Actriţa americană Gwyneth Paltrow, care afirmase în trecut că nu crede în religie, a declarat într-un interviu recent în cadrul emisiunii „Who Do You Think You Are?” că îşi va creşte copiii în credinţa iudaică.
Actriţa, al cărei tată a fost producătorul evreu de film Bruce Paltrow, a fost emoţionată să afle la începutul acestui an, graţie aceluiaşi show TV care studiază arborele genetic al vedetelor, că familia ei provine dintr-o lungă linie de influenţi rabini est-europeni, informează dailymail.co.uk, potrivit Mediafax.
Această descoperire a determinat-o să îşi crească copiii – Apple, în vârstă de şapte ani, şi Moses, în vârstă de cinci ani – într-un mediu evreiesc, a declarat actriţa cu ocazia unei gale organizate la Londra de organizaţia evreiască Community Security Trust.
Decizia actriţei americane pare a se situa la polul opus comentariilor pe care le-a făcut anul trecut, vorbind despre experienţa ei de copil care a fost crescut şi instruit în ambele religii-creştină şi iudaică.
„A fost un fel de a creşte atât de frumos. Însă nu cred în religie. Cred în spiritualitate. Religia este cauza tuturor problemelor din lume”, declarase Paltrow în 2010.