“Problema unei posibile intrări a Greciei în incapacitate de plată în zilele sau săptămânile care vin va fi din ce în ce mai actuală. Însă această problema este uneori confundată cu cea a lichidităţilor interne. Or aceasta chestiune este principalul instrument folosit astăzi de Eurogrup pentru a strangula Grecia şi a încerca să-i impună politicile care au fost respinse de electorat pe 25 ianuarie”, scrie economistul francez Jacques Sapir, preluat de revista Marianne.
„Nimic nu spune mai mult decât acest lucru despre modul în care înţeleg democraţia responsabilii europeni, în special domnul Jean-Claude Juncker (un recidivist din acest punct de vedere, care a declarat după alegerile din 25 ianuarie că “nu pot exista optiuni democratice care merg împotriva tratatelor europene”) şi domnul Moscovici (comisarul european pentru Afaceri Economice şi Financiare). Să adăugăm că recentele declaraţii ale domnului Schauble (ministrul german de Finanţe) au exact acelaşi sens. Observăm că pentru liderii UE conceptul de “democraţie” nu este decât un slogan golit de conţinut.
Problema rambursărilor
Grecia este îndatorată la FMI, la Banca Centrală Europeană, precum şi la diferite fonduri de ajutor (Mecanismul European de Stabilitate şi Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară). Se observă că, în afară de rambursările către BCE, esenţialul, cel puţin până pe 19 iunie, este reprezentat de rambursările către FMI (2,54 miliarde de euro). Or, FMI s-a remarcat până acum printr-o atitudine mult mai laxă decât cea a BCE sau a Eurogrupului, care supraveghează plăţile care trebuie făcute pentru MES şi FESF. Nu este exclus, aşadar, să se ajungă la un acord asupra acestor 2,54 miliarde de euro. Însă un asemenea angajament nu poate fi decât unul provizoriu. Grecia va trebui să ramburseze diverselor instituţii europene circa 7 miliarde de euro, între finalul lunii iunie şi începutul lunii iulie. Guvernul grec a precizat deseori că nu va efectua aceste plăţi pentru ca aceasta ar reduce excedentul fiscal primar, excedent pe care doreşte să-l aloce pentru măsurile de sprijinire a populaţiei şi pentru cele de relansare a activităţii economice. Ştim şi că Eurogrupul refuză pentru moment această soluţie. Eurogrupul refuză de asemenea şi să negocieze pe marginea datoriei Greciei şi caută să impună reforme care, dincolo de faptul ca sunt total inutile, sunt respinse de guvernul grec şi mai ales de alegători. Ne aflăm astfel într-un impas.
Deducem de aici că intrarea Greciei în incapacitate de plată poate surveni în următoarele săptămâni, iar dacă nu aceasta se va întâmpla, sigur la finalul lui iunie sau începutul lunii iulie. Aceasta dacă una sau alta dintre tabere nu-şi va modifica poziţia.
Criza lichidităţilor
Pentru a face Grecia să cedeze şi pentru a-i impune o politică pe care alegătorii este limpede că nu o doresc, Eurogrupul a introdus o condiţie în oferta de lichidităţi pentru economia greacă. BCE a sfătuit băncile elene să nu cumpere bonuri de trezorerie, a exclus Grecia din mecanismul de ajutor imediat de lichidităţi şi a ridicat treptat plafonul ofertei de lichidităţi. Un autor de la revista americana Foreign Policy, care nu poate fi considerată una de extremă stânga, a vorbit chiar de “trucurile murdare” la care recurge Comisia Europeană de la Bruxelles în relaţia cu Grecia. Această situaţie, coroborată cu retragerea de lichidităţi din băncile elene şi cu ieşirea capitalului din ţară pune Grecia în faţa riscului ca economia sa, slăbită de măsurile de austeritate puse în practica de “protectoratul european”, să nu se prăbuşească foarte repede. Problema este alta decât incapacitatea de plată. Însă cele două probleme se conjugă în momentul în care Grecia ar intra în incapacitatea de a-şi plăti datoriile externe, pentru că atunci BCE nu ar mai putea finanţa “legal” băncile elene. Intrarea în incapacitate de plată va provoca o criză a lichidităţilor.
