Gorghiu rămâne cu vorba, judecătoarea din ”Dosarul Pascu”, cu ”poziția”

Judecătoarea Ancuța Popoviciu va rămâne și la următorul termen de judecată în dosarul șoferul drogat Vlad Pascu, implicat într-o tragedie vara trecută în 2 Mai.

Popoviciu este anchetată pentru comportament neadecvat, însă acest lucru nu schimbă deocamdată situația.

Procedura este una complexă, iar măsură disciplinară, dacă ea va fi luată, va fi decisă de Consiliului Superior al Magistraturii  în situația admiterii sesizării.

Deocamdată, într-o primă etapă, inspectorii  de la Inspecția Judiciară nici nu trebuie să se deplaseze la Judecătoria Mangalia, ei vor decide întâi, cu respectarea unui termen de 45 de zile, dacă va fi inițiată o cercetare disciplinară, existând posibilitatea să fie hotârâtă inclusiv clasificarea cauzei.

Dacă se decide începerea unei cercetări, inspectorii ar urma să se deplasaseze la Judecătoria Mangalia pentru  verificări. În această fază sunt solicitate  documente sau înregistrări din timpul ședinței de judecată și vor avea loc discuții cu magistratul.

Ancuța Popoviciu a avut mai multe erori la prima înfățișare, însă ele nu pot fi considerate abateri decât în urma unor cercetări și ulterior deciziei CSM.

La primul termen de judecată în procesul lui Vlad Pascu, autorul teribilului accident rutier de la 2 Mai,   judecătoarea a întrebat dacă Sebastian, victima decedată, este în  sală.

 

În timp ce mesteca gumă, judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu a întrebat dacă a murit o singură persoană.

Din acest motiv, părinții au cerut strămutarea dosarului.

Ministrul Justiției Alina Gorghiu a reacționat public față de situația judecătoarei

„Efectiv am paralizat când am citit că o doamnă judecătoare din Mangalia ar fi întrebat dacă una din victimele ucise în accidentul de la 2 Mai e în sală. Mă bucur că CSM s-a sesizat, că Inspecţia judiciară s-a sesizat şi vreau să văd lămuriri cât se poate de repede pe această speţă”, a spus Ministrul Gorghiu pe 27 februarie, la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe anul 2023.

În context, Gorghiu  a punctat importanţa păstrării reputaţiei magistraţilor, subliniind că o reputaţie afectată înseamnă „un prejudiciu pentru justiţie”.

Ministrul Justiţiei a mai  transmis, totodată, că îşi doreşte ca în acest an să existe o şi mai bună colaborare loială, atât în interiorul sistemului judiciar, dar şi între sistemul judiciar şi Guvern.

Ca să existe colaborare e nevoie de dialog. Până în acest moment, cazul judecătoarei Ancuța Popoviciu a oferit doar proba unui monolog.

Până la clarificarea situației, părinții celor doi studenți uciși în accidentul tragic provocat de Vlad Pascu sunt cei care au de suferit.

Ei vor da din nou cu ochii de magistratul care a întrebat dacă victimele decedate fac act de prezență.

Următorul termen al procesului este programat pentru data de 14 martie.

Citeste si

Un bilețel pentru ministrul Justiției, Alina Gorghiu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

19 Comentarii

  1. Pai, cum altfel ? Ce sa stie si de unde aceasta gloaba inepta, avocatessa provinciala de doi bani fara merite si fara cariera?! Doar nu credeti ca i mai breaza decat varfurile peneliste, recte nea Nicu Cioaca sau Bogdan cel sclifosit. Intrebarea e cat mai ramane n scaun, ca e praf si pulbere si face numai tampenii pe etajul ala…

  2. Acum sa-si arate muschii rezistii lu’Drula&USR, sa-si trimita in sala de Tribunal Mangalia un protestatar s-o scuipe fix in ochi pe drogata de judecatoare mestecatoare de guma ! Salutar ar fi ca Drula USR, sa-i pregateasca hahalerei de judecatoare, un bolovan de lovit in cap.

  3. O doare la basca😀Ride de Gorghiu. Cine știe ce proptele are. Doar nu crede cineva că a ajuns judecător pe merit🤪Intenționat au pus-o sa fac praf dosarul

  4. De cand PSD-istii din Judetul Constanta au fost masacrati cu „jutitia independenta”, PNL-atii ajunsi la putere si imnuni la justitie fac exact ce vor ei. Si fac numai nefacute.

