Silviu Barbu, noul șef al Corpului de control al premierului, este un fost consilier de stat al Administrației Prezidențiale în primul mandat al lui Traian Băsescu, care a demisionat în urma unui scandal public. El a a absolvit în 2015 cursurile Colegiului Național de Informații.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, Silviu-Gabriel Barbu se numește în funcția de secretar de stat, șef al Corpului de control al prim-ministrului”, potrivit anunțului publicat de Guvern în Monitorul Oficial.
Silviu Barbu a fost consilier de stat în cadrul Departamentului juridic al Administrației Prezidențiale până în 2007, când a cerut să fie eliberat din funcţie și a solicitat CSM încetarea detaşării sale la Cotroceni, după ce, în spațiul public, aapărut o convorbire pe care el a avut-o cu decanul Facultăţii de Drept din oraş.
Barbu preciza atunci că s-a interesat doar de reprogramarea unui examen, fiind vorba, deci, potrivit consilierului, de o chestiune pur tehnică. El s-a arătat de asemenea nedumerit de modalitatea în care în presa locală din Braşov apar transcrieri ale unor interceptări în cazul unor persoane care sunt cercetate şi în cazul cărora nu s-a formulat încă nicio acuzaţie.
În anul 2015 a absolvit cursurile Colegiului Național de Informații la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”.
Potrivit CV-ului postat pe https://profesionisti.juridice.ro/, între 2012 și 2016 a fost inspector general al afacerilor externe – Ministerul Afacerilor Externe – director al Corpului de Control şi Evaluare Diplomatică, în 2016 a fost promovat judecător detaşat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe – Agentul Guvernamental CJUE, iar între 2016 și 2018 a fost însărcinat cu afaceri la Ambasada României din Zimbabwe şi Malawi. Din 2018 a fost judecător Curtea de Apel București.
Toti plozii celor ce l-au servit pe stapanul Petrov sunt acum inscridi in USR si PLUS. Este o alta dovada ca cele doua partide sunt 100% securiste ornate din belsug cu rimel sorosist.
Catu fLORIN nu este nici macar caine, cainii au demnitatea sa nuia de la mafiotii tarii. https://www.youtube.com/watch?v=S4JG3Th-4QU
cum spuneam…toti aceeasi mizerie.