Guvernarea cu Mein Kampf

Titlul este luat din analiza publicată acum o săptămână de prof. univ.dr. Andrei Marga pe cotidianul.ro, site-ul condus de Cornel Nistorescu.

Apariția acestui text este un eveniment referențial de atitudine și demnitate intelectuală al acestor vremuri, întrucât pune deschis și fără frică un diagnostic clar regimului politic actual din România. Analiza profesorului Marga, parte a unei cărți în curs de apariție, „Statul actual”, demonstrează științific, cu proba imbatabilă a citatelor comparative, similitudinea până la identificare a ideilor din cartea de căpătâi a lui Adolf Hitler cu afirmațiile și politicile „președintelui”.

Mai suntem câțiva ziariști, îi numeri pe degetele de la două mâini, care semnalăm de mai multe vreme sorgintea nazistă a prestațiilor publice ale acestui „președinte” și ale propagandiștilor săi, dar prof. Marga are meritul de a demonstra acest lucru cu textele pe masă. „Nu am prejudecăți și nu cred că cineva este urmașul lui Adolf Hitler. Dar, în situația de azi a țării în care trăim, când un „președinte“ depășit de funcție și fără vreo realizare, reia, în orice chip, ^Mein Kampf^, socotesc apărarea pluralismului și a democratizării drept datorie, își explică demersul fostul rector al Universității clujene, ulterior ministru al Educației, apoi al Externelor.

Profesorul Marga reia câteva dintre ideile din „Mein Kampf” (Zentralverlag NSDAP, München, 1943) și le pune alături de ale „președintelui”: „Adolf Hitler își declară insistent nemulțumirea față de poziția social-democrației în chestiunea etnicității (p.39) și, mai ales, iritarea față de audiența mare de care social-democrația se bucură în populație (p.43). El susține că, întrucât este condusă de evrei (p.64), social-democrația nu ar ține de poporul german (p.82). De aceea, vede în social-democrația organizată ca partid „o armată amenințătoare (bedrohlichen Heere)” (p.43), care exercită „o înșelare a poporului (Volksbetrug)” (p.40), o „terorizare spirituală (geistige Terrorisierung)”(p.44). Ea ar pune piedici formării burgheziei, care nu ar fi „nici moral, nici sufletește matură” încât să se poată susține singură (p.45). Social-democrația ar fi „ciumă (Pest)” (p.170). Führerul cerea „luptă fără scrupule (der Kampf rucksichtloser aufzunehmen)” (p.192) cu social-democrația, după ce pretindea abandonarea „democrației pacifiste” (p.191) – echivalentă cu o distrugere a democrației”.

Întocmai cu cele de mai sus, și pentru „președinte” social-democrații sunt „o armată amenințătoare”: „Politica românească este ameninţată de PSD”, proclama „președintele” într-o declarație recentă (7 octombrie a.c.).

Profesorul Marga mai citează o alta, din 28 septembrie a.c., când „președintele”, „ce iese curent din limitele Constituției, dar se pretinde, mai mult decât comic, ^al tuturor românilor^, declara: „Pentru ca România să se modernizeze, epoca PSD trebuie să se încheie definitiv”…

Führerul cerea „luptă fără scrupule” cu social-democrații. Păpușa liberală a „președintelui” își asmuțea și el trupele de asalt spre „satrapii pesediști” din județele din sud („cu ochii pe ei și cu parul pe ei, cu plângeri penale”…) și din toată țara: „Vreau să văd fiecare lider județean (PNL – n.n.) cum dă cu parul în președintele Consiliului Județean PSD, în primarul PSD, în prefectul PSD, în toți șefii de deconcentrate”, era tot ce putea spune liderul liberal ciracilor săi în pregătind luarea puterii. Politica parului la drumul mare, huliganismul haștagist, impostura, incompetența, distrugerea parlamentarismului, torpilarea Constituției sunt doar câteva dintre stările de lucruri care definesc esența regimului instaurat de „președinte”. Este un regim care, cu o expresie ce aparține scriitorului Paul Lendvai, s-ar putea numi „Führerdemocracy“.

