Humanitas 30

Îmi vine să exclam că este cea mai atrăgătoare carte semnată de acest autor în genul creat de el: şi memorii, şi jurnal, şi eseu.

Humanitas 30

Îmi vine să exclam că este cea mai atrăgătoare carte semnată de acest autor în genul creat de el: şi memorii, şi jurnal, şi eseu.

Gabriel Liiceanu a pus la dispoziţia cititorilor Editurii Humanitas o carte gratuită: Povestea insulei Humanitas. Îmi vine să exclam că este cea mai atrăgătoare carte semnată de acest autor în genul creat de el: şi memorii, şi jurnal, şi eseu.

Ce alte instituţii culturale cu rădăcinile plantate imediat după 1990 mai avem? Doar Muzeul Ţăranului Român. Două decizii administrative datorate inspiraţiei sub care fostul ministru al culturii Andrei Pleşu a ştiut să intuiască în prietenii săi potenţiali ctitori.

Bilanţul Humanitas după 30 de ani de directorat Liiceanu este o ridicare la cub a excelenţei din seria editorială „Idei contemporane” a fostei Edituri Politice.

După flerul meu, urmaşul direct al acelei excepţionale colecţii este reprezentat de cărţile pe care le coordonează Vlad Zografi: seria de ştiinţă a editurii. O astfel de serie nu a mai putut produce nicio altă editură din ţară, iar în lume nu ştiu să aibă egal.

Cele mai solide cărţi de reflecţie ştiinţifică din lumea contemporană ajung, după un an, doi, în colecţiile Zografi.

În ultima vreme am constatat că librarii pun aceste cărţi în zone mai vizibile ale standurilor, ceea ce înseamnă că a crescut gradul de interes al publicului pentru astfel de cărţi scrise de elita fizicii, biologiei, neuroştiinţelor ori a istoriei matematicilor.

O pură coincidenţă. Vreau să remarc aici că a apărut în colecţiile Zografi, cu puţin timp înainte de sosirea epidemiei SARS-CoV 2 în România, un volum semnat de fizicianul Max Tegmark în care se vorbeşte pe larg despre organizarea savanţilor spre a evita (ori măcar diminua) utilizarea malefică a inteligenţei artificiale. Sponsorul acestei activităţi de cercetare în planul managerial al IA este Elon Musk, acelaşi inventator care a anunţat recent că în câţiva ani vom putea comunica în orice limbă străină fără să ne folosim laringele. Nişte cipuri vor fi introduse în creierele noastre şi vom putea „vorbi” de la gând la gând.

În ultima vreme, Zografi a selectat cărţi despre timp scrise la cel mai bun nivel al fizicii contemporane. Este un subiect care naşte, azi, bestselleruri pe pieţele cărţii.

Nivelul reflecţiei ştiinţifice actuale a surclasat orice meditaţie filosofică despre misterele timpului. Fizica se apropie de izvoarele spirituale ale temporalităţii, acelea care au sugerat totdeauna că temporalitatea ţine de formele de conştienţă din univers. Omul e conştient într-un fel, animalul e conştient în alt fel. Lumea toată apare într-un fel ori altul potrivit fatalităţii în care o conştienţă ori alta colapsează funcţia universală de undă.

Şi iată-ne la o înălţime a gândirii care se uită la jocurile pandemiei şi postpandemiei ca la un furnicar de… dinozauri pe cale de dispariţie. Aşa cum mulţi dinozauri cognitivi au dispărut după apariţia teoriilor einsteiniene. Ceea ce este fascinat în acum-urile unui edituri este că poţi vedea simultan acum-uri cognitive de secol XIX şi acum-uri dintr-un viitor care tocmai a sosit în reflecţiile unor mari fizicieni, ori acum-uri dintr-un trecut (cuantica) pe care abia acum începem a le înţelege.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Nu citesc ce tipareste Humanitas, Buduca. Nu ma cobor asa de jos. Furtul tot furt ramâne. Debuturile, stupul din jurul lui Gogu Radulescu, cu Blandiana si altii, Noica, inclusiv, având voie de sus sa se dea … „rezistenti” … ” sa faca frumos ” la dosar, „frumosii nebuni ai marilor orase,” nu-i asa. Pe-urma, „idei” abil compilate si date ca proprii, din autori (neo-nazisti) ai scolii de la Frankfurt … Epopeea abia-n decembrie ’89 începând, cu Plesu nimerit la pont, mai bine decât Dandanache, în sediul CC si telefonându-i lui Liicheanu, cu mâna la gura, „vino repede, sa pui mâna pe Editura Politica, are bani” (publici), de vârât repede-n propriul buzunar. Urmarea, furtul istoriei românilor si mistificarea masiva si-a celei universale. Sorosisme. Nu, Buduca. Spala-te pe mâini, apropo.

  2. @Alin
    Ce te miri ? Periplul lor are ca stea polara „ochiul dracului ”
    Sau o fi ailalta varianta : sant prosti , da’ culti ?