O soluţie la această problemă ar putea fi emiterea de către guvern a unor titluri de credit la purtător cu obligativitate de plată absolută, care ar putea fi utilizate de persoanele fizice şi de companii drept monedă. Însă este limpede că o asemenea măsură ar echivala cu apariţia unei monede paralele cu euro, monedă care ar înlocui euro foarte repede în cadrul tranzacţiilor. Se va stabili rapid şi o rată de schimb implicită, o recunoaştere a datoriei neoferind decât 98%, apoi 95% şi apoi chiar şi mai puţin din valoarea sa nominala în euro. De fapt, Grecia va ieşi din zona euro şi va trebui să-şi rezolve repede problema contului curent şi să instituie o circulaţie nu numai fiduciară, ci şi scripturală a acestor “titluri de credit”.
Ideea unei monede paralele care să permită rămânerea Greciei în zona euro este o iluzie. Istoria, care abundă de cazuri în care statele au folosit monede în paralel pe teritoriul lor, ne arată că aceste sisteme sunt foarte instabile. O monedă paralelă, oricare ar fi numele ei, va duce pana la urma la reapariţia drahmei. Dar aceasta este totuşi cea mai bună soluţie pentru Grecia în situaţia politică actuală.
Problema politică
Guvernul grec şi-a conceput strategia plecând de la faptul că Eurogrupul ar avea mai mult de pierdut decât Grecia în cazul unei crize. În cazul falimentului Greciei, guvernele din zona euro ar trebui să explice populaţiei că trebuie să recapitalizeze de urgenţă BCE şi să acopere pierderile MES şi ale FESF. Pe de altă parte, un faliment al Greciei va duce la activarea acelor credit-default swaps care au fost emise. În cele din urmă, din punct de vedere psihologic, această criză arată observatorilor că euro nu este ireversibil şi că ţările din nucleul zonei euro nu sunt gata să-şi asume consecinţele funcţionării zonei euro. Nu ar fi nevoie decât de câteva săptămâni pentru că această criză să se repercuteze asupra statelor periferice (Spania, Portugalia, Irlanda, Italia). Din aproape în aproape, vom ajunge la implozia zonei euro. Acesta este motivul pentru care guvernul grec nu vrea să cedeze. Să mai adăugăm şi că lumea înţelege că, dacă va ceda, guvernul Greciei va pierde imediat toată legitimitatea şi credibilitatea şi că Syriza, un partid care a progresat în câţiva ani de la 4% la 36% în sondaje, ar fi condamnat la dispariţie.
Însă guvernul Greciei greşeşte când crede că deciziile la nivelul Eurogrupului vor fi luate pornind de la interesele economice. De fapt, guvernele ţărilor din zona euro au investit enorm în dimensiunea politică şi simbolică. Euro, aşa cum a aspus filozoful italian Diego Fusaro, nu este o monedă, ci un proiect politic şi simbolic. Iar acest proiect nu se poate acomoda cu un compromis cu Grecia. În cazul unui compromis care ar valida strategia lui Tsipras şi a Syriza, toată politica de austeritate s-ar prăbuşi (încurajând mult Podemos în Spania şi Sinn Fein în Irlanda), nu numai spre marea dezamăgire a Germaniei (şi a aliaţilor ei), ci şi a oamenilor politici din alte ţări care şi-au construit cariera pe acest proiect (aşa cum este cazul lui Francois Hollande).
De aceea un compromis este o iluzie. Eurogrupul nu are de ales decât între a se rupe sau a dispărea. Iar guvernul grec nu are de ales decât între confruntare sau dispariţie.
Impasul şi ruptura
In realitatre, niciunul dintre cei doi adversari nu dispune de o marjă de negociere. Este situaţia pe care şi-a dorit-o ministrul de Finanţe al Greciei, Yannis Varoufakis, care cunoaşte teoria jocurilor şi care a transformat slăbiciunea aparentă a ţării sale într-o adevărată forţă. Este ceea ce numim “coercive deficiency”. Însă teoria jocurilor nu funcţionează decât împotriva unui adversar raţional. Or, responsabilii europeni au părăsit de ani buni cadrul raţional şi nu mai sunt ghidaţi decât de ideologie şi de hybrisul proiectului european. Acest termen ar putea fi tradus prin exagerare. Însă în realitate el merge mai departe. Este un sentiment violent inspirat de pasiune, ca în cazul european, şi de orgoliu, în cazul nostru orgoliu politic. Pentru vechii greci, hybrisul era considerat o crimă. Strategia lui Varoufakis se loveşte de acest hybris. Este un aspect pe care trebuie să-l cunoască bine. Iar el mai ştie şi că, în aceste condiţii, este posibilă doar ruptura.”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.