  5. PARTEA I : Este din ce in ce mai clar ca … totul este o petarda! Nimic nu se va intampla! Este inacceptabil ca Inspectia Judiciara sa se prevaleze de faptul ca … are 45 de zile pentru a se decide sa faca ceva! Asta era o speta care se impunea sa fie solutionata in cel mult o saptamana! Iata pentru ce platesc taxe si impozite CETATENII ROMANI de RAND! Pentru plata unor salarii si a unor pensii speciale de sute de milioane! Se spune ca trebuie facut totul in politica, chiar si „comasare” pentru ca „extremistii”(care or fi acestia???) sa nu acceada la … functiile alese! Nici de aici si nici din Europa! Dar intrebam : cine trimite poporul roman spre extremism? Cum doriti sa faca ceva “gruparile de tip mafiot” din CSM si din IJ impotriva “gruparilor de tip mafiot” care au pus stapanire pe justitie??? “portocala”, “onea”, “man”, “horodniceanu”, “bogdan”, “pistol”, “mateescu”, “deca”, “nistor”, “sevastian”, “alexandrescu” si care or mai fi … au fost mereu spalati si albiti mai ceva ca la “nufarul”!!! In ROMANICA s-a produs singurul caz in care un magistrat pensionar este numit sa faca parte dintr-un complet de judecata! Decretul presidential de activare a pensionarului magistrat a fost publicat in M.O. cu mult mai tarziu in raport cu momentul in care in sedinta “legal consemnata”, pensionarul a fost numit in completul de judecata!!! IJ afirma insa ca nu vede care este problema de seama ce “chiar daca decretul nu era publicat la momentul defasurarii sedintei acesta tot a fost … publicat”???

  6. PARTEA II : Care este reactia celor care au datoria de a impune o justitie care sa respecte drepturile si libertatile fundamentale ale omului! Presa prezinta, zilele astea, o pleiada de probe care vizeaza “fabricarea dosarelor penale” in perioada 2011 – 2013(si in prezent)!!! A vazut cineva vreo reactie? Un fost presedinte vine si face afirmatii teribile in acest sens! Rezultatul : nimeni nu catadicseste sa faca ceva! Care este rolul CSM, MJ, PARLAMENT, GUVERN, PRESEDINTIE, CSAT, etc, etc! Cum poti face afirmatia ca “o reputaţie afectată înseamnă „un prejudiciu pentru justiţie”??? Ce prejudiciu mai mare se doreste a fi adus justitiei cand, zi de zi presa produce probe prin care se dovedeste cum a functionat “fabrica de facut dosare penale”(si cum cu siguranta inca mai functioneaza!!!), cum au fost epurati cei considerati incomozi de “licuricii” care se vedeau si se intalneau la “vila …”(intrebati-l pe Basescu, ca va spun el unde!!!) si nimeni, nicio institutie a statului de drept nu are nicio reactie??? Cum credeti ca CETATEANUL ROMAN de RAND mai poate accepta, mai poate avea incredere intr-o justitie acuzata si probat ca a condamnat in baza unor dosare fabricate la comanda! Aceeasi judecatori sunt trimisi in instante, chipurile … sa imparta dreptate! Cum poti astepta dreptate de la un … “portocala”, “onea”, “man”, “horodniceanu” …!!!!

  7. PARTEA II : Cum poti sa mai mentii in sistem reprezentanti ai “gruparilor de tip mafiot” care au pus stapanire pe justitia romaneasca stiind ca, urmare a hartuirii, haituirii si a dosarelor fabricate la comanda celor care se intalneau la “vila …”(si stabileau cine trebuie executat) multi dintre acestia au decedat si/sau membri ai familiilor lor au decedat sau … au ajuns la “9” sau la “Blaceanca”???(vezi recentul caz ION OLTEAN!!!) Cum poate CETATEANUL ROMAN de RAND sa astepte ceva de la CSM cand “horodniceanu” este … vicepresedinte!

  8. Ăstora le plătim salarii și indemnizații colosale și pensii speciale! Din banii noștri!

  9. e si o parte buna:
    are nume frumos, Ancuța!

    (cine naiba a pus judecatorie in Mangalia?)

  10. Sa inteleg acum dupa stirea din articol ,ca madam Ghiorghiu este paralizata cu adevarat ? Nu are ce sa faca ,este prea mica in fata mafiei din Romania .

  11. Mica fiind, deschide totusi des piciorusele, care se lungesc de placerea de-a sta pe material scump.

    In locul tatalui lui Sebi, ii luam carotida „judecatoarei”. Nu mai spun de Vladut si mamicuta lui.

    Mafia pocaiteasca face ravagii in aceasta tara (si nu numai).

  12. Va dati seama cum „judeca” si da verdicte o asemenea judecatoare care prin intrebarile puse arata ca NU A CITIT dosarul ! Cati asemenea „reprezentanti ” ai JUSTITIEI or mai fi in tara ?

  13. Judecatori de tot rahatul cu pensii speciale. Asa arata justitia dupa lovitura de stat.

  14. CSM-ul este de la infiintare o anexa a securitatii (celei noi). El leaga si dezleaga totul cand vine vorba de aparat judecatorii si procurorii incompetenti sau corupti. Ministrii vin si pleaca dar securitatea ramane. Nu te duce deloc calculatorul.Celalat ca tine, Cioca dovedeste ca este un mocan userist.

  15. Tipa este programata deja si stie ce sa faca. Nu vor sa-si mai bata capul acum sa o programeze pe alta si sa se afle astfel toate smenariile. Cu cat sunt mai putini, cu atat se ascunde mai bine lucratura……[Rumburak]

  16. Corb la corb nu-si scoate ochii. Justitie corupta, judecatori corupti.

  17. Cică in magistratura au fost admiși 468 de candidați pe 397 de locuri. Astia sunt pe creștere negativă! Numai handicapați pe toate drumurile!

  18. Cariera domanei Gorghiu insasi, de acrobata la cearceaf, nu constituie „un prejudiciu pentru justiţie”? Intreb si eu, ca simplu justitiabil…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.