PSD a inventat creditul de nevoi personale fără dobândă și comisioane garantat de stat printr-un program numit „Investește în tine”. Conform vicepremierului Viorel Ștefan, Cabinetul Dăncilă va aproba săptămâna viitoare programul de creditare cu dobândă 0%, garantat de stat în proporţie de 80%, adresat tinerilor cu vârsta între 16 şi 26 de ani, dar şi persoanelor cu vârsta între 26 şi 55 de ani, având ca obiectiv principal investiţia în educaţie, cultură, sănătate, sport, locuinţe.
Dobânzile și comisionale bancare din „Investește în tine” vor fi suportate de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), instituție care azi nu are prevăzute în buget aceste sume. Președintele Ion Ghizdeanu susține că cu bugetul actual nu are cum să susțină această schemă de sprijin pentru tinerii de până la 55 de ani! Potrivit unui act normativ adoptat în luna aprilie, Comisia are noi atribuții, atât în ceea ce privește componenta de strategie, cât și de încurajarea investițiilor. În plus, CNSP va elabora programe de dezvoltare economică și social pe termen scurt, mediu și lung, a prognozelor și studiilor privind echilibrul macroeconomic, sectorial și regional.
Viorel Ștefan a spus în briefingul de marți seara de la Guvern că în cadrul programului creditul acordat pe o perioadă de 10 ani va fi de 40.000 de lei, cu posibilitatea de suplimentare cu 20.000 de lei pentru tineri, şi de 35.000 de lei cu suplimentare cu 20.000 de lei pentru persoanele cu vârsta între 26 şi 55 de ani. Practic, 8 milioane de oameni ar putea beneficia de acești bani. În cazul nerambursării creditului, statul va suporta costurile. După aceea statul îl va executa pe rău-platnic. Această măsură vine la pachet cu altele prin care PSD dorește să își securizeze masa electorală însă la ea vine pe fondul unor mari probleme bugetare: cheltuielile cresc alarmant, cu peste 20% în timp ce veniturile raportate la PIB sunt în scădere. Vicepremierul a precizat că acest „credit este garantat de stat în proporţie de 80% prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, şi contra-garantat de Fondul Român de Contragarantare”. „Pentru diferenţa de 20% aceasta poate fi garantată fie de către beneficiar, fie, în cazul în care acesta nu este angajat, e necesar să existe un codebitor”, a spus el.