Profesorul Marga nu neagă ipoteza ca „un ins să ajungă întâmplător la opiniile lui Adolf Hitler. Dar, atunci, se pune întrebarea: nu era responsabil din partea aceluia să-și fi adunat o minimă informare pentru a nu păși pe cărări compromise? Întrebarea merge și mai adânc: atâta dispreț ai pentru cetățenii cărora le ceri voturi încât îi faci să înghită mizeriile istoriei? Și le mai și ceri să se ^educe^? Și să fie ^normali^? Cine este needucat? Cine este de fapt anormal?”, se întreabă profesorul clujean în încheierea analizei sale.

Nici eu nu cred că „președintele” va fi citit „Mein Kampf”, nu-l putem bănui de lecturi complicate. Nu poți avea pretenții de cine știe ce cultură politică de la un modest profesor de provincie, cu altă specialitate și mai preocupat să dea meditații în scopuri imobiliare. Poate că omul e nevinovat, poate el reia teze naziste precum făcea proză monsieur Jourdain – adică fără să-și dea seama. Dar din incultură și ignorarea istoriei nu poate ieși nimic bun.

În țară există o stare de încordare. Ceea ce simte toată lumea este ceea ce spune răspicat și intelectualul clujean, și anume că românii nu pot fi guvernați cu „Mein Kampf”. „Democrația, care a dus la dezvoltare rapidă societăți întregi, este și pentru ei. ^Democrația cu conducător (Führer)^ nu a dus decât la tragedii”, afirmă profesorul Marga, citând și o concluzie dintr-un recent tratat italian despre legile stupidității umane: „Un prost nu este aproape niciodată doar prost! El poate fi pericol public”.

Problema pe care și-o pun mulți oameni este ce-i de făcut? Un publicist talentat, Ioan Buduca, face tot în cotidianul.ro, câteva observații interesante: „Andrei Marga a devenit deja un Havel al climatului nostru politic, un climat la fel de conformist pe cât era acela comunist din Cehoslovacia disidenţilor care au elaborat Charta 77. E imposibil, la noi, să aduni trei docţi în jurul unei atitudini şi de aceea profesorul Marga şi-a luat în cârcă singurătatea şi coerenţa curajului său. Grea cruce o astfel de singurătate! Nu trăim vremuri în care Departamentul de Stat să aprecieze atitudini de acest fel.

Dar nu poate fi foarte departe vremea în care elita docţilor noştri are a constata că dreptatea în privinţa democraţiei noastre nu e la cei de la putere, ci în cârca acestui singuratic. Avariile pe care le semnalizează profesorul Marga în funcţionarea democraţiei iohanniste au devenit strigătoare la cer prin fraudele electorale muşamalizate la recentele alegeri locale. Am avut prilejul să vedem cât de nedemantelat este statul subteran”.

Așa stând lucrurile, ce-i de făcut?

Păi, pornind de la trimiterea făcută de Buduca la Vaclav Havel, ideea ar fi să facem și noi abia acum ceea ce au făcut cehii acum trei decenii. Adică să ne strîngem în jurul lui Andrei Marga. Poate fi un președinte al României. Să nu-l lăsăm pe Marga să fie un singuratic, cum, într-adevăr, pare să fie acum. Și dacă, într-adevăr, e greu „să aduni trei docți în jurul unei atitudini”, poate că e mai ușor de adunat câteva sute de mii de oameni obișnuiți…

