Georgescu, despre procesul România-Pfizer: 666 de milioane de euro, interesantă cifră

„Adică cine este pe primul loc? Firma privată sau țara mea?”, se întreabă Călin Georgescu.

De Rami Cristescu - reporter special
Georgescu, despre procesul România-Pfizer: 666 de milioane de euro, interesantă cifră

„Adică cine este pe primul loc? Firma privată sau țara mea?”, se întreabă Călin Georgescu.

La ieșirea de la Tribunalul Sectorului 1, Călin Georgescu a avut mai multe declarații referitoare la Guvernul Bolojan, pe care îl acuză de înrobirea românilor. Totodată, liderul suveranist a comentat și subiectul momentului, procesul România-Pfizer, fiind mirat de numărul 666.

Călin Georgescu a ajuns în această dimineață la Tribunalul București pentru o audiere extrem de importantă. Instanța urmează să se pronunțe definitiv asupra contestației privind măsura controlului judiciar care îl vizează pe fostul candidat. Încă de la primele ore, susținătorii acestuia s-au adunat în fața clădirii cu pancarte. Decizia magistraților va stabili dacă restricțiile de mișcare impuse acestuia vor fi menținute sau ridicate în perioada următoare.

La ieșirea din Tribunal, Călin Georgescu a ținut unul dintre discursurile sale caracteristice. Acesta a vorbit despre situația economică a României, conform realitatea.net.

„În ceea ce privește situația foarte grea din această țară, situația economică în special, am de spus următoarele că, vedeți, în istoria noastră, a României, bărbații de stat au cosntuit poduri, acolo unde, Guvernul actual sapă gropi. Amintesc sau reamintesc Guvernului actual că trăiește din banii poporului. Adică, poporul plătește ca ei să îl îngencheze.”

Georgescu, despre procesul România-Pfizer

Georgescu a vorbit despre criza energetică din România, cauzată de conflictul SUA/Israel versus Iran.

„Și ne uităm la date, prețurile la carburanți au crescut enorm și asta vor duce sigur la creșterea alimentelor de bază. Prețurile la hrană, la energie, cresc într-un mod alarmant. Pe fondul în care sau în același timp toate minele s-au închis și ar fi trebuit să fie toate minele deschise pentru că avem nevoie de bogățiile acestui pământ.”

Călin Georgescu a comentat și procesul România-Pfizer, în urma căruia țara va trebui să plătească 600 de miloane de euro pentru vaccinurile de COVID pe care a refuzat să le mai recepționeze, în ciuda unei înțelegeri anterioare. Acesta a bătut un apropo la numărul 666, care e asociat în pop-culture cu Satana.

„În același timp, anul trecut, au fost închise peste 200.000 de firme românești. Deci, antreprenorul român este ținta atacurilor acțiunilor globaliste generate prin lacheii de serviciu. Blocul din Rahova, de care știm cu toții, nu a fost nici până la ora aceasta refăcut. Și în plus de atât, această decizie internațională, în sfârșit, pentru firma Pfizer, în care, foarte interesant, i se cere statului român 666.000.000 de euro, interesantă cifră.”

Călin Georgescu ajunge astăzi la Tribunalul București VIDEO

Georgescu: Bolojan-corporație

Liderul suveranist l-a atacat pe premierul Bolojan, despre care sugerează că ar conduce în interesul corporațiilor.

„Eu spun două lucruri. În primul rând că este o lipsă de responsabilitate la vremea respectivă a celor care au fost în Guvernul României și modul în care au tratat situația, dar al doilea lucru, acest personaj care este astăzi în fruntea guvernului, a umilit crunt poporul român și vreau să atrag atenția așa: aici vorbim de noblețea poporului român. Tu nu ai cum să îngenunchezi și să umilești poporul român spunând imediat că plătești din rate în loc să cauți motivația și al doilea rând, discuți de o țară, nu de o firmă privată. Adică cine este pe primul loc? Firma privată sau țara mea?”

Călin Georgescu a criticat și Uniunea Europeană.

„În plus de atât, Europa trăiește niște momente interesante, pentru că a lăsat la o parte energia fiabilă și a preferat ideologia și nu are alte opțiuni, Europa astăzi și în special Uniunea Europeană. Ne mai având alte opțiuni va intra într-un cerc vicios, așa cum a fost lockdown pe situația oricum mizerabilă, că de acolo a pornit totul, situația COVID, așa va fi lockdown pentru energie, pentru că nu au variante și nu există o altă variantă decât să-și revină la intenți mai bune, înțelegând că este o lume întreagă care suferă datorită prostiei unora.”

Citește și: Influencerul la care se uită Călin Georgescu a compus imnul #REZIST – PORTRET

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

    1. Bolnavul psihic,cg,a îmbolnăvit pe alții,milioane de români care acum sunt dpdv moral că și morți.Cadavre vii.

  1. Iar o sa se agite scursurile de la iRealitatea TV si suveranistii putinisti si mizerabili! Sa speram ca in celalalt dosar,securistul puitnist si bolnav mintal,sa nu scape de puscarie! Sa aiba timp destul la puscarie sa caute informatia din apa si nanocipurile din Cola!

  2. E clar.Asta poate fi acuzat doar de tembelism, la fel ca si votantii lui ,proști ca noaptea..Cu sustinatorii sai din umbra e mai greu, statul capusat de ciuma rosie nu mai are justitie functionala.

  3. Georgescu ar fi parfum pentru noi ,în aceste condiții în care ne aflăm ,cu un teleleu și habarnist la Cotroceni

  4. CG 11 are dreptatea vizavi de cifra 666 care este menționată în biblie și se leagă de aceste seruri experimentele

  5. Păcat că nu avem in sistemul judiciar pedeapsa cu moartea.Pentru propagandă extremistă sau pentru propavaduirea narativelor ,absconse,de la Kremlin.Asa cum face acest om,(editat).Industria calului și alte năzbâtii.

  6. Candidatul etern la Cotroceni s-a mai adaugat o specialitate pe langa cea de cabotin , aceea de parelolog .
    Din pacate sunt unii care musca nada …….

    1. Am citit peste tot,se vorbeste de cca 600 milioane. CG are o imaginatie bogata, de unde o fi scos 666?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.