  3. Ioane, nu-ti sade bine pupincurismul. Nu o faceai cind erai un tinerel la Viata Studenteasca, sub Stelian Motiu, ce te-a apucat acum?!

  4. Cât de la cub e patratul volorii nu știu. Știu că în colecția Idei contemporane sub îndrumarea lui Valter Roman au apărut cărți de excepție pentru acele vremuri. După Valter Roman publicațiile editurii au devenit propagandă. Cine publică cărți de valoare merită respect. Din păcate prețul cărților din editura Humanitas este accesibil pentru puțină lume și afacerea bate scopul cultural sau științific. Coperți inutil de scumpe, carte groasă dar paginile cu scriere rară, distanțe între rànduri și ramă goală inadmisibil de mare.

  5. De fatuca aia Oana Lovin , care statea cu degetul la gura , s-au strofocat UM de presa , mama , mama ! Dar de muratura asta baloasa chiar nu se deranjeaza nimeni ca sta cu el in gura , ca un pervers libidinos ?

  6. Dle Buduca, nu știu (de fapt știu) de ce nu-mi miroase bine poleiala asta(cu toată critica) ce i-o faceți acestui filosof fără operă. Se pare că Noica nu avea o părere bună nici despre el, nici despre Pleșu, doi gășcari, hoțomani zic unii, cocoțați unde nu meritau. Desigur, aveți dreptate cu aprecierile dvs. despre USR, GDS și oportunismul ipochimenului. Apropo, ce e aia stânga la USR? I-ați auzit vreodată pe cei doi ,,filosofi,, să zică ceva de cretinismele lui Soroș? ceva de birocrația antinațională de la Bruxelles? Să se ia ei de manevrele ticăloase din interior și exterior împotriva României și să vină cu vreo ideea constructivă, da nu din ălea: comunismul e rău, capitalismul e bun? DA, e bine că apar cărți despre știință. Elon Musk și alții prea vor să facă pe Dumnezeu și o să se înșele amarnic! Până una alta nu are decât să vorbească cum și ce o vrea și chiar să-și taie limba, dacă nu o mai folosește. Cum dracu se face că nu vor să vadă cauzele marilor tragedii pe care le trăiește acum lumea, că milioane de oameni mor de foame de când cu neoliberalismul etc. și visează la cai verzi pe pereți. Apropo, nu credeți că 30 de ani de bulibașă la Humanitas e cam prea mult? Chestia e că atât el, Pleșu, ,,genialul,, Isăreșcu etc. au fost puși (nu știți de cine?) să servească orice altceva dar nu interese românești. Punct.

  7. Petre Tutea: „Eu am citit „Critica raţiunii pure” ca student şi am înlemnit de emoţie. Acum am faţă de ea, ca mistic biblic, consideraţia pe care am avut-o faţă de Informaţia Bucureştiului. Dar a trebuit să fac optzeci de ani.”
    Marele maestru mason Stefan Masu: „Prin stiinta vom ajunge mai repede la Dumnezeu… Prin Stiinta la Credinta si de la Credinta la Stiinta. Dumnezeu este unul singur si El a facut lumea, pentru ca ea sa traiasca in Paradis”. (SM – Omenirea Sec. XXI-lea si Guvernul Mondial, 2011) Intelegi, bre Buduca, pe ce lume traiesti? Stiinta este folosita pentru a ajunge la credinta in Lucifer, creatorul si stapanul acestei lumi, devenita un Paradis odata cu impunerea unui Guvern Mondial. Intelegeti, dragilor, ca astia considera Matrix ca Paradisul terestru? Intelegeti, doritorilor de trai decent, ce vi se pregateste?

  8. eu n-am probleme cu editura Humanitas. undeva Liiceanu a ales ce se publică și a făcut succesul editurii.

    problema mea e cu oportunismul lui Liiceanu – să ajungi de la GDS, anticomunism și alea/alea să devii filosoful de curte al USR-ului care e noua stângă creată de finanțări, burse, granturi, ong-uri și platforme și să promovezi un mic șmekeraș al fondurilor europene ca Barna, e distrugerea totală a reputatiei lui Liiceanu. Ca să fie completă umilința, tot oportuniștii care-au rămas in GDS au fost agreați de USR. Adică nici măcar nu i-a fost primit exercițiul de admirație adus usr-ului, așa că după ce Cornea și Vlad alexandrescu i-au tras clapa dovedindu-se oportuniști ideologici mai puri, acum și USR-ul i-a tras clapa căci Liiceanu are pete la dosar, a publicat legionari gen Eliade la Humanitas etc.

    Trist declin, casă nu mai zic de articolul absolut penibil din postul mare că Isus n-a cerut nimănui să moară unde Liiceanu a pus botul la isteria colectivă care urla că Biserica face genocid și alte aberații bolșevice.

    Ce ușor iti distrugi prin senilizare și oportunism ideologic o reputație clădită intr-o viață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.