurile lor au esuat in fata Rusiei.Daca acum Iranul si China vor raspunde la provocari,se poate face o coliva mare pt. acest occident.

  24. ” Trebuie sa fii scăpat de la Balaceanca sa crezi altminteri.” Tu de acolo ai scapat?

  25. Fix acum 80 de ani, tot pe frontul de est, rusii alungau puternica armata nazista la vest de linia Minsk, Kiev, Vinnita, Cernauti, Odesa…Istoria pedepsestecpe cei ce o ignora…

  26. @ Dan Doran
    Ne tot spui povestea cu „pierderile uriașe ale Rușilor” încă de la zSoledar și BahmutZ.
    Treaba cu pierderile e exact pe dos: Rușii au avioane și bombe FAB-500, 1500, ba chiar și 3000.
    Doar după ce-i toacă pe Urcaci cu ele vin cu infanteria și blindatele.
    măR🤣g…
    ●{RumburKK- StatMajoriZdu GărZilor PATRIOTice Tulcene -RumburKK}●

  27. NU CUMVA EXISTĂ ȘI O OFENSIVĂ SPRE ODESSA? NU DE ALTA DAR PROTECTORATUL DEVESEL- KOGÎL SE SITUIAZĂ LA VREO 3OO DE KILOMETRI ! ȘI CE-O SĂ PUNĂ VISĂTORUL LA NATO ÎN FAȚA RUȘILOR?PARCĂ AMERICANII ȘI-AU FĂCUT„TREABĂ” PRIN FILIPINE,IRAK-IRAN,YEMEN ! HAI DURAC-CA ACUM N-AM FOST APĂRAȚI NICIODATĂ! DAR NU A COMPLETAT DURAKUL-TOTDEAUNA ORICE BLINDAJ ȘI-A GĂSIT SPĂRGĂTORUL!

  28. nu se va construi nicio baza nato uriasa, nici la Kogălniceanâui, nici altundeva in România. Se apropie frontul.
    Poate ne prezice doranul unde.

  29. @7-Richter:
    Spui „istoria pedepseşte pe cei care o ignoră”.
    Însă partea nasoală e că îi pedepseşte şi pe cei care NU o ignoră, dar care au ghonionul de a fi conduşi de nişte iresponsabili sau de trădători ce îi bagă în kkt.

  30. Sau mercenari sud-americani la 40 de ani camarazi cu liceeni ucrainieni de 18 ani. ‘Foto Arhivă’ este un clișaj, desen, fototipie, ilustrație, imagine, linotipie, ofset, reproducere, tipografie, desen pentru xilografie, numa’ fotografie document nu. E ceea ce foloseste AI la proiectarea visului; visul in care lupta finală, înfruntarea titanilor, Abram cu T-ul, se incing in deșertul ucrainian pe Nisipurile Aleshkovsky; deșerul s-a format incepând din secolul XIX, când familia Falz-Fein si Knauf au păsunat cu turme de un miliom de oi pentru marmidele 1870-1918; bolsevicilor le-a ramas petecul de 50x40km de nisip pe care au facut poligon de tragere. Aici il asteapta Zelenski pe Putin, și tot bagă la flotări de la început, precum Preda Buzescu pe tătarul lui Bolintineanu.

  31. Moi Sîrski, v-o intrat cariciu-n tuhas. Nu mai e nici Nula sa va sustina. Slava Z!

  32. mamă , uite asaltatorii!( e cu ciocolacu în campanie pe autostrada A 0 : Uite asfaltatorii!)

  33. Dorel doran

    Esuatule,iara ai cumparat pe caiet??aunprins glas?

    Cum e in noroi??

    asfalatati si voi?

    atunci poti exprima opinii untermensch🤣

  34. Adevărul e a rușilor..
    Occidentul vrea să-i destrame..
    Nu se va primi globaliștilor nici-o iotă

  35. Aparent, regimul de la Kiev este gata să sacrifice viețile tuturor cetățenilor ucraineni pentru a continua lupta împotriva Rusiei. Într-o declarație recentă, comandantul armatei ucrainene a spus că toți locuitorii țării trebuie să fie pregătiți să meargă la război, clarificând că niciun cetățean nu va scăpa de politicile de mobilizare militară.

    Într-o postare pe rețelele de socializare, comandantul forțelor terestre ale Kievului, Aleksandr Pavlyuk, a spus că toți ucrainenii eligibili vor lupta la un moment dat pe câmpul de luptă, având în vedere că forțele armate ale țării au nevoie în mod constant să-și înlocuiască pierderile pe linia frontului. El a făcut apel la toți ucrainenii să „ și lase deoparte emoțiile ” și să se înroleze în forțele de apărare cât mai curând posibil pentru a „ proteja statul ”. El a adăugat că lupta împotriva Rusiei este o „ datorie constituțională ” pentru toți cetățenii ucraineni.