Drumul cel mai lung începe cu primul pas. După apropiatele alegeri parlamentare, se poate constitui nucleul unei mișcări de opoziție extraparlamentară, asumată, formalizată și declarată ca atare. Dacă mai vrem democrație, o astfel de mișcare este mai mult decât necesară, întrucât este evident că în Parlament nu va mai exista niciun fel de opoziție. Fostul PSD, devenit deja PSC (Partidul lui Săracu^ Ciolacu), este penetrat până la vârf, complet anesteziat politic și definitiv confiscat de statul securist. Va fi doar un penibil decor de vot, pe o scenă a huliganismului politic triumfător, în care totul va deveni al Lui: guvern, parlament, servicii secrete, procuratură, justiție, CCR, până și amărâtul de CNA este vizat să fie adus la „noua normalitate”…În țară se va instala o veritabilă „Führerdemocracy”, acea „democrație cu conducător” despre care vorbea profesorul Marga.

Am trăit un deceniu în care țara a fost condusă de un derbedeu al politicii, turnător la securitate, părinte al Statului securist și ctitor al capitalismului de supraveghere; și un alt deceniu în care românii au asistat cu stupoare la readucerea în spațiul public a propagandei naziste, sub oblăduirea unui analfabet funcțional în ale democrației și complice la îngenuncherea definitivă a țării. Ajunge! Cred că acum este momentul; acum sau niciodată, cum spuneau eroii altor vremuri…

Proximele alegeri prezidențiale pot să marcheze momentul unui punct de inflexiune în istoria țării, în care huliganismul politic, impostura și proasta creștere să fie abolite, iar țara să înceapă să respire aerul curat al culturii, principiilor și bunului simț, societatea să-și acopere faliile și să-și sudeze rupturile provocate între oameni atâta amar de ani, cu toții să redescoperim solidaritatea, empatia față de celălalt și puterea de a zâmbi, iar România să dobândească din nou în fața lumii nimbul demnității naționale.

Recomanda 18
Octavian Știreanu 264 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. ma raeliez in totalitaste ideilor dascalului clujean. ca om cu specializare juridica si practica de ptru decenii, cu viata traita printre mari oameni politici – il amintesc pe nic cerveni in special pentru reactia cui, la disperare impotriva cabalei si a obstructionarii de a fi prezent in dezbaterea publica in raport cu nemuritoul de la bnr incat sa ma cutremur. la una din sedintele azr din 90, un venit sa ne lumineze, de la o gazeta din canada, ne spunea ca sunt blestemati cei care isi ucid copii – rata imensa a avortului – dar si conducatorii si-i amintea printre altii pe maresal cat si pe cel macelarit de craciun.esecul poliic insa al rectorului – putea fi urmasul lui maniu dar nu avea talia benedictina – a facut ca partidul lui coposu, o adunatura de infiltrati si aparent fosti, caci martirii sunt in gropi comune,sa dispara in neant si derizoriu, neantelegandu=i opera umanista filogermana. marga este una din lecturile mele frecvente, pacat ca vorbeste in afara gastilor care au coplesit provinciile romanesti, de limba latina…sasalaul fiind in afara de profunzime, cat timp l=a ales pe ludovic ori muzicantul din armenis si nu i-a atras pe pragmatici oameni de administratie precum bihorenii bolojan – ce mare si hotarat om – ori hava si alti cativa.

  2. Acuma, io ce să zic! Puțini români trăiesc prin mahalale, majoritatea stau în Pipera, în penthausuri cumpărate din banii de nuntă, că tăticu era mare bos-bos taurus și avea prieteni cu bani.
    Pe urmă l-a luat un unchi de mână pe Jaques și l-a prezentat la o multinațională, ăia i-au zis JAQUES și Jaques i-a rămas numele.
    Io, ca mahalagiu de la periferia Mehalei, amân trecerea lui Jaques la creștinism, poate-l vom boteza după obiceiul pământului, să vedem ce masterplan are Jaques cu România, că pare intreprid, vigilent și dotat cu centură și diagolală de partid peste cămașa căcănie.
    Jaques, găsești pe Wikipedia ce înseamnă bos-bos-taurus, e de bine!

