Guvernul Ciolacu va declara zi de doliu național

Guvernul României va declara zi de doliu național în România după moartea Papei Francisc, potrivit surselor citate de Libertatea.

Guvernul condus de Marcel Ciolacu ar urma în ședința de Guvern de joi să decreteze pentru ziua de sâmbătă, 26 aprilie, doliu național, în contextul funeraliilor Papei Francisc.

În 2005,  Guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu a decis ca ziua de 8 aprilie 2005 să fie zi de doliu în România „în memoria Sanctităţii Sale, Papa Ioan Paul al II-lea”.

Instituţiile sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României, conform legislației în vigoare.

Posturile naţionale de radio şi televiziune, cât şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programele, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate,  potrivit legislației din țara noastră.

Victor Ponta a cerut și el  doliu național

”Îmi exprim speranța ca Guvernul României să declare zi de doliu național în memoria Sanctității Sale Papa Francisc – așa cum, în mod legitim, a procedat la 8 aprilie 2005. Este un gest de respect față de o personalitate mondială recunoscută și apreciată nu doar de credincioșii catolici” a scris Victor Ponta, pe Facebook.

Recomanda

19 Comentarii

  1. Domnul din imagine este ”gripat” mereu.
    Poza i se potriveste in f multe situatii.
    Situatia in care se afla acum tara, i se datoreaza suta la suta, ajutat serios de cel ce este acum la cratita pe la Sibiu, in locul altuia care, dupa 10 ani de ”cratita„ s-a gandit ca poate scoate tara din criza profunda in care se afla.

  2. Să țină Maricel Ciolacu cu familia lui doliu. Eu sărbătoresc Săptămâna Luminată și aduc slavă Mântuitorului. N-am de gând să țin doliu pentru că a dat colțul unul care-și spunea creștin dar care s-a închinat în Canada la Pachamama și care a decis oficierea cununiei religioase în biserică pentru persoane de același sex.

  3. Cand a ajuns in Iasi, Mandolino asta calare pe-un trocalici, a ordonat sa fie taiati toti copacii din jurul Palatului. Si idiotii s-au executat. Pupatori de picioare!

  4. de…
    Cand a murit Patriarhul Teoctist Vaticanul a tinut doliu?
    De ce venerati ”zei” altora?

  5. Asa sa primit ordin de la Bruxelle?Cind a murit patriarhul nu cred ca vreo tara catolica a declarat doliu national.Si nici acum tirile catolice nu sunt in doliu .Ma intreb ,cind moare aiatolahul,declara buzoianu doliu national.Sau la ordin va fi zi libera?

  6. Ilk iubim noi pe Papa, dar nici chiar pt un doliu national.
    Exces de zel!
    Zi de doliu national, ar fi fost f. potrivit, cand au omorat democratia. Pe bune!

  7. …cand moare un cap al unei biserici dintr-o tara ortodoxa nu va ma f… grija slugoilor de cea mai joasa spetza…

  8. Dumnezeu sa-l ierte.
    A declara doliu national, pentru capul bisericii catolice, intr-un stat majoritar ortodox, e un act exagerat.
    Ps. Cand esti sluga Occidentului neomarxist, fac totul pentru stapan. Sa speram ca viitorul papa va fi unul conservator si nu progresist precun Francisc.

  9. Sunt de acord cu Ciolacu doar intr-un singur punct: ca este „personalitate mondială recunoscută”, dar fac precizarea necesara ca a fost o personalitate malefica pentru catolicism! Exemplul sau nu trebuie urmat, Berhoglio a fost un personaj malefic, in timpul „pontificatului” sau, multe biserici au fost transformate in locuri de desfrau si de petreceri dubioase, baruri, cazinouri si altele asemenea.

    • Corect. De mortuis nil nisi bene.
      Nu trebuie doliu national pentru asa ceva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.