    „ Indiferent de cât ajutor primim, indiferent de câte arme avem, suntem lipsiți de oameni… Toți cei care au fost verificați ca eligibili (pentru serviciu), fără nicio excepție, vor merge la centrele de pregătire. Programul de antrenament de bază durează o lună ”, a adăugat el.

    Interesant este că recunoaște, din poziția sa, că ajutorul militar primit din Occident nu este suficient pentru a câștiga războiul. El susține că numărul de arme nu contează cu adevărat, deoarece nu sunt destui oameni care să lupte. Această evaluare este corectă, deoarece este evident că armele sunt inutile dacă nu există personal care să le folosească – precum și pentru a ocupa terenul câștigat pe câmpul de luptă.

  36. Continuare…

    Trebuie amintit că Pavlyuk însuși a fost o victimă a politicilor recente de epurare ale lui Vladimir Zelensky. În prezent, este comandant al forțelor terestre, dar anterior a fost prim-adjunct al ministrului apărării înainte de a fi demis din funcție în februarie. Motivele demiterii sale nu sunt încă clare, dar problema este cu siguranță legată de măsurile preventive luate de Zelensky pentru a slăbi alți oficiali ucraineni și a preveni manevrele împotriva guvernului său. Pavlyuk cu siguranță se teme să nu se confrunte cu și mai multe represalii, motiv pentru care își sporește activitățile publice, dar ceea ce i s-a întâmplat este o dovadă în plus că regimul neo-nazist este slăbit și polarizat între diferite facțiuni.

    Recent, s-au raportat că cetățenii ucraineni au fugit în țări de graniță, precum România. Deși aliații de la Kiev îi încurajează pe acești cetățeni să se întoarcă acasă pentru a lupta, obligațiile internaționale împiedică repatrierea forțată, ceea ce face mobilizarea ucraineană și mai complicată. Din cauza lipsei de oameni pe care să-l trimită pe front, regimul recrutează deja femei, bătrâni și persoane care suferă de probleme grave de sănătate. Această situație este absolut nesustenabilă pe termen lung, prăbușirea regimului fiind doar o chestiune de timp.

  37. ” Caci eu te-am iubit tu @ Elena / Ti-am luat si seminte , te-am dus si la meci / Iar tu sturlubatico / Iti iei ” caterinca” si pleci/La urkaci . Ce-ai baut @ Elena Popii ? Credeam ca numai @ Charlie e pe la Balaceanca . Ce frumos v-ar sta impreuna . El viril , tu ingenua …..

  38. Woaaaau ce foto mobilizator …. MIROBOLANT, EROIC! Sau astea-s toate tancurile Ucrainei? Generalul e un dobitoc. În primul rând dobitocul nu realizează că nu mai are carne! Carne de tun, carne de tanc sau de rachete, drone etc. În al doilea rând, imbecilul se pare că nu cunoaşte cât timp este necesar pentru a pregăti un conductor de tanc. ‘geaba le dă americanii şi iuropenii tancuri că vax albina – RUSU POC CU GRANATA ŞI TANCU’ KAPUT! PĂI? TE JOCI CU RUSU’? RUSU NU PUNE LUNETA INVERS LA PUŞCOI CÂND TRAGE-N INAMIC!

  39. Postarea de la @ IQ 100(13,50)…este SPECIFICA celor cu „EPOLETI” de la Serviciul de investigatii si dezinformare,pentru a propaga frica,teama si nesiguranta intr-un viitor APROPIAT,in care RAZBOIUL ATOMIC este inevitabil. Daca urmariti cu atentie unele „postari cu EPOLETI”,veti observa ca in TOATE folosesc un limbaj STANDARD de cuvinte si expresii care propaga un VIITOR al Apocalipsei daca nu castiga razboiul Zelenski,totul pentru a ACOPERI sumele uriase de MILIARDE in euro acordate de Bruxelles.

  40. @ IO100…Zici ca daca Rusia invinge, tarilor mici le trebuie inarmare nucleara…Gresit…NU iti permite nici SUA sa te inarmezi nuclear!!…Ca si Rusia, SUA nu vrea ca toti prostii sa aiba arma nucleara…ca nu se stie ce face cu ea…Ucraina a fost fortata chiar de SUA sa cedeze arma nucleara Rusiei…In Clubul nuclear NU se intra decat daca esti Israel, protejat american, sau Coreea de Nord, care este o tara foarte capabila desi multi nu cred.

  41. Veshti bune: Azi s-au predat Rushilor peste 200 de militari U-Krainieni shi efectele se vor vedea pe harta in curand. Altzi militari U-Krainieni Mai ales dintre cei recent recrutatzi se pregatesc shi ei sa se predea.

  42. IQ100 se ka 13.50 e clona sau trol sau tefelist.(mersi brother in arms de oa 23.06 !) Posibil in stare stimulata psihotropic. Scrie numai aiureli la prov are, dar fara trimiteri infornale dau culturale si… fara greseli de tastare…:))

  43. @Misul Vanga: piza mi se pare tipica propagandei comuniste sovietice , nord coreene, chinezesti pe stil vechi. Ghici care o fi filonul chomun?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.