  3. Țăranul Ion a devenit franțuzitul Jean, intelectualul Gheorghe este politrucul Gelu, poate Jorj sau Giani, dar Jaques…, nimic-nimic?
    E drept, nu am fost fiu de securist sau demnitar comunist să am acces la tainele CELOR CARE ȘTIU CE VORBESC, nici înfofolit în privilegii ca orice domn Jaques, rușinat de naționalitatea sa, nici franțuzit cu pene la cur sau pălărie ca un huszar cu mustăți pomădate, călare pe cal de lemn…
    Înțeleg doar că sunt un prost fudul, e ok, de ce nu?
    Pot înțelege că ai părinți căzuți în extaz de uimire în fața evidenței că progenitura lor decăzută e pe cai mari în USR, dar de ce nu schimbi canalul?
    Te asurzesc comentariile contra a ceea ce reprezinți tu,…Jaques?
    Natura detestă vidul, domnule Jaques, îți vei da seama dacă îți vei reciti postarea!
    Îmi exprim regretul că v-am stricat fengshuiul și regret la puterea n, domnule Jaques, pentrucă vorbiți
    la persoana a treia plural, sau a n persoane ce nu se pot exprima singure…
    Poate fi semn de noblețe autoasumată gratuit sau, mai curând certificată de fudulii ce te face să mergi crăcănat ca un fotbalist ce a ratat un penalti…
    De aia nu poate Jaques EDITA o frază memorabilă, o părere, o poziție asumată despre ceva care îl preocupă, din cauza mea?
    Degeaba au fost retrași câțiva postaci insalubrii, apar alții mai determinați să facă praf societatea, în complicitate cu netrebnicii zilei.
    Ai ordin să fi BĂIAT MARE, Jaques, sau un Gâgă-năpârcă sfertodoctă, contrapusă unor comentatori cu șira spinării și spirit civic?
    Sigur nu ești postac din servicii, Jaques, ăia nu angajează fără școală!

  4. 20.04.2019: evz.ro: Ludovic Orban: [Vă daţi seama de ce sunt ăştia capabili în fiecare secţie de votare? Cu ochii pe ei şi cu parul pe ei, cu plângeri penale la îndemâna fiecărui delegat la secţia de votare din partea Partidului Naţional Liberal! Cum i-am prins că vor fure, imediat anunţăm poliția, dăm telefon la 112, depunem plângeri penale, să ştie clar că oricine vrea să fure nu va scăpa. În felul asta trebuie să păzim voturile noastre.”, a adăugat preşedintele PNL.]
    PS Cam atât despre răcnetele cu furtul voturilor începute de „preşedintele jucător” în decembrie 2004. Şi despre o ură care nu poate fi decât de frică şi/sau lăcomie.

  5. P. S. Profesorul va formula concluziile şi va sistematiza ideile emise. Asa se formeaza gandirea critica la copii, domnule Jaques.

  6. „Metoda Frisco:
    Are la bază interpretarea din partea participanţilor a unui rol specific, abordând o problemă din mai multe perspective. Această metodă se desfăşoară în patru etape:

    a) Se propune spre analiză o situaţie problemă.

    b) Se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul, pesimistul şi optimistul.

    c) Are loc o dezbatere colectivă în care:

    conservatorul apreciază meritele situaţiilor vechi, fără a exclude posibilitatea unor îmbunătăţiri;
    exuberantul emite idei aparent imposibil de aplicat în practică;
    pesimistul va relua aspectele nefaste ale îmbunătăţirilor aduse;
    optimistul va găsi posibilităţi de realizare a soluţiilor propuse de exuberant” aletheea. ro

  7. Doi proști, dar fuduli – rene și zmeul. Habar nu au despre ce vorbesc, dar dau tare – tare pe lângă! Ce ați cunoscut voi, măi, copii de bani gata și înfofoliți în privilegii, ca orice domn Goe? Nu ne-ați putea scuti de penibililele voastre reflecții de semimahala?

