Ghost prank, trendul de pe TikTok care îi îngrijorează pe polițiști. Recomandări pentru părinți privind impactul negativ asupra copiilor VIDEO

Un nou trend de pe TikTok este considerat periculos pentru copii de către polițiști.

Ghost prank, trendul de pe TikTok care îi îngrijorează pe polițiști. Recomandări pentru părinți privind impactul negativ asupra copiilor VIDEO

Avertizare MAI cu privire la trendul Ghost Prank FOTO Faceebok.com

Un nou trend de pe TikTok este considerat periculos pentru copii de către polițiști.

 

Trendul Ghost prank a apărut pe TikTok în octombrie, în apropierea sărbătorii de Halloween. Acesta constă în utilizarea unui filtru cu o fantomă care apare în spatele unei persoane, iar aceasta se sperie. Reacția de teamă este surprinsă și distribuită online.

Mulți părinți fac aceste farse cu cei mici, acasă. Ei intră în cameră, aplică filtrul de pe TikTok, apoi surprind reacțiile de teamă și panică ale copiilor.

Polițiștii, avertisment asupra trendului Ghost prank

Având în vedere impactul negativ al trendului asupra copiilor, Ministerul Afacerilor Interne a emis o recomandare pentru părinți privind protecția copiilor cu privire la acest trend.

„Dacă cel care filmează râde iar cel care plânge de groază este un copil, nu e o farsă, este abuz emoţional. Trendul „Ghost prank” de pe reţelele sociale în care un filtru cu o fantomă apare brusc în spatele copilului, pe ecran, nu produce amuzament, ci panică pură. La vârste mici, nu înţelege ce este un filtru, pentru copil pericolul este real, chiar lângă el. În spatele a câteva secunde de video rămân atacuri de panică, frica de întuneric şi o încredere distrusă în părinţi”, este mesajul oficialilor Poliţiei Române, în contextul apariţiei în mediul online a acestui tip de farse”, este mesajul transmis de polițiști.

Datoria adulților, arată oamenii legii, este de a-i proteja pe copii de pericolele din mediul online.

Mai mult, polițiștii le reamintesc adulților să nu-i încurajeze pe copii cu privire la popularizarea acestui trend.

„Să nu transforme reacţiile de teamă ale copiilor în surse de divertisment pentru mediul online şi nu numai. Nicio provocare virală nu ar trebui să fie mai importantă decât siguranţa şi echilibrul emoţional al unui copil”, adaugă reprezentanţii MAI.

Probleme cu legea în India

TimesofIndia.com relatează despre faptul că șapte tineri, cunoscuți pe platforma YouTube, au fost arestați de poliție în Bengaluru, India, din cauza acestui trend.

Aceștia s-au deghizat în fantome și au început să sperie navetiștii dintr-un tren, în timp ce oamenii se deplasau la serviciu. După ce au surprins reacțiile oamenilor, aceștia au postat filmulețele pe canalele de pe rețelele sociale.

Clipurile au stârnit numeroase reacții negative, iar polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.