Horațiu Potra. „Sunt liber ca toată lumea, ca presa”

Horațiu Potra a ajuns din nou în fața magistraților după ce în ultimele zile a fost audiat și a asistat la percheziția informatică! Termenul de astăzi a vizat contestarea anumitor aspecte din control judiciar care au fost prelungite de către procurori.

La ieșire, Horațiu Potra a spus că e liber „ca toată lumea, ca presa”, potrivit Realitatea.

Luni, timp de șapte ore, i-au fost percheziționate toate dispozitivele electronice. Anchetatorii vor să vadă ce discuții a avut cu cele 19 persoane cu care ar fi plănuit să creeze haos în Capitală. În fața jurnaliștilor, șeful mercenarilor a spus că nu a avut niciodată vreo discuție cu Călin Georgescu și nici nu pregătea vreun atac violent în București.

„Nu am purtat nicio discuție cu domnul Georgescu, am purtat cu securitatea domnului Georgescu”, a spus Horațiu Potra.

Întrebat de ce se află în centrul acestei anchete și dacă se întâmplă asta pentru asociarea cu  Georgescu, acesta a răspuns: „Nu știu, probabil”.

Referitor la revolta pe care ar fi pus-o la cale în drum spre spre București, Potra a spus: Doamne Ferește” și a motivat deplasarea prin faptul că avea o convocare la Parchetul Militar.

Acesta a fost întrebat de jurnaliști dacă știe cine este persoană care ar fi sunat și ar fi reclamat că pregătește un prostest violent. „Probabil cineva din SRI”, a spus Horațiu Potra.

Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. @ Marele Urs.Chiar crezi ?Daca afla „legionaru”chiar se va intampla !Poate asa se va reduce numarul de parlamentari !Ultima solutie…inca ao revolutie !

  2. incepe episodul 2,
    „Tatăl lui George Simion ar fi amenințat cu moartea o judecătoare, după ce a intrat în casa ei. Era băut și agitat”

    (Sosoaca a lu Diana era mic gagiu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.