  8. Zmeule, nu sări peste gard, poarta e deschisă!
    Te voi ruga respectuos să citești postările mele de la editorialul despre Muzeul Doinei Levintza, începând din 22 septembrie, ora 7:42.
    La fel, te rog a sări peste poeziile intercalate și a constata singur dacă fragmentele postate justifică acuzele tale la adresa mea.
    Poate nu îți place modul în care prezint evenimente cunoscute ție, dar poate vei înțelege că Tataie-rene e călător pe aceeași Arcă a lui Noe cu tine și restul românilor.
    Nu avem toți cușetă la clasa lux și acces pe puntea superioară, dar asta e viața!
    Ai cumva impresia, după ce vei citi ce te-am rugat, că pot să fiu vreodată în viața asta, fan PSD?
    Sau fan trădători de țară?
    Pot eu uita vreodată istoria și dramele înaintașilor mei?
    Eu personal, am inteligența de a ierta, dar a nu pot uita.
    Și da, îmi pasă ce va deveni România, chiar dacă uneori sunt obligat să vorbesc pe limba unor indivizi fără Trecut, fără Prezent și fără Viitor.
    Crezi că eu nu aș vrea să mă limitez doar la comentat articolele din Cotidianul sau de aiurea?
    Mentalitățile, Zmeule, se schimbă greu, avem în ADN văitatul, plânsul și bălăcăreala, cei fertili fizic și intelectual au fost fugăriți în toată lumea și dezbinați de toate guvernările…
    Iar noi, Zmeule, am tăcut complice, noi nu avem sânge de sârb, ungur sau polonez, secole la rând am fost slugile marilor imperii, iar acum, la schimbarea stăpânilor, unii cred că l-au apucat pe Dumnezeu de picior.
    Vor plânge românii, Zmeule, nimeni nu ne va lăsa să ne ridicăm din genunchi dacă noi singuri nu ne vom trezi!

  9. Miroiu de la pisoiu, ia aminte: Andrei Marga a făcut reforma educației din 1997-2000 (vezi volumul Anii reformei, 2006), care a permis închiderea primului capitol în negocierile de intrare a României în UE. Este singura reformaă e educației recunoscută internațional.Andrei Marga a dat cea mai complexă operă de analiză a educației din România )vezi volume ca Reforma modernă a educației; Educația responsabilă; Anii înnoirii; University Reform Today; Bildung und Modernisierung; Sorti du Relativisme etc. Andrei Marga a fost cel mai ales rector din România (cinci mandate) și cel mai ales rector român – ales în conducerea de organizații internaționale; Andrei Marga este intelectual cu operă și concepție proprie. dacî mai vreți, mai sunt indicatori siguri că elavuarea doamnei Elena Popa este absolut corectă.

  10. După lozincile „noi nu ne vindem țara” sau „o cedăm pe degeaba” putem trece la: „Putem sta și în cap că tot o vor lua? „.
    Am o întrebare pentru un mîț obraznic și răzgâiat care se crede altfel: Dacă tot ți-a făcut sau mai corect, „ne-a făcut” occidentul și ne face atât de mult bine, cel mai adesea împotriva voinței noaste, de ce nu comentezi tu pe forumuri occidentale și bați darabana tocmai pe acesta!?
    Știu că ai sări să-mi răspunzi fără să clipești sau fără să respiri însă mai află că nu mă interesează nici ce răspuns dai, nici de ce ești în stare, nici care ți – e Crezul. Mulți dintre noi au înțeles ce-ți poate „nuca”. Urmărește starea vremii. Ți-ar putea fi mai de folos.

  11. Elena Popa. Unii suferiti de pupincurism. Ce treaba are Marga sa fie asemuit cu Spiru Haret? O prostie crunta. Nestiinta .

  12. Inițiativa celor Trei Mări (I3M) (MAE:
    Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia). Inițiativa are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE, prin creșterea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital. Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.

