Germania ar fi spionat preşedinţia şi diplomaţia franceză în contul NSA

Dacă se adeveresc, noile dezvăluiri făcute joi de ziarul „Süddeutsche Zeitung” (SZ) ar putea afecta masiv relaţiile franco-germane, dovedind, totodată, că în materie de spionaj nu există prieteni, doar interese. Ziarul amintit, citat de agenţia France Presse şi cotidianul parizian HuffPost, scria joi că BND, serviciille de informaţii germane, au spionat „înalţi funcţionari” francezi şi ai Comisiei Europene în contul NSA – Agenţia americană de Securitate Naţională. Sursele respective adaugă că informaţiile respective au fost relute şi de radio NDR, cât şi de canalul de televiziune cu acelaşi nume. „BND a ajutat NSA să facă spionaj politic”, scrie cotidianul din München, precizând că ascultarea „înalţilor funcţionari din Ministerul de Externe francez, din Palatul Elysee (preşedinţia Franţei-n.n.) şi din Comisia Europeană” a avut loc între anii 2002 şi 2013 din staţia de interceptări Bad Aibling din Bavaria. În legătură cu cele de mai sus, ziarul parizian HuffPost scrie că responsabili politici de dincolo de Rhin i-au spus deja cancelarei Angela Merkel să ceară scuze Franţei.

Dezvăluirile privind presupusa spionare după2008 afirmelor europene de către serviciile de informaţii germane în contul NSA creează mari dificultăţi guvernului Merkel, care a pozat deja în victimă a marelui aliat american. Sandalul a declanşat o vie polemică în legătură cu controlul serviciului german de informaţii, a cărui direcţie este contestată, ca şi supervizarea sa de către aparatul politic de la cel mai înalt nivel. La începutul săptămânii, ziarul german cel mai citit, „Bild”, arăta că a reuşit să consulte două documente trimise, în 2008 şi 2010, de BND concelariei, referitoare la spionajul economic practicat de NSA. Ele evocau tentativele de spionaj din 2005 care vizau EADS (devenită Airbus) şi Eurocopter (azi Airbus Helicopters). Guvernul a dat vina pe serviciile sale de informaţii, dar fără a risipi toate îndoielile. În cazul supravegherii întreprinderilor, spionajul industrial nu s-a putut face decât „în cazuri izolate”, scrie SZ, care precizează că SUA căutau atunci „informaţii asupra exporturilor ilegale”. În schimb, citând o sursă descrisă ca demnă de încredere care cunoaşte procedurile din sânul BND, cotidianul FZ scrie că „miezul problemei este spionajul politic al vecinilor noştri europeni şi al instituţiilor Uniunii Europene”.

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, care, în acea perioadă, era şef al cancelariei şi, după cum arată mai multe ziare, nu putea ignora activităţile BND, a propus ca săptămâna viitoare să dea explicaţii în faţa comisiei parlamentare de anchetă desemnate să facă lumină în privinţa practicilor agenţiei americane de securitate. De altfel, guvernul german este acuzat de opoziţie că a minţit, declarând, la 14 aprilie, într-un răspuns scris adresat grupului parlamentar al partidului Die Linke, stânga radicală, că nu ştie nimic despre spinajul economic practicat de NSA. „Resping categoric afirmaţia prin care se susţine că guvernul nu a spus adevărul”, a declarat miercuri Steffen Seibert, purtător de cuvânt al cancelarei Angela Merkel.

În context, reamitim că, în 2013, Germania a fost şocată de dezvăluirile făcute de Edward Snowden, fost consultant al NSA, potrivit căruia NSA crease un vast sistem de supraveghere a comunicaţiilor nemţilor, care plecau de la supravegherea telefonului cancelarei Angela Merkel, operaţiune care s-a întins pe mai mulţi ani.

Totodată, pe 24 octombrie 2013, ziarul britanic „The Guardian” dezvăluia că 35 dintre liderii planetei erau ascultaţi de NSA, fapt ce a şocat într-un fel întreaga lume. Cotidianul scria că, într-un document intern datat 27 octombrie 2006, se arăta că NSA „încurajează înalţii responsabili ai secţiilor executivului pe care-i are printre clienţii săi, precum Casa Albă, Departamentul de Stat şi Pentagonul, să pună la dispoziţia agenţiei carnetele lor de adrese”. Urmarea? Un singur înalt responsabil, ale cărui identitate şi funcţie exactă nu au fost dezvăluite, a transmis o listă „cu 200 de numere, dintre care 35 erau ale unor lideri de pe glob”. De notat că NSA a recunoscut că supravegherea acestor numere nu a dat decât puţine rezultate. Totuşi, la ora respectivă, după ce a fost pus serios în încurcătură, preşedintele Barack Obama a trebuit să-şi ceară scuze Angelei Merkel. Cum roata morii se învârteşte, acum e rândul cancelarei să facă la fel cu Francois Hollande. Şamd.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.