Harta salariilor în Europa. De la 15.387 de euro în Bulgaria la 82.969 de euro în Luxemburg

Salariul mediu în Uniunea Europeană este aproape de pragul de 40.000 de euro, însă diferențele dintre state sunt colosale.

De Madalina Bahrim - Contributor
Harta salariilor în Europa. De la 15.387 de euro în Bulgaria la 82.969 de euro în Luxemburg

Salariul mediu în Uniunea Europeană este aproape de pragul de 40.000 de euro, însă diferențele dintre state sunt colosale.

Piața muncii din Europa este un veritabil mozaic de cifre. În privința salarizării, diferențele dintre state sunt imense, uneori chiar si de 4 sau 5 ori. Unde se câștigă cele mai mari salarii pe an și în ce țări angajații sunt plătiți mult mai slab?

Salariul mediu anual al unui angajat în UE este de 39.808 euro, conform celor mai recente date ale Eurostat din 2024. În zona euro, salariul mediu anual se ridică la 43.512 euro.

Salariul mediu anual în Bulgaria versus Luxemburg. Diferențe colosale

Bulgaria, țara cu cel mai mic salariu mediu anual, oferă angajaților doar 15.387 de euro. În schimb, în Luxemburg, salariul mediu anual urcă la 82.969 de euro. Practic, este de 5,4 ori mai mare.

Danemarca, Irlanda, Belgia, Austria și Germania sunt singurele state în care salariul mediu anual depășește pragul de 50.000 de euro. În restul țărilor, salariul mediu anual nu ajunge la această cifră, ci variază sub prag.

După Bulgaria, alte două state de la coada clasamentului sunt Grecia și Ungaria și Slovacia. Aici, salariul mediu anual este de aproximativ 20.000 de euro pe an.

Unde se situează țara noastră?

România este și ea în coada clasamentului, dar peste Bulgaria, Grecia, Ungaria si Slovacia. La noi, salariul mediu anual este calculat la 21.108 euro.

Precizăm că în multe țări, o mare parte din populație lucrează cu jumătate de normă. Eurostat ajustează datele pentru a arăta care ar fi salariul mediu dacă toți angajații ar lucra cu normă întreagă.

clasament salariu mediu anual europa

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Oameni buni,nu mai plătiți sindicate,ong-uri sau alte ra haturi care nu vă ajută cu absolut nimic!Sunt doar niște căpușe care s.u.g din buzunarul vostru.Îi plătiți degeaba,pentru că fac totul de fațadă atunci când guvernul lovește în veniturile amărâților !

  2. Chiar și așa, în cele mai multe locuri din România, un net de 1000€ e un vis pentru mulți. Dacă pui și pensiile, nu puține, cazi bine și sub nivelul ăsta, iar acum, cu importul de indieni, salariile vor scădea și mai mult.La prețuri, în schimb, stăm bine.Îi depășim pe mulți.Și apropo de prețuri, Germania și-a repornit lignitul și și-a asigurat și ceva petrol rusesc. Guvernul nostru atât de dăștept, merge invers.Între timp, firmele pleacă.

  3. Toți românii să consulte cat au de plătit IMPOZITUL pe Locuință în 2026!. Este JAF!. Eu de la 200 lei/2025 am fost trecut la 530 lei/2026, pentru apartament bloc 1963, de 3 camere !.

    1. Cand parlamentul bulgar a decis anul trecut sa mareasca taxele si impozitele cetatenii bulgari au iesit masiv in strada la lupta cu hotii. Bineinteles ca au fost anulate propunerile iar Presedintele tarii care nu este o marioneta handicapata si sinistra a cerut demisia guvernului care s-a si intamplat.
      Noi comentam din canapele sperand sa iasa altii in strada. Nu se va intampla pt ca nimeni nu vrea sa „moara” pt razboinicii de canapea, mai bine pleaca din tara.
      Ciocu’mic si asezat la coada la taxe!

  4. O altă minciună, eu lucrez de 28 de ani și nu primesc acest salariu. De ce se vorbește de salariul brut? Taxele nu sunt ale celui ce muncește sunt ale statului. Din păcate în realitate stăm și mai prost decât in această statistică!

  5. Nu la salariu trebuie să te uiți, ci la cheltuielile obligatorii și puterea de cumpărare. Degeaba câștigi 4000 pe lună atunci când, în unele țări, cel puțin jumătate se duce pe chirie și asigurări de sănătate.

  6. se considera brutul, altfel netul in 2024 intre 975 euro in martie si 1061 euro in decembrie deci aprox. 13.000-15.000 de euro net pe an nu 21.100 euro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.