    DACA VA UITATI PE HARTA EUROPEI – „INITIATIVA CELOR TREI MARI” ESTE PRECONIZATA (DE SUA) PENTRU REVITALIZAREA LUMILOR SLAVE SI CELE DACO-TRACIC antice.
    Si nu contra Rusiei !!!!!
    In primul rand, contra GERMANIEI si a STATELOR GERMANOIDE din centrul Europei. Pentru A LE IZOLA SI A LE LUA PRELUA PUTEREA.

    De fapt – DUPA BREXIT – HARTA EUROPEI ACTUALE ESTE EXACT HARTA EUROPEI NAZISTE DIN ANII 1939 – 1943.
    De o parte: MAREA BRITANIE, SUA si RUSIA !!!!!
    Pe de cealalta parte: EUROPA UE ACTUALA, aflata SUB HEGEMONIA GERMANIEI !!!!

    Asadar prin „INITIATIVA CELOR TREI MARI” MAREA BRITANIE+RUSIA+SUA DORESC SA LOVEASCA NECRUTATOR germania si acolitii ei !!!!!!
    Dorind reconfigurarea EUROPEI, in MODELUL ANULUI 1945 (germania fascista si de atunsi si de acum IN GENUNCHI.)…
    Destramarea lumii LUI CHARLEMAIGNE si OTTO.
    Sesizand perticolul, Germania incearca sa agata TINICHELE de pieptul ROMANIEI !!!!!!!!!! CA SA O FACA doar o aliata/vasala GERMANOIDA.

    KWJ, neintelegand situatia, MERGE DUPA FENTA (PERDANT) pe mana germaniei …..
    Ca si PNL dinainte de WWI, ca si PNL+LEGIONARI+ANTONESCU inainte de WWII.

  13. Pentru linistea ta.Faptul ca eu critic pe unii nu inseramna ca sunt cu altii.Asta e propaganda comunista ca daca nu esti cu ei esti cu dusmanul. In fine. Am prins si eu anii comunismului copil fiind .Fete crispate,oameni tematori.Si apropo, Casa este acolo unde ma simt bine. Crezi ca daca bunicii nostri au trait in Romania au fost fericiti in comunism? Nu. Urmele au ramas si acum. Sa colinzi satele uitate de lume si vei vedea .Mentalitatea la fel, infectata cu ura fata de occident.

  14. rene Daca ai fi corect cum vrei sa-mi insinuiezi. Nu crezi ca ar fi potrivit sa vorbim de anii 90? Atunci s-au dat cele mai mari tunuri. De catre cine? De FSN si mai apoi de Basescu,care tot din FSN descinde.Spui de patrioti. Nu poti numi patriioti semenii tai care culmea tocmai ei te fura si te vand. De la Nastase si de alianta lor cu UDMR la defrisarea padurilor. Tu crezi ca daca suntem tineri nu stim sa discernem raul de bine? Bunicii mei au trait crunta colectivizare ,chinurile prin care au trait,un bunic a facut inchisoare 14 ani doar pentru ca a refuzat sa spuna cine si cum mai au pamanturi etc.. Dumnezeu sa-l ierte,cu toate astea a trait 101 si mereu uitandu-se peste umar. Nu vreau sa-ti spun ce povestea din inchisorile de reeducare. Daca ai avea decenta ai recunoaste ca drumul nostru european ar fi fost mult mai bun dupa razboi decat alaturi de rusi.As putea sa-ti povestesc mult si despre realizarile comuniste,despre asa zisa industrie .Dar sunt sigur ca tu ai argumentele tale de dragul nostalgiei si nu ai putea sa faci o paralela intre ceea ce aveam noi si ceea ce aveau alte tari. Dar se vad diferentele.In anii 80 erau localitati unde agricultura inca se facea cu atelaje trase de cai sau boi. Se treiera cu niste combine ce luau foc pe camp.Dar si asa, cu acea industrie, daca in anii 90 erau interese corecte de privatizare eram departe. Dar uite asa de dragul patriotismului am refuzat firme serioase si ne-am pricopsit cu de-al de Omar Haisan si alte lepre,culmea,prieteni cu Iliescu.Stiu ca nu e loc potrivit la Cotidianul de a dezbate corect situatiile.Aici se minte mult,se denatureaza adevarul si se influienteaza intr-o anumita directie.

