Grevă generală la Electrolux Satu Mare

Cei peste 860 de angajaţi ai fabricii de electrocasnice Electrolux Satu Mare au intrat marţi dimineaţă în grevă generală.

Preşedintele sindicatului Samus, Sorin Faur, a declarat că greva are loc în perimetrul locului de muncă, sindicaliştii solicitând o aprobare de la Primăria Satu Mare pentru a organiza un marş în oraş.

„Am avut întâlniri cu conducerea, dar fără niciun rezultat”, a precizat Sorin Faur.

Angajaţii Electrolux s-au aflat în grevă de avertisment pe 19 ianuarie şi 20 ianuarie. Potrivit liderului sindical Sorin Faur, din cei 820 de membri de sindicat 750 au semnat pentru grevă generală.

Conflictul de muncă de la Electrolux a fost declanşat pe 6 ianuarie 2012, după ce la finalul anului trecut negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă au eşuat.

Sindicaliştii au solicitat o creştere salarială de 100 de lei de la 1 ianuarie şi 100 de lei de la 1 septembrie, însă nu s-a ajuns la un consens cu conducerea fabricii care dorea să reducă din drepturile muncitorilor, potrivit Agerpres.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.