Guvernul Peter Magyar vrea să suspende vizele pentru muncitorii din afara UE. Care sunt motivele

Liderii de afaceri afirmă că anumite sectoare, în special producţia industrială şi serviciile, depind puternic de muncitorii străini.

De Redactia Cotidianul - redactor
Guvernul Peter Magyar vrea să suspende vizele pentru muncitorii din afara UE. Care sunt motivele

Liderii de afaceri afirmă că anumite sectoare, în special producţia industrială şi serviciile, depind puternic de muncitorii străini.

Noul guvern al Ungariei se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea mediului de afaceri, care avertizează că suspendarea vizelor pentru muncitorii din afara UE ar putea bloca producția pe o piață a muncii deja tensionată, conform Reuters, scrie News.ro. Companiile cer o reconsiderare a planului pentru a evita întreruperea activității economice.

Partidul Tisza al premierului Peter Magyara anunţat că va opri de luna viitoare emiterea vizelor pentru lucrătorii din afara Uniunii Europene.

Acesta a transmis partidul Tisza în programul său electoral:

”Nu vom permite muncitorilor străini să ia locurile de muncă ale ungurilor şi să reducă salariile”.

Declarația a  provocând îngrijorare în rândul unora dintre cei mai mari investitori străini din Ungaria.

Avertismentul mediului de afaceri

Reprezentanţii mediului de afaceri au avertizează că economia ungară depinde deja în anumite sectoare de forţa de muncă străină.

Ce înseamnă o interdicție totală?

Sandor Baja, directorul regional al companiei de recrutare Randstad pentru Ungaria, România şi Cehia, a declarat:

”O interdicţie completă pentru lucrătorii din afara Uniunii Europene nu ar fi viabilă pe termen lung”, a spus Baja pentru Reuters.

Citește și: Cine e Peter Magyar, omul care l-a răpus pe Viktor Orban, după 16 ani de domnie

El a subliniat că mari segmente ale forţei de muncă din Ungaria urmează să iasă la pensie în următorul deceniu.

El  şi-a exprimat speranţa că guvernul va ţine cont de ”raţionalitatea economică”.

Potrivit datelor oficiale, muncitorii străini reprezintă doar aproximativ 2% din forţa de muncă a Ungariei.

Spre deosebire de Germania, Polonia sau Cehia, Ungaria nu a beneficiat de un aflux masiv de refugiaţi ucraineni care să atenueze deficitul de personal.

Cu toate acestea, liderii de afaceri afirmă că anumite sectoare, în special producţia industrială şi serviciile, depind puternic de muncitorii străini.

Akos Janza, preşedintele Camerei Americane de Comerţ din Ungaria, a declarat că angajaţii străini, atât muncitori calificaţi, cât şi necalificaţi, reprezintă până la 20% din personalul unor companii.

”Avem o companie membră care ar trebui să elimine complet un schimb de producţie fără muncitorii străini”, a spus Janza, referindu-se la o companie din sectorul manufacturier.

Sandor Baja a afirmat că Ungaria are încă un potenţial neexploatat de aproximativ 400.000 de persoane apte de muncă, inclusiv tineri sub 25 de ani, persoane peste 55 de ani şi locuitori ai oraşelor mici, însă mobilitatea redusă limitează capacitatea acestora de a acoperi deficitul de personal.

Robert Keszte, şeful Camerei de Comerţ Germane din Ungaria, a avertizat că suspendarea vizelor ar afecta puternic economia.

”În opinia noastră, economia ungară nu poate funcţiona în acest moment fără muncitori din ţări terţe”, a declarat acesta săptămâna trecută.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Asta este doar inceputul ,o sa vedem cu totii cam cum o sa arate Ungaria in urmatorii ani si atunci ne vom gandii ca nu suntem numai noi care de fiecare data ne-am bucurat ca se schimba guvernarea si am regretat ce era inainte .

  2. – Cine ar indrazni sa se gandeasca la asa idee in Romania ?! Este probabil o statagema maghiara de aparare in fata unor ingerinte de la Bruxelles ?

    1. Este prostia si aroganta unui narcisist patologic. Nu se comporta ca un prim-ministru din zilele noastre ci ca exponentul intarziat a regimurilor comuniste care au preluat puterea in Europa dupa 1945.
      Acele locuri de munca nu sunt ocupate de unguri ptr ca ungurii nu le vor. Si ce sa vezi nici romanii nu le vor. Asa ca-i interzice degeaba pe aia din afara UE ca din UE nu gaseste.
      Dar industria are nevoie. Daca nu pleaca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.