  15. Da, salubrizarea este altceva decât interzicerea. Nimeni nu a cerut interzicerea. Interzicerea prostului gust, inculturii, minciunilor și dejecțiilor acestor haimanale securisto-pnlisto-usriste, cum sunt zmeu, jardan și coteria lor, ar fi nu numai legală, democratică, ci și foarte utilă pentru sănătatea publică. Primitivismul nu are ce căuta în viața publică.
    Se suge continuu din diferendul istoric cu Rusia. La ora asta nici o Rusie nu vrea să exporte în România vreun model social, încât alarmarea cu Rusia este doar o diversiune a unor inși care nu sunt în stare de ceva pozitiv în viața lor și a cetății.

  16. Un moldovean întristat Omule, tu ai nevoie de tratament antiura. E greu sa accepti realitatea. E greu pentru unii sa accepte schimbarea si aatunci deveniti vulgari si brutali. Spune unde am gresit si cu ce in ceea ce am spus. Dar nu cu injurii si mistouri. Am zis ca generatiile tinere va deschid si voua poarta catre viitor .Sa nu mai stati inchistati cu frica in trecut.

  17. Fără strămoșii Moldoveanului întristat, azi ne-am fi învecinat cu Oceanul Marelui Rus, bre Ursule Mare!
    Salubrizarea publicației vrea Moldoveanul, opinii exprimate decent, nu eutanasierea lor.
    Îmi pare rău pentru analfabeții funcționali, îi putem compătimi, dar să facă un pas înapoi dacă le joacă mintea feste, nu pot fi lideri de opinie Tusea și Junghiul!

  18. @ Un moldovean întristat,. Păi bre,.șoldovean. Democrație nu inseamnă interzicere, nu inseamnă cenzură,.De sunt din cei care ție nu-ți plac prea mulți și ajung la guvernare să -ți impună,. și atunci nu ai decât să te gândești că poate baiul e la tine ,.Convinge-l cu argumente că greșește,.Capisci, bre ??

  19. Și totuși, nu s-ar putea curăța spațiul de comentarii la Cotidianul de acești tineri securiști, vulgari și agresivi, precum zmeu, jardan și alte lighioane de acest fel? Gest de simplă salubrizare pentru o publicație vitală pentru democrfația din România?

  20. Zmeule, ai dreptate, sunt un tataie care asculta Europa liberă și pierdea vremea la cozi.
    Nu am avut treabă cu acea Cântare a României la care te referi, dar prețuiesc normalul acestei țări, fiecare zi și fiecare clipă trăită alături de copii și nepoți.
    Zmeule, sunt dușmanul prădătorilor ce vulturesc bogățiile României și-i pun în pericol viitorul.
    Nu sunt nostalgic în sensul peiorativ insinuat de tine, dar nu pot uita nimic, mă voi identifica până la moarte cu bucuriile și necazurile proprii sau colective trăite.
    Fără memoria colectivă a batalioane de Tataie la pensie, veți repeta trecutul și vă vor vinde anticipat forța de muncă.
    Accept cu înțelegere că aveți vise, dar aveți grijă ce vise și ce țară vă doriți, căci visele vi se pot îmdeplini!
    Dacă aveți copii și nepoți, făceți-i mândrii de țara lor, nu zăbăuci fără identitate națională.
    Da, Zmeule,avem pensii, dar știi raportul între cei cu pensii babane și cei la limita supraviețuirii?
    Vorbești de curajul de a trăi prezentul, dar achiesați la guvernarea unor trădători de țară care fac datorii în numele urmașilor și le acoperiți hoțiile prin tăcerea voastră complice.
    Va trebui să ne suportați până ne va ierta Dumnezeu și sper să nu apucăm rușinea de a trăi ruperea de facto a țării de către hoitarii aflați la guvernare.
    Nu e corect să vă îngrădească cineva dreptul de a gândi liber.
    Sunteți propria scară de valori, dar nu ne compătimiți, asigurați-vă doar că suntem respectați, că nu vă mor bunicii de boli și foame, victime colaterale ale Hoților de Țară.
    Zmeule, ferește-te să ai prea multe certitudini, doar îndoielile vor genera răspunsuri la întrebări ce vă pot arăta calea de urmat.
    Nu vă bateți joc de România, Zmeule!

