Presa de la Budapesta a comentat vânzările făcute de FCSB și CFR Cluj în aceste zile, cu puțin înaintea startului noii ediții a SuperLigii în weekend, care și-au cedat principalii marcatori. De fapt, vorbim despre golgeterii ultimului sezon, Florinel Coman și Philip Otele, ambii ajungând la cluburi din Qatar și respectiv Arabia Saudită.
Ambii au marcat sezonul trecut câte 18 goluri în campionat, dar diferența o face prețul cu care au fost vânduți. Florinel Coman a ajuns în Qatar, la Al Gharafa, pentru suma de 5,25 milioane euro, cu 250.000 de euro peste clauza de eliberare avută în contract. Transferul lui Otele la Al Wahda aduce lui CFR Cluj 3,5 milioane euro, dar nigerianul a fost vândut împreună cu alt coechipier, mijlocașul Karlo Muhar, un milion euro, fost titular indiscutabil al ardelenilor.
„Pe țeavă“, ar mai fi și despărțirea Rapidului de golgeterul kosovar Albion Rrahmani, căruia îi face o curte asiduă Glasgow Rangers. Cu un sezon în urmă, cei vânduți în Golf au fost golgeterul FCSB Florin Tănase și cel al Rapidului, Marko Dugandzic.
„Se pare că a devenit deja o tradiție ca cei mai buni marcatori din campionatul românesc să semneze cu echipe din țările arabe. Recent, în mai puțin de 24 de ore, doi golgheteri din Superliga în sezonul 2023-2024 au semnat cu cluburi din Golf.
Duminică, Al-Garafa a anunțat oficial transferul lui Florinel Coman, extrema stângă a FCSB și a naționalei. Jucătorul de 26 de ani, care a evoluat și la Campionatul European, a contribuit la titlul de campioană al echipei bucureștene în sezonul trecut, marcând 18 goluri și oferind 10 pase decisive.
Luni, Al-Wahda, fosta echipă a lui Balázs Dzsudzsák, l-a prezentat oficial pe Philip Otele. Jucătorul nigerian de 25 de ani, care este tot extremă stângă, a marcat tot 18 goluri în sezonul trecut, având și 8 pase decisive în tricoul CFR Cluj”.
… cu acomodarea pe acolo.Alta lume, alta planeta.Depinde de fiecare cat poate suporta, dar ce nu face banul, sau nu?