Gigi Becali nu se lasă după ce Garda de Mediu i-a demolat biserica: „Am băgat legea cultelor”

Patronul FCSB a construit și o biserică în Pipera, investiția fiind estimată la aproximativ 10 milioane de euro. Lăcașul de cult nu este, deocamdată, finalizat în totalitate.

Rareș Mereuță - senior editor
Gigi Becali nu se lasă după ce Garda de Mediu i-a demolat biserica: „Am băgat legea cultelor”

Gigi Becali; Inquam Photos / George Călin

Patronul FCSB a construit și o biserică în Pipera, investiția fiind estimată la aproximativ 10 milioane de euro. Lăcașul de cult nu este, deocamdată, finalizat în totalitate.

Gigi Becali anunță că vrea să construiască din nou biserica ridicată pe malul Lacului Techirghiol, după ce lăcașul de cult a fost demontat în urma intervenției Gărzii de Mediu. Deputatul ales pe listele AUR în 2024  susține că a propus o modificare a legii cultelor care ar permite construirea unui astfel de lăcaș de cult pe proprietate privată, chiar și într-o zonă protejată.

În urmă cu câteva săptămâni, Gigi Becali, patronul FCSB, anunța că biserica pe care o ridicase pe malul Lacului Techirghiol fusese demontată.

Lăcașul de cult fusese construit într-o zonă protejată, iar autoritățile de mediu au intervenit. Potrivit informațiilor prezentate la acel moment, Gigi Becali a fost obligat să demonteze construcția, iar fiica sa, Teodora, ar fi primit o amendă de 31.000 de lei. Ea ar fi trecută în documentele oficiale aferente construcției.

Gigi Becali: „Am băgat legea cultelor acum”

Patronul FCSB spune că s-a conformat deciziei autorităților, însă susține că intenționează să reia proiectul. Deputatul a declarat că a propus o modificare a legii cultelor care, în opinia sa, i-ar permite să construiască din nou biserica în același loc, fără să mai fie necesară intervenția autorităților de mediu.

„Stai să vezi și cu biserica. Sunt în Comisia Juridică. Nu mă lași că ai tu arie protejată? Am băgat legea cultelor acum, o votează Parlamentul imediat.

Zic: «Biserică până 120 de metri poate să fie arie protejată, dacă ești proprietar, nu mai ai nevoie de mediu (n.r. aprobare din partea Gărzii de Mediu)». Și tot fac biserica!”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Omul de afaceri a susținut că biserica nu reprezenta un pericol pentru mediu. Potrivit lui gIGI Becali, lăcașul de cult fusese construit din lemn și amplasat pe butuci, astfel încât terenul să nu fie afectat.

„O iau cu macaraua și o mut de-aici”. Gigi Becali, după problemele cu biserica de la Techirghiol: „Buzoianu este copilul lui Satan”

Gigi Becali ridică o biserică în Pipera

Patronul FCSB a construit și o biserică în Pipera, investiția fiind estimată la aproximativ 10 milioane de euro. Lăcașul de cult nu este, deocamdată, finalizat în totalitate.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.