Gabriel Liiceanu a pus la dispoziţia cititorilor Editurii Humanitas o carte gratuită: Povestea insulei Humanitas. Îmi vine să exclam că este cea mai atrăgătoare carte semnată de acest autor în genul creat de el: şi memorii, şi jurnal, şi eseu.
Ce alte instituţii culturale cu rădăcinile plantate imediat după 1990 mai avem? Doar Muzeul Ţăranului Român. Două decizii administrative datorate inspiraţiei sub care fostul ministru al culturii Andrei Pleşu a ştiut să intuiască în prietenii săi potenţiali ctitori.
Bilanţul Humanitas după 30 de ani de directorat Liiceanu este o ridicare la cub a excelenţei din seria editorială „Idei contemporane” a fostei Edituri Politice.
După flerul meu, urmaşul direct al acelei excepţionale colecţii este reprezentat de cărţile pe care le coordonează Vlad Zografi: seria de ştiinţă a editurii. O astfel de serie nu a mai putut produce nicio altă editură din ţară, iar în lume nu ştiu să aibă egal.
Cele mai solide cărţi de reflecţie ştiinţifică din lumea contemporană ajung, după un an, doi, în colecţiile Zografi.
În ultima vreme am constatat că librarii pun aceste cărţi în zone mai vizibile ale standurilor, ceea ce înseamnă că a crescut gradul de interes al publicului pentru astfel de cărţi scrise de elita fizicii, biologiei, neuroştiinţelor ori a istoriei matematicilor.
O pură coincidenţă. Vreau să remarc aici că a apărut în colecţiile Zografi, cu puţin timp înainte de sosirea epidemiei SARS-CoV 2 în România, un volum semnat de fizicianul Max Tegmark în care se vorbeşte pe larg despre organizarea savanţilor spre a evita (ori măcar diminua) utilizarea malefică a inteligenţei artificiale. Sponsorul acestei activităţi de cercetare în planul managerial al IA este Elon Musk, acelaşi inventator care a anunţat recent că în câţiva ani vom putea comunica în orice limbă străină fără să ne folosim laringele. Nişte cipuri vor fi introduse în creierele noastre şi vom putea „vorbi” de la gând la gând.
În ultima vreme, Zografi a selectat cărţi despre timp scrise la cel mai bun nivel al fizicii contemporane. Este un subiect care naşte, azi, bestselleruri pe pieţele cărţii.
Nivelul reflecţiei ştiinţifice actuale a surclasat orice meditaţie filosofică despre misterele timpului. Fizica se apropie de izvoarele spirituale ale temporalităţii, acelea care au sugerat totdeauna că temporalitatea ţine de formele de conştienţă din univers. Omul e conştient într-un fel, animalul e conştient în alt fel. Lumea toată apare într-un fel ori altul potrivit fatalităţii în care o conştienţă ori alta colapsează funcţia universală de undă.
Şi iată-ne la o înălţime a gândirii care se uită la jocurile pandemiei şi postpandemiei ca la un furnicar de… dinozauri pe cale de dispariţie. Aşa cum mulţi dinozauri cognitivi au dispărut după apariţia teoriilor einsteiniene. Ceea ce este fascinat în acum-urile unui edituri este că poţi vedea simultan acum-uri cognitive de secol XIX şi acum-uri dintr-un viitor care tocmai a sosit în reflecţiile unor mari fizicieni, ori acum-uri dintr-un trecut (cuantica) pe care abia acum începem a le înţelege.
Nu citesc ce tipareste Humanitas, Buduca. Nu ma cobor asa de jos. Furtul tot furt ramâne. Debuturile, stupul din jurul lui Gogu Radulescu, cu Blandiana si altii, Noica, inclusiv, având voie de sus sa se dea … „rezistenti” … ” sa faca frumos ” la dosar, „frumosii nebuni ai marilor orase,” nu-i asa. Pe-urma, „idei” abil compilate si date ca proprii, din autori (neo-nazisti) ai scolii de la Frankfurt … Epopeea abia-n decembrie ’89 începând, cu Plesu nimerit la pont, mai bine decât Dandanache, în sediul CC si telefonându-i lui Liicheanu, cu mâna la gura, „vino repede, sa pui mâna pe Editura Politica, are bani” (publici), de vârât repede-n propriul buzunar. Urmarea, furtul istoriei românilor si mistificarea masiva si-a celei universale. Sorosisme. Nu, Buduca. Spala-te pe mâini, apropo.