  21. A vazut o lume cum umblau la sacii de voturi de la Sectorul 1 ca disperatii si totusi, o judecatoare nu a tinut cont de imaginile care puteau revolta orice om cinstit. Este clar ca si-au luat in stapanire redactiile fie de buna voie fie virusandu-le, controlandu-le. Nu stiu unde vor sa ajunga prin hotie, prin neprofesionalism, prin minciuna, prin sabotarea credintei ortodoxe prin propagarea festivalurilor colorate strident! O lume a dezmatului? Fara legi clare, corecte si respectate de toata lumea, nu se poate conduce o societate. Vor lua puterea totala, si? Vor ajunge sa se manance intre ei, intr-o lume in haos.

  22. De citit sigur a citit carticica cu scoarțe de piele a lui Adolf. Dar atât. Stă la oglindă și se vede în haine militare cu trupe topăind prin fața lul și zeci de mii de isterici racnindu-i numele. Țineți minte ce infantil lipea calcâiele în primii ani președenție? Comparația este stupidă. Adolf a venit la putere în 1933 într-o Germanie umilită și zguduită de demostrații de greve, de haos. După 7 ani avea o enormă industrie de război și ocupase 80% din actuala UE. Sigur puterea cu deviațiile mentale care le avea a facut ca după alți cinci ani să râmànă o Germanie minicită și un popor cu suferințe ingrozitoare. Cu ce va fi mai puternică și mai puternică după 7 ani prin faptele președentelui Iohannis. Dezbinare , derută și rezultat: dezastru național. Acum are și guvernul meu. O incredibilâ adunătură de neisprăviți la propriu, de nepricepuți, de iresponsabili peste tot în guvern, prefecturi și posturi publice. Vorbiți următoarele alegeri de președinte? Până atunci cu patriotismul celor din servicii și CSAȚ nu mai rămâne nimic de noi.

  23. Ticusor + foarte mahnit!!! Cum poate fi angajata la tvr ca mare boss o amarata de absolventa de economie agrara +. ???
    Cum ??? … Pai nu traim in tara condusa de un suplinitor de fizica si un subinginer nepracticant, care au pus pe post de expert in pandemie un doctoras de apendicite ???

  24. ZMEULE care generatii noi esti…????
    Ca parca intr-un comentariu ziceai ce ai facut la revolutie…adica ai peste 50 ani…
    Noile generatii au fost transformate in vanzatori de supermarket culegatori de sparanghel si emigranti pe santierele strainilor.Iar la cei din tara li se doreste amestecul cu emigranti arabi si africani…sau exterminartea in masa.
    JOS SOROSH…JOS GLOBALISMUL.

  25. Am o singura nedumerire, aveti acces legal la postari sau v-ati facut un software paralel ca la alegeri. Ce vreti sa demonstrati, ca nu mai conteaza alegerile, ca le aranjati voi virusand softul? Ca nu mai este democratie, ca se merge spre o dictatura neagra? Voi luati puterea prin furt si minciuna? Ce lume va